Încercaţi doar pentru un moment să vă închipuiţi că ziua de 28 iunie 1940 nu ar fi fost în istoria Basarabiei, nu veneau tancurile ocupanţilor şi comunismul criminal peste noi, nu erau exproprierile, deportările, foametea, teroarea, genocidul, deznaţionalizarea, rusificarea, pauperizarea, abrutizarea şi mancurtizarea; unde eram noi astăzi dacă nu erau poftele maladive ale lui Iosif Vissarionovici Djugaşvili (Stalin) şi a tuturor ascendenţilor şi descendenţilor politici ai acestuia? Cu siguranţă eram în Uniunea Europeană, într-un spaţiu al libertăţii şi demnităţii, al democraţiei şi bunăstării, al toleranţei şi bunei înţelegeri, într-un spaţiu unde fiecare stat, indiferent de dimensiunile sale, este perceput drept partener egal în drepturi, unde cei mari nu încearcă să-i asimileze pe cei mici, unde nu există „fraţi mai mari” şi „surori mai mici”.

    „…SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcând chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 «Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale», iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 «Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească», acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S.”.

Acesta este un pasaj din Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată prin legea nr. 691 din 27 august 1991, text prea puţin cunoscut şi conştientizat la Chişinău, Briceni, Cahul, Soroca sau Ungheni, atât de puţin cunoscut, încât unii politicieni anodini şi blazaţi, tind să îngroape în uitare şi neştire acest document de căpătâi al statului nostru, ocolindu-l, neglijându-l, nesocotindu-l, urându-l.

Da, EI urăsc Declaraţia de Independenţă, pentru că din aceasta derivă adevăruri de nezdruncinat, explicând fără echivoc descendenţa românească a populaţiei din Basarabia şi parcursul istoric tragic al acestui teritoriu din ultimii 200 de ani, proclamând totodată dreptul absolut al Republicii Moldova la un viitor fără amestec meschin dinafară.

Din păcate, prin metode KGB-ste, ocupanţii au reuşit de-a lungul anilor să mutileze sufletele şi gândirea a mii de moldoveni, au reuşit să-i înveţe pe aceştia să lupte cu dedicaţie împotriva conaţionalilor săi, să spună sus şi tare: „noi nu am fost ocupaţi în 1940, ci am fost eliberaţi, îi mulţumim tancului sovietic şi trenului de marfă, care ne-a dus buneii în Siberia”.

Ocupanţii se pot mândri cu discipolii lor, cu tot felul de Grişa, Edic, Serioja, Vanea, Ina, Zina sau Artur, care şi-au întrecut cu mult dascălii pustiului şi, cu sufletele cernite de românofobie, continuă canonul distructiv, chiar de la cele mai înalte tribune ale statului.

Nu s-a gândit niciodată marele scriitor kirghiz Cinghiz Aitmatov, atunci când a scris romanul „O zi mai lunga decât veacul”, că noţiunea de mancurt va fi  atât de actuală şi aplicabilă pentru moldoveni.

Ocupanţii, hulpavi de pământ străin, nu ne lăsa să respirăm liber, nu ne permit, nici peste 70 de la ocupaţia din 1940, să ne trăim viaţa aşa cum ne dorim noi.

Este important şi îmbucurător că tinerimea noastră este tot mai imună la sloganele ocupanţilor, care mai pot conta doar pe generaţia moldovenilor nostalgici, care îşi amintesc cu plăcere de URSS, nu pentru că acolo au trăit bine, ci pentru că atunci erau tineri, frumoşi şi sănătoşi.

P.S. : Marele poet, martir al închisorilor comuniste din România, Radu Gyr, spunea în arhicunoscuta poezie „Îndemn la luptă”:

    „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
    Nici ochii când în lacrimi ţi-s.
    Adevăratele înfrângeri,
    Sunt renunţările la vis.”

http://munteanu.md/blog/ocupantii