• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Preşedintele OTPL a participat la Training-ul pentru tinerii politicieni din Moldova de la Budapesta

    Preşedintele OTPL a participat la Training-ul pentru tinerii politicieni din Moldova de la Budapesta

    18.12.2008  

    În perioada 7-12 decembrie curent, Sergiu Boghean, preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal a participat la Training-ul pentru tinerii politicieni din Moldova, care a avut loc la Budapesta. Atelierul a fost organizat de Centrul Internaţional pentru Tranziţie Democratică cu sediul la Budapesta, cu sprijinul Ambasadei Ungariei de la Chişinău, la el participând 10 reprezentanţi ai formaţiunilor politice din RM.

    Din agenda seminarului a făcut parte o serie de subiecte relevante pentru persoanele implicate în activităţi politice: comunicarea politică, organizarea de partid, campanii media, tehnici de campanie politică. De asemenea, participanţii au avut posibilitatea să discute cu experţii maghiari despre experienţa statelor din Europa Centrală în procesul tranziţiei democratice, integrarea şi accederea Ungariei în UE, instituţiile europene şi procesul decizional în cadrul UE etc.

    În cursul seminarului, preşedintele OTPL şi ceilalţi participanţi au avut oportunitatea să comunice cu politicieni notorii din Ungaria şi nu numai: d-na Kinga Gal, membru al Parlamentului European, Szabolcs Kerek-Barczy, purtătorul de cuvânt al partidului Forul Democratic Maghiar (MDF), Gobor Bodi, Secretarul de stat pentru afaceri europene, oficiul prim-ministrului, Peter Szegvari, reprezentant al Regional Development Holding Ltd., excelenţa sa Ambasadorul Istvan Gyarmati, excelenţa sa Valeriu Bobuţac, Ambasador al RM în Ungaria, Jozsef Menczel, vicepreşedintele General Assembly of Heves County, Elemer Balogh şi Andras Bragyova, judecători ai Curţii Constituţionale, Attila Mesterhazy, deputat şi lider al fracţiunii MSZP, Laszlo Habis, primarul de Eger. De asemenea, tinerii politicieni a făcut cunoştinţă cu mai mulţi experţi remarcabili din Ungaria: profesorul Laszlo Keri, expert politic, Gergely Kitta, expert la Fundaţia Szazadveg, Viktor Szigetvari, expert politic, fost Director de partid şi Şef de campanie al formaţiunii MSZP, Tamas Lanczi, expert politic, şeful Cabinetului fracţiunii Fidesz.

    IMG_0985.JPG

    Participanţii au vizitat sediul Forului Democratic Ungar (MDF) şi au avut întrevederi cu reprezentantul Fidelitas, aripa tânără a Fidesz şi cu membrii Noii Generaţii – organizaţia de tineret a Democraţilor Liberi din Ungaria.

    DSCN4941.JPG

    Centrul Internaţional pentru Tranziţie Democratică urmăreşte scopul de a facilita parcurgerea tranziţiei spre democraţie într-o manieră paşnică şi calmă, în baza principiilor participative şi a aspectelor politice, economice, culturale şi civile ale transformărilor, dar şi în contextul socio-cultural al regiunii şi ţărilor în care are loc asemenea proces. În anul 2008, pe lângă proiectul  “Training pentru tinerii politicieni din Moldova”, Centrul mai derulează şi alte iniţiative dedicate RM, cum ar fi programul “Consolidarea Supremaţiei Legii în Moldova: Curtea Constituţională şi Serviciul de ombudsman”.

          
    18 decembrie 2008                                      Departamentul de Comunicare al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2022 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori: 5994372  | ieri: 2933 |  azi: 946 |  online: 23     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 23-26-89, 24-35-69, 22-80-97
Fax: +(373 22) 22-80-97