• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Bilanţul anului 2012: Realizările Inspectoratului Ecologic de Stat

    Bilanţul anului 2012: Realizările Inspectoratului Ecologic de Stat

    27.12.2012  

    În cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat şi subdiviziunilor sale structurale a fost convocată o trecere în revistă a activităților din anul 2012 la care au participat Ministrul Mediului Gheorge Șalaru și viceministrul Valentina Țapiș.

    Veaceslav Untilă, conducătorul instituției a prezentat rezultatele activităților pentru anul 2012 conducerii Ministerului Mediului,  menționând că managementul şi perfecţionarea continuă a resurselor umane, conlucrarea şi interacţiunea cu societatea civilă de mediu și cu alte instituții și organizații a făcut posibil ca să fie asimilate cerinţele de mediu tot mai dure şi depus volumul de lucru ascendent pe fondalul grijii  de asigurare şi consolidare economico-financiară.

    În luările de cuvânt, dl Ministru Gh. Șalaru a atenționat asupra locurilor slabe în activitate și a reiterat efortul depus pentru onorarea obligațiunilor și a cerut o abordare mai dură a posibilităților existente pentru soluționarea problemelor de eficientizare a controlului ecologic și respectarea legislației de mediu.

    Indicatorii  de bază cu caracter de control ecologic au fost realizați prin întreprinderea a 14 876 inspectări, urmare a căror au fost întocmite 6 822 procese-verbale, pentru diferite încălcări sau abateri de la legislaţia de mediu. Aceste contravenţii administrative au fost sancţionate cu amenzi conform CC al R.Moldova – în sumă de 3 806 000 lei. În plus, au fost aplicate amenzi pentru procesele-verbale întocmite de alte autorități în sumă de 790 544 lei, sume care sunt  un indicator important de aplicare corectă a legii.

    Situația în asigurarea economico-financiară, logistică şi managementul resurselor umane ca condiţii de funcţionalitate normală a Inspectoratului a fost ținută sub un control strict, atenție fiind acordată vectorului îmbunătăţirii managementul personalului şi consolidării disciplinei. Fondurile locale în perioada de raportare a anului 2012 au asigurat un volum al resurselor financiare acumulate în sumă de 10030,5 mii lei sau  cu 118,2 % mai mult faţă de planul anual aprobat (8715,0 mii lei. La compartimentul întreţinere şi consolidarea bazei tehnico-materiale s-au produs schimbări pozitive, cheltuielile financiare utilizate în acest scop au constituit 6364,7 mii lei, inclusiv: din mijloacele contului special – 2692,0 mii lei, din Fondul Ecologic Local – 2084,8 mii lei şi din Fondul Ecologic Naţional – 1587,9 mii lei.

    Sistemul expertizei ecologice de stat (SEES) în anul 2012 a examinat şi acordat în total 611 proiecte. Majoritatea proiectelor examinate de Direcţia Expertiză Ecologică şi Autorizaţii de Mediu sunt pentru construcţia, reconstrucţia sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare a localităţilor, construcţia taberelor de odihnă pentru copii,  construcția CET pe biomasă pentru  instituții publice. În această perioadă s-a majorat numărul de proiecte expertizate finanţate din bugetul de stat şi fondul ecologic naţional. În această perioada au fost eliberate autorizaţii de folosinţă specială a apei pentru 164 utilizatori primari, acordate normative de deversări limitat admisibile de poluanţi în apele de suprafaţă pentru 18 beneficiari, 4 autorizaţii de folosinţă specială a apei pentru utilizatorii primari ce captează apa din fluviul Nistru, râul Cogâlnic și lacul Țipala pentru irigarea cîmpurilor agricole. Numărul redus de solicitări pentru obţinerea autorizaţilor de folosinţă specială a apei este cauzat şi de faptul că activităţile agenţilor economici nu se încadrează în cerinţele legale. De „Autorizarea emisiilor de poluanţi în aerul atmosferic” SEES au beneficiat 810 agenţi economici. În domeniul Protecţiei florei şi faunei сolaboratorii Inspectoratului Ecologic de Stat şi a subdiviziunilor teritoriale au depistat 500 cazuri de tăieri ilicite și a aplicat în consecință amenzi în sumă de 508 500 lei. Prejudiciul cauzat mediului la această componentă constituie 683 380lei.

    În conformitate cu indicaţia Guvernului Republicii Moldova nr. 1469 – 1059/3 din 15.10.2012 privind desfăşurarea lucrărilor de înverzire a plaiului în perioada de toamnă a anului 2012, Planului de acţiuni aferent Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” pe teritoriul republicii  s-au efectuat următoarele lucrări:

    ·   plantate culturi silvice în fondul forestier pe suprafaţa de 1176 ha.

    ·   lucrări de ajutorare a regenerării naturale pe o suprafaţă de 3609 ha.

    ·   lucrări de sădire a pădurilor pe terenurile degradate şi impracticabile pentru agricultură pe o suprafaţă de 14 ha.

    ·   În scuarele, parcurile, teritoriile adiacente caselor de locuit, şcolilor, grădiniţelor şi altor instituţii, în preajma străzilor din oraşe şi sate, s-au sădit 188 584 arbori şi arbuşti de diferite specii.

    La aceste acţiuni au participat organele administraţiei publice centrale şi locale, instituţii de învăţămînt, agenţi economici, ONG-uri ş.a.
    O acţiune aparte estecontracararea cazurilor de braconaj. Pe parcursul anului сolaboratorii Inspectoratului Ecologic de Stat au depistat un șir întreg de cazuri de vânat ilicit, cu ridicarea de la contravenienţi a 16 arme de vânătoare fiind efectuate  mai mult de 1300 de raiduri antibraconaj și tăieri ilicite. Prrejudiciul total de la afectarea fondului forestier și fondului cinegetic constituie 1 121 449 lei.

    În total la Compartimentul resurse acvatice şi aer atmosferic, subdiviziunile inspectoratului au inspectat 1136 utilizatori de apă şi 1342 întreprinderi poluatoare a aerului atmosferic. Pe cazurile date s-a încheiat 1874 procese-verbale cu privire la contravenţie.

    În scopul eficientizării activităţilor de control s-a implementat Ghidul inspectorului de mediu, care cuprinde tot spectrul de probleme spre soluţionare, aspectele legislative şi decizionale de aplicare a normelor ecologice de protecţie şi utilizare a resurselor naturale, precum şi de constrîngere a persoanelor contraveniente.

    A fost acordată asistenţă consultativ-organizatorice organelor administraţiei publice locale în desfăşurarea acţiunii „Apa –izvorul vieţii”. În cadrul acestei acțiuni au fost inspectate 248-sonde, fîntîni şi izvoare reconstruite şi amenajate,  curăţite şi amenajate 1330 km cursuri de apă. În cadrul monitorizării au fost inspectate- 977 obiecte, întocmite acte -1258,  procese verbale - 494, amenzi aplicate – 376.240 lei.
    Au fost inspectate unităţile economice - utilizatori de apă în vederea asigurării respectării prevederilor legale în procesul  de gospodărire a resurselor acvatice - 1136, întocmite acte de control - 1958, întocmite p/v- 794, aplicate amenzi - 6762,40 lei și făcute  prescripţii – 2300.
    În cadrul monitorizării și luării la evidenţă a  stării reţelelor de evacuare a apelor reziduale şi sistemelor de epurare a apelor uzate au fost inspectate -199 obiective, întocmite -132 acte, procese verbale -8.   

    În localităţile republicii s-a organizat şi desfăşurat Acţiunea-concurs „Rîu curat de la sat la sat”, lansată de către Ministerul Mediului cu ocazia Zilei Mondiale a Apelor la care au participat 251 de organizaţii şi 50 mii participanti.

    În procesul de desfăşurăre a acţiunii-concurs au fost  antrenate serviciile de ramură ale autorităţilor publice locale, instituţiile publice şi de învăţămînt, organizaţiile nonguvernamentale, unităţile antreprenoriale, societatea civilă, etc. Astfel, au fost realizate curăţirea zonelor şi fîşiilor de protecţie a resurselor acvatice, amenajarea şi plantarea arborilor în zonele de protecţie a râurilor, râuleţelor, pâraelor, izvoarelor şi altor obiecte acvatice componente ale reţelei hidrologice din localitaţile ţării. În timpul desfăşurării Acţiunii “Râu curat de la sat la sat” subdiviziunile IES au întocmit 364 acte de control şi încheiat procese – verbale cu privire la contravenţii în număr de 288 unităţi pentru faptul administrării cu încălcări a regimului de protecţie a apelor şi nerespectarea zonelor de protecţie ale apelor rîurilor şi bazinelor de apă, fîşiilor riverane de protecţie. Suma amenzilor aplicate a constituit 96 mii lei, dintre care s-au încasat 39 mii lei.

    O altă acțiune ce tine de protecția  aerului atmospheric este „Săptămâna Mobilității Europene” care a avut loc în luna septembrie sub genericul „În oraș fără automobilul meu”, scopul scontat fiind promovarea mijloacelor alternative de transport ecologic, contribuind astfel la reducerea poluării aerului, și de a sublinia faptul că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii.

    Compartimentul – sol, deşeuri şi substanţe chimice. Activitatea serviciului respectiv a fost direcţionată la îndeplinirea în primul rînd a  programului de salubrizare. O atenţie deosebită a fost acordată organizării de către primării, agenţi economici şi alte instituţii şi organizaţii a bilunarului de salubrizare, acţiunilor naţionale  “Cea mai verde, mai salubră şi amenajată localitate”. Astfel Inspecţiile Ecologice au efectuat 5 370 controale ecologice, în timpul cărora, au fost depistate un şir de cazuri de încălcări ale legislaţiei ecologice, pe care au fost întocmite 3 272 procese-verbale şi aplicate amenzi. Specialiştii serviciului au participat în componenţa a 1 603 comisii pentru selectarea terenurilor pentru diferite construcţii, 415 comisii de recepţie a obiectelor.

    În campania de primăvară privind salubrizarea şi amenajarea localităţilor au fost supuse controlului ecologic şi salubrizate 1564 localităţi, exercitate 1176 controale ecologice în vederea respectării legislaţiei funciare, ca rezultat fiind întocmite 2209 acte de control.

    Au fost inventariate 1867 depozite de deşeuri menajere solide, care ocupă un teren cu suprafaţa totală 1345,93 ha,  din depozitele existente -15 depozite sunt construite şi amenajate conform proiectelor de execuţie avizate pozitiv de către Expertiza Ecologică de Stat -1009 depozite conforme,  fiind construite în lipsa proiectelor de execuţii - 843  depozite neconforme - nu corespund cerinţelor sanitaro-ecologice. Volumul total de deşeuri menajere solide acumulate constituie 4 641,95 mii m3 deşeuri. Au fost expertizate şi avizate 274 dosare a produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor.
     
    NOTĂ: Activitățile și măsurile au fost conforme misiunii instituţionale a Ministerului Mediului: „Implementarea  politicilor şi strategiilor statului în domeniul protecţiei mediului înconjurător, utilizării raţionale a resurselor naturale şi conservării biodiversităţii, exercitării controlului ecologic de stat privind respectarea legislaţiei ecologice”, conform Regulamentelor şi Planurilor de activitate aprobate, avînd drept competenţe expertiza ecologică a activităţilor preconizate, autorizarea şi reglementarea utilizării resurselor naturale, inspectarea stării ecologice la nivel de întreprinderi, obiective şi  localități, controlul respectării legislaţiei de mediu şi aplicarea  normei juridice restrictive în cazul contravenţiilor de mediu.

    Ministerul Mediului al Republicii Moldova

    www.mediu.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com