• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  La Oxentea, Dubăsari a fost furat panoul electoral al Partidului Liberal

    La Oxentea, Dubăsari a fost furat panoul electoral al Partidului Liberal

    17.11.2010  

    Panoul electoral al Partidului Liberal a fost furat de pe Casa de deservire socială în noaptea de 15 spre 16 noiembrie.  Acesta fusese instalat la sfârşitul săptămânii trecute pe frontispiciul fostei clădiri a Casei de deservire socială a satului, aflată în proprietate privată.

    Potrivit lui Vitalie Marinuţă, coordonotorul de campanie al PL pentru raionul Dubăsari, pe durata aceleiaşi perioade a fost vandalizat un alt panou publicitar al Partidului Liberal, la Ustia. “Noapte de noapte acesta este murdărit cu glod. Deşi peste zi el este readus la condiţie, noaptea situaţia se repetă”.  Poliţia, care a fost sesizată asupra faptului, afirmă că se ocupă de cele două cazuri, dar cercetările, deocamdată, nu avansează. Reprezentanţii locali ai PL susţin că “este treaba  comuniştilor, care nu vor să se împace cu gândul că pierd alegerile”.

    Amintim că acesta este al zecelea caz sesizat, de furt sau vandalizare a panourilor electorale ale PL de la începutul campaniei electorale.

    Departamentul de Comunicare și Imagine al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com