-
Aproximativ 300 de membri ai Mişcării Acţiunea Europeană, reuniţi în cadrul unui Congres extraordinar, au decis, duminică, 13 martie, autodizolvarea formaţiunii şi fuzionarea cu Partidul Liberal. Congresul a avut genericul “Noi am ales Partidul Liberal. Luptăm pentru Moldova”, iar la acesta a participat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
Liderul MAE, Veaceslav Untilă, a menţionat la Congres că deşi membrii formaţiunii au lucrat mult în campania electorală din anul trecut, din păcate, nu a fost obţinut un scor bun, iar oamenii au rămas dezamăgiţi.
Unitilă a menţionat că MAE a acceptat denumirea şi sigla PL şi a reiterat că PL a fost ales drept partener de guvernare pentru că avem principii apropiate şi susţinem aceleaşi valori europene. Este o decizie corectă şi înţeleaptă şi deschide noi perspective de afirmare, a adăugat Unitilă.
La rândul său, liderul liberal, Mihai Ghimpu, a menţionat că “noii noştri colegi au dat dovadă de maturitate politică”. “Cam rar s-a întâmplat în 20 de ani de independenţă, ca cei care luptă, având acelaşi obiectiv să se unească”, a menţionat Mihai Ghimpu.
Liderul liberal a spus că “faptul că încă trăim greu este din cauză că dreapta nu a fost unită”. “Voinţa voastră demonstrează că noi ştim ce trebuie să facem, iar pasul doi este ca şi noi cei de la PL să demonstrăm maturitate politică să nu spunem: voi aţi venit la noi, conformaţi-vă. De azi înainte, toţi suntem egali”, a spus Mihai Ghimpu.
El a mai remarcat că, “Am fost doi, acum suntem unul şi mai puternic. Şi acum să facem aşa încât gestul nostru să-i molipsească şi pe ceilalţi, ca să avem o dreaptă puternică”.
ARENA concretizează că tot astăzi s-a desfăşurat şi şedinţa Consiliului Republican al PL la care s-a decis ca fruntaşii MAE Veaceslav Unitilă şi Anatol Petrenco să devină vicepreşedinţi ai Partidului Liberal.
Arena.md