print
Mesajul de felicitare al Viceprim-ministrului Mihai Moldovanu cu ocazia Zilei Mondiale a Oamenilor în etate
01.10.2011
1966 Accesări

Este deja o tradiţie frumoasă la 1 octombrie să celebrăm Ziua Mondială a Oamenilor în etate, sărbătoare dedicată celor care poartă pe chip înţelepciune şi lumină, iar în suflet amprentele experienţelor trăite pe parcursul vieţii.

Cu această ocazie, permiteţi-mi să Vă exprim toată recunoştinţa pentru munca depusă şi aportul la prosperarea statului şi pentru îndeplinirea onorabilii şi complicatei sarcini de asigurare a viitorului tinerilor de azi.

Astăzi ne confruntăm încă cu multiple probleme sociale şi economice, suntem conştienţi de necesităţile pentru o viaţă decentă şi demnă de Dumneavoastră, de facilităţile pe care le meritaţi cu adevărat şi Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a crea condiţii şi garanţii sociale de care să Vă bucuraţi.

Vă doresc din suflet multă sănătate, pace, respect şi dragoste din partea celor  apropiaţi, aprecierea celor din jur, atitudini generoase din partea generaţiilor tinere, iar grija celor din jur să vă bucure mereu sufletul.

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.