• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  (interviu) Femeile în politică - Corina Fusu: "Politica înseamnă să renunţi la timpul liber şi la prezenţa în familie"

    (interviu) Femeile în politică - Corina Fusu: "Politica înseamnă să renunţi la timpul liber şi la prezenţa în familie"

    17.12.2012  

    „O cunosc pe Corina Fusu de mic copil de la Telematinal și o admiram pentru limba română pe care o vorbește. E o mamă deosebită, a reușit să facă și o activitate profesională foarte bună, apoi o altă activitate profesională în Consiliul Municipal și Parlament. Îi doresc multă tărie și să meargă mai departe”

    Dorin Chirtoacă

    Corina Fusu este născută la 4 septembrie 1959 în Chișinău, a absolvit școala medie nr.1 din Chişinău și facultatea de biologie de la USM. Este una din puținele doamne prezente foarte activ în viața politică din țară, fiind consilier în CMC și vicepreședinte al Partidului Liberal. Din 2009 până în prezent este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Despre situația femeii din politica moldovenească și cum a reușit să-și facă o carieră în domeniu a discutat cu ea reporterul nostru, Cristina Vlah.

    Politik: Dnă Fusu, știu că cel care v-a determinat să veniţi în politică este Dorin Chirtoacă. Cum v-a motivat să vă implicaţi în politică, pentru că ştim că sunteţi fostă jurnalistă?

    Corina Fusu: Cu Dorin Chirtoacă am făcut cunoştinţă când a revenit de la Bucureşti. Era anul 2003, iar jurnaliştii de la compania TRM erau în protest împotriva cenzurii şi ne-am întâlnit la un miting pentru apărarea drepturilor omului. Atunci am făcut un schimb de opinii şi am simţit că atitudinea pe care o are faţă de diferite probleme e foarte apropiată de felul cum gândesc eu. Nu era Dorin Chirtoacă politician pe atunci, dar am cooperat în domeniul libertății de exprimare. Apoi în 2004, în cel de-al 2-lea val de proteste la compania Teleradio-Moldova, ne-am reîntâlnit cu Dorin Chirtoacă. Atunci el avea rolul de consultant juridic în această chestiune, pentru că era complicat să te opui puterii. A continuat comunicarea cu Dorin Chirtoacă, iar în 2007 mi-a propus să vin pe listele PL de consilier municipal.

    În calitate de jurnalist, eram critică faţă de guvernare, mai ales că cea de atunci era una deloc pe placul meu. Dorin Chirtoacă a fost un exemplu de un nou tip de politician, care gândeşte altfel decât suntem obişnuiţi. În general am devenit membru al PL înainte ca Dorin Chirtoacă să-mi propună acest loc pe lista de consilieri. Am luat această decizie exprompt, în februarie 2007, participând la o conferinţă a Tineretului Liberal. Acest tineret, foarte activ din punct de vedere civic, m-a determinat să scriu o cerere pentru a aplica în calitate de membru al PL. Atunci îmi doream să sprijin foarte activ, dar nu-mi doream să mă implic, pentru că îmi continuam meseria de jurnalistă, la un portal specializat pe domeniul integrării europene, se numea www.europa.md din cadrul fundaţiei SOROS.

    Politik.md: Mulţi vă cunosc în calitate de politiciană, dar puţini ştiu că sunteţi mamă a 3 băieţi. Cum v-aţi descurcat, pentru că munca de politiciană presupun că vă ia pratic majoritatea timpului. Cum reuşiţi?

    Corina Fusu: Da, poate că mai puţină lume cunoaşte că am 3 feciori mari. Vreau să spun că nu mi-a fost deloc uşor. Dar, pentru că băieţii mei s-au născut în anii 80, eu activând în cadrul unui Institut de Cercetări Ştiinţifice în domeniul geneticii, pentru că am făcut facultatea de biologie şi chimie, am decis că nu mai pot face mari cercetări în perioada când se destrăma URSS şi am decis să încerc norocul în alt domeniu. Se organiza un concurs pentru prezentator radio şi vreo 3 ani am tot participat la concursuri. Cu mare greu treceam aceste concursuri, pentru că cei din comisia de examinare considerau că vorbesc prea româneşte, ceea ce nu e bine pentru publicul din Republica Moldova şi nu am ajuns să lucrez din cauza limbii române.

    Între timp, s-a anunţat concurs la televiziune, am fost foarte insistentă şi am reuşit să trec concursul, dar şi cu ajutorul unor oameni de bună credinţă cum era Valeriu Frumusachi, preşedintele comisiei. În acea perioadă, cât participam la concursuri, am reuşit să acord atenţie, sper eu suficientă, creşterii şi educării băieţilor mei Lucian, Teodor şi Leonard. La vârsta de 25 de ani eram mamă a 3 băieţi. Dar băiatul meu mai mare, Lucian, era extrem de ataşat de mine. Era la creşă şi refuza să doarmă, să mănânce şi cu batista la piept o aştepta pe mama. Astfel m-am angajat la grădiniţa respectivă în calitate de educatoare.

    Dar, în general, este extraordinar de greu să îmbini viaţa profesională şi cariera. Totuşi părinţii trebuie să-şi educe copiii. Când eram copil, în timpul sovietic legislaţia spunea că mama are dreptul să-şi ia concediul de maternitate doar 2 luni. Şi eu, la vârsta de 2 luni, m-am pomenit în grija bunicii mele şi toată viaţa mea am simţit lipsa căldurii şi dragostei mamei. Eu de mică am avut această pretenţie că nu m-a cuprins suficient, nu m-a înterbat ce probleme am, ce griji am.


    Politik.md: Îi reproşaţi aceasta acum?

    Corina Fusu: Nu, eu astăzi nu-i mai reproşez, fiindcă deja s-au schimbat tipurile de relaţii între noi, dar consider că dragostea părintească este extrem de importantă pentru formarea caracterului copilului. Copiii au o sumedenie de frici şi întrebări, pe care maturii trebuie să le explice. Iată de ce am decis să-mi cresc băieţii ca să le dau mai multă putere în viaţă.

    Politik.md: Dacă nu ar fi politica, cu ce v-aţi fi ocupat astăzi?

    Corina Fusu: Cred că îmi continuam activitatea în televiziune, aş fi făcut emisiuni. Pentru că “m-au plecat” din televiziune când realizam o emisiune despre francofonie. Era o emisiune apreciată, pentru care primisem şi un Ordin din partea Guvernului Franţei. Şi mă mândresc că francezii au ştiut să-mi aprecieze munca, pentru că cei de la conducerea companiei au considerat că nu merit să lucrez în această instituţie. Poate că aş fi fost cercetător în domeniul geneticii, unde m-am manifestat bine: teza mea de licenţă a fost publicată într-o revistă specializată din Japonia.

    Politik.md: Să revenim la situaţia actuală a femeilor din politică: în Guvern avem 2 femei, în Parlament - 20, totuşi observăm că este minoritate. Cum explicaţi Dvs aceasta, ce se întâmplă? Nu doresc femeile să se implice mai mult în procesele decizionale?

    Corina Fusu: Aici sunt 2 impedimente. Pe de o parte, există tradiţiile noastre, destul de patriarhale şi misogine, mai ales la generaţia “mai matură”. Însăşi femeile consideră că locul lor este să crească copiii, să îngrijească de casă, să petreacă şi să întâlnească soţul când vine de la lucru. Aceasta este gândirea noastră misogină, educată mii de ani, şi ceea ce a fost educat în 2000 de ani e greu să revizuieşti în câţiva ani.

    Dar, pe de altă parte, femeilor din Moldova le este greu să activeze în acest domeniu, pentru că trebuie să depună un efort mai mare decât o fac bărbaţii, pentru că activitatea politică necesită timp extraordinar de mult. Activitatea politică înseamnă să refuzi la timpul liber de sâmbătă şi duminică, la comunicarea cu familia, pentru că eşti lipsă. O femeie, ca să-şi poată promova ideile sale, trebuie să fie foarte competentă, să aibă răbdare şi să poată convinge colegii de partid că ideile ei pot fi luate în seamă.

    Politik.md: Dvs aţi întâlnit asemenea piedici în partid?

    Corina Fusu: Eu cred că fiecare le întâlneşte. Da, ele există. Bărbaţii consideră că ei au idei mai bune, ei într-adevăr gândesc altfel decât noi, în felul cum abordăm problemele. Iată de ce pentru a convinge, trebuie să repeţi, să aduci argumente.

    Politik.md: Cu timpul, acest lucru s-ar putea schimba?

    Corina Fusu: Bineînţeles că da. Deja în Republica Moldova se simte o îmbunătăţire a situaţiei, în sensul că cei din partide încep să înţeleagă, că promovarea egalităţii de gen este importantă, deci există o deschidere pentru a înţelege necesitatea ca şi femeile să fie prezente în politică. Se vorbeşte foarte mult despre asta la nivel mondial, la nivel european, pentru că societatea se schimbă. Rolul bărbaţilor se schimbă, ei reprezintă jumătate din populaţia mondială, dar iau deciziile pentru toţi, ceea ce nu este corect.

    Politik.md: Unii specialişti susţin că multe din problemele ţării s-ar rezolva, dacă în fruntea ţării ar veni o femeie. Dvs ce părere aveţi?

    Corina Fusu: Este un semnal pozitiv când o femeie ocupă poziţii foarte înalte în stat, dar nu m-aş axa doar pe acest post. Femeile trebuie să fie prezente atât în Parlament, Guvern, cât şi în Administraţia Publică Locală. Dacă ar fi mai multe femei în Parlament şi Guvern, ar fi o altă abordare şi înţelegere a lucrurilor, pentru că femeile sunt mai aproape de nevoile oamenilor, ele sunt mai deschise pentru a stabili un echilibru. Ele sunt mai puţin coruptibile şi sunt mult mai judicioase în privinţa cheltuielilor banilor publici. Femeile se străduie să folosească banii mai raţional, să nu facă exces de cheltuieli, aşa cum o fac şi în familie. Iar bărbaţii au priorităţi mult mai axate pe putere şi bani. Ei văd puterea prin a domina şi a impune propria opinie. Femeile sunt mai predispuse spre a discuta o problemă şi sunt gata să accepte alte opinii, dacă ele sunt bune. Iată că ar trebui să fie un echilibru în acestea, pentru că bărbaţii sunt buni prin felul lor de a gândi, dar femeile aduc un plus valoare.

    Politik.md: Din actualul Parlament, există vreo femeie pe care o consideraţi mai activă şi care nu face parte din fracţiunea liberală?

    Corina Fusu: Liliana Palihovici este foarte activă, Valentina Stratan, şi în Partidul Comuniştilor sunt femei active: dna Domenti, dna Ivanov, dna Chistruga.

    Politik.md: Care este modelul de lider politic al Dvs?

    Corina Fusu: Sunt Hilary Clinton, Margaret Tatcher, care este o excepţie, și regina Elisabeta I. Dar şi statul aici trebuie să vină cu ajutor. Cu părere de rău, în Republica Moldova, statul oferă puţin tinerelor femei, ca să-şi facă o carieră. Pentru că nu avem politici, prin care micuţii să fie în siguranţă atât timp cât femeia este la serviciu, deci practic până la 3 ani ea este cu mâinile legate. De asemenea, indemnizaţiile la noi sunt foarte modeste. Şi bărbaţii trebuie să înţeleagă că de egală măsură este responsabilitatea lor de a educa copiii. Să înţeleagă, că nu este rușinos să facă lecţiile cu micuţii, să spele vasele sau să facă ordine. Iar liderii politici de la noi ar trebui să încurajeze femeile, şi dacă ele au decis să vină în politică, ar trebui să le ofere posibilitatea să-şi exprime opinia.

    Politik.md: Dnă Corina Fusu, vă mulțumim pentru timpul acordat și vă dorim multe succese și realizări frumoase. Sperăm la noi colaborări pe viitor.

    Cristina Vlah, www.politik.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com