print
(foto)Dorin Chirtoacă s-a întâlnit cu studenții Facultății de Energetică de la UTM
26.11.2010
3272 Accesări

Prim-vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă a avut o întâlnire cu studenții  și cadrele didactice a facultății de energetică de la Universitatea Tehnică din Moldova unde a îndemnat tinerii să participe la vot duminică 28 noiembrie 2010. Totodată Dorin  Chirtoacă a prezentat celor adunați programul electoral al PL, realizările sale la Primărie precum și prioritățile Partidului Liberal pentru anul 2010-2014.

În cadrul întâlnirii Dorin Chirtoacă a afirmat că în prezent Republica Moldova trăiește pe datorii, iar până nu demult așa era și în Chișinău însă o dată cu venirea liberalilor la Primărie, situația s-a schimbat, fapt ce o demonstrează și reformele inițiate în Chișinău care au început să de-a rezultate.

,,Cea mai mare realizare a Primăriei este proiectul celor 102 de troleibuze noi, care urmează să circule pe străzile Chișinăului peste 3 luni,, a menționat Chirtoacă, care a mai adăugat că datorită unor negocieri transparente investitorii bat la ușa Primăriei.
O altă realizare ce trebuie amintită e repararea a două străzi bulevardul Alba Iulia care nu a fost reparat de ani buni precum și strada Trandafirilor din sectorul Botanica. La primăvară urmează să fie reparate și alte străzi din municipiu, str. Columna, str. Ion Creangă, str. Muncești etc.

Să nu uit nici de stația de epurare care a dat bătăi de cap nu doar locuitorilor din sectorul Botanica dar și celor din orașele din apropierea capitalei a precizat Chirtoacă menționând că acest capitol după ani buni este deja încheiat.

Lacul ,,Valea Morilor,, chiar din primul an de mandat a fost în vizorul primăriei, la primăvara ca și mirosul din capitală problema va rămâne doar amintire a încheiat Dorin Chirtoacă.

La final, Chirtoacă le-a atras atenţia studenților să aibă grijă cu cine votează duminică, mai ales că unele partide aşa zise „anticomuniste”, au făcut în 2005 alianţă cu comuniştii, trădându-şi proprii alegători.  De asemenea, Dorin Chirtoacă   a mulțumit celor peste 200 de tineri pentru suportul acordat la alegerile parlamentare din 2009.

                          

                          

Departamentul de Comunicare și Imagine al PL

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.