print
Tineretul Liberal lansează o petiție online pentru reactivarea site-ului TorrentsMD
20.10.2010
3333 Accesări

Organizația de Tineret a Partidului Liberal (OTPL) informează societatea civilă și mass-media din Republica Moldova despre continuarea acțiunilor de sprijinire a tinerilor utilizatori de internet, care cer reactivarea site-ului TorrentsMD, suspendat în urma acțiunilor Procuraturii Generale.

În acest sens, Tineretul Liberal lansează o petiție electronică în adresa Procuraturii Generale privind reactivarea site-ului TorrentsMD. Petiția poate fi semnată de orice utilizator de internet în perioada 20-27 octombrie 2010 cu indicarea numelui, prenumelui, localitatea de domiciliu și adresa electronică.

La sfârșitul colectării semnăturilor, în conformitate cu Legea cu privire la petiționare, OTPL va depune petiția în formă electronică și imprimată la Procuratura Generală. Tinerii liberali solicită, de asemenea, susținerea organizațiilor de tineret dornice de soluționarea
problemei.

Amintim că la 15 octombrie curent, Tineretul Liberal a susținut o Declarație de presă privind suspendarea site-ului TorrentsMD și a desfășurat un flash-mob în fața Procuraturii Generale, solicitând reactivarea site-ului.

Petiția poate fi semnată la următorul link - Cerem reactivarea site-ului TorrentsMD

Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal
str. Bucureşti 87 A

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.