• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu a primit o distincție din partea oamenilor de afaceri italieni

    Mihai Ghimpu a primit o distincție din partea oamenilor de afaceri italieni

    26.05.2010  

    Mihai Ghimpu a devenit membru de onoare al Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale de la Roma. Înmânarea distincţiei a avut loc în seara zilei de ieri, după o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri italieni.

    Președintele a adresat un apel oamenilor de afaceri italieni pentru a-i încuraja să investească în economia Republicii Moldova, argumentând apelul adresat prin amplasarea geografică avantajoasă a ţării noastre, precum şi legislaţia economică favorabilă investiţiilor străine. Ghimpu a menţionat că domeniile care îşi aşteaptă investiţiile străine pentru modernizare sau relansare sunt în special cel al agriculturii şi cel al infrastructurii.


    Vă aştept la Chişinău şi vă invit să investiţi în economia Republicii Moldova şi astfel veţi acorda un sprijin important în dezvoltarea economică a statului nostru în realizarea parcursului de integrare europeană. Apreciem activitatea întreprinzătorilor italieni în Republica Moldova, investiţiile cărora sunt importante pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare moldo-italiene, precum şi pentru modernizarea economiei Republicii Moldova”, a menţionat Preşedintele Mihai Ghimpu.

    Totodată, Preşedintele a exprimat disponibilitatea conducerii Republicii Moldova de a oferi toată asistenţa necesară activităţii oamenilor de afaceri în Republica Moldova. În acelaşi context, Preşedintele a făcut referire la discuţiile purtate cu un grup de oameni de afaceri italieni, investitori în diferite domenii, prezenţi la Chişinău, precizând că Republica Moldova este un partener de încredere.

    Conform informaţiilor Biroului Naţional de Statistică, în Republica Moldova funcţionează 430 de întreprinderi cu capital italian. Pe parcursul anului 2009 a fost acordat dreptul la muncă în Republica Moldova pentru 63 de cetăţeni italieni, 63 dintre ei fiind fondatori ai întreprinderilor înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, şi s-a prelungit dreptul la muncă pentru 52 de cetăţeni italieni.

    Întrevederea Preşedintelui Mihai Ghimpu cu un grup de oameni de afaceri din Italia a fost organizată de Academia Europeană pentru Relaţii Economice şi Culturale, un departament al Organizaţiei Naţionale italiene de dezvoltare a industriei, comerţului şi artizanatului.

    Amintim că Preşedintele Mihai Ghimpu a efectuat o vizită oficială în Republica Italiană în perioada 23-26 mai 2010, la invitaţia Preşedintelui Camerei Deputaţilor din Parlamentul Italiei Gianfranco Fini.

    Serviciul de presă al Președenției

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com