• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Ungheni : Forța noastră e PL

    Ungheni : Forța noastră e PL

    15.11.2010  

    După Nisporeni, întâlnirea electorală a PL a continuat ieri la Ungheni, aceasta fiind anticipată, ca de obicei, de evoluţia ansamblului etno-folcloric “Ştefan Vodă”. Mesajul baladesc al orchestrei, a rezonat perfect cu discursul celui care a deschis şirul vorbitorilor, prim-vicepreşedintele PL, Ion Hadârcă: “Partidul Liberal este o echipă de patrioţi, de oameni competenţi şi oneşti, devotaţi cauzei naţionale, care va duce schimbarea în bine în R. Moldova până la capăt! Noi vorbim cu oamenii sincer, în asta stă puterea noastră ca forţă politică!”, a remarcat Ion Hadârcă.

    Deputatul din partea Partidului Liberal, preşedintele organizaţiei teritoriale Nisporeni, Anatol Arhire le-a cerut celor prezenţi să nu mai aleagă la întâmplare, să facă o distincţie clară între adevăr şi minciună şi să nu se mai lase cumpăraţi cu vorbe dulci şi promisiuni frumoase. “Trădarea şi hoţia nu-şi mai pot avea loc în viaţa noastră. E timpul să punem punct minciunii şi trufiei. Fiţi mai curajoşi în deciziile Dumneavoastră, rupeţi-o cu trecutul dacă vreţi un alt viitor şi  ajutaţi-i să iasă la vot, alături de Dumneavoastră, şi pe cei indecişi….doar împreună putem câştiga”.

    “Este o onoare să fii alături de echipa PL. Este o forţă, care a demonstrat în politică verticalitate, consecvenţă şi onestitate”, a declarat în faţa adunării de la Ungheni actorul şi regizorul Petru Hadârcă, prezent şi el la eveniment în calitate de simpatizant. “Luna asta, la 28 noiembrie avem de trecut un examen, avem de ales între vechi şi noi, între rău şi bine, între adevăr şi minciună,  între sărăcie şi viitorul nostru european, cu alte cuvinte, între comuniştii lui Voronin şi liberalii lui Ghimpu. Trebuie să ne deşteptăm, să ne luminăm. Soarta noastră şi a ţării depinde de noi, de felul cum vom alege... Alegeţi Partidul Liberal, altfel, nu dea Domnul să fie ridicată din nou cortina de fier aici, la Prut! Forţa noastră este Partidul Liberal!”, şi-a rezumai Hadârcă mesajul.

    Ideea de decomunizare a R. Moldova şi lupta pentru o Moldovă nouă a fost preluată de primarul comunei Hârceşti, Vasile Bodrug, din valea râului Cula, o zonă cunoscută pentru faptul că aici, în anii “40 a activat mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Basarabia, denumită “ Armata Neagră”. “Satele noastre rămân anticomuniste şi azi. Din 7 primării în zona noastră, doar una este condusă de un comunist”, a remarcat primarul Bodrug, cerând electoratului să ia în calcul “schimbările care s-au făcut după 2009. Ceea ce-a fost pornit este cu perspectivă, are viitor mare pentru noi toţi, alături de lumea Europei şi trebuie să mergem mai departe alături de cei mai cinstiţi dintre cei pe care-i avem la guvernare, alături de PL, a estimat primarul de Hârceşti.

    Mesajul preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova, a fost unul de mobilizare generală a efortului electoral. “Împreună ne-am câştigat dreptul la limbă română, la alfabet. Împreună am obţinut independenţa faţă de Uniunea Sovietică, şi tot împreună vom reuşi să ne salvăm de trecutul sovietic şi cel communist şi să devenim parte a unei Europe Libere, Democratice şi Prospere”. Dumnealui a evocat exemplul Georgiei, ţara care a trecut la modele noi de politică internă şi relaţii cu CSI: reforme eficiente - economice, sociale şi politice, care ţin în primul rând de interesul naţional. “Georgia traversează acum un astfel de moment şi R. Moldova trebuie să urmeze aceeaşi cale”, a concluzionat, pe final preşedintele Ghimpu.