Deputata Partidului Liberal Ana Guţu, care este şi prim-vicerector al ULIM, a acceptat propunerea TRIBUNA şi ne-a permis să filmăm o lecţie pe care o ţine în limba franceză, după care ne-a povestit despre cariera sa de profesor.

T: Când aţi început activitatea Dumneavoastră de profesor?

A.G.: Mi-am început cariera în anul 1984 la Universitatea din Tiraspol, care atunci se numea Institutul Pedagogic din Tiraspol, ca secretar la Catedra de limbi străine şi, în paralel, am avut şi ore de limbă franceză. După ce am lucrat un an de zile, mi s-a spus că nu mai erau ore pentru mine şi am fost nevoită să plec la şcoala medie numărul doi din Tiraspol (şcoală rusă), unde am avut ore în limba franceză şi română începând cu clasa cincea până în clasa zecea. Aceasta a fost începutul carierei mele pedagogice.

Fiind la Tiraspol, am fost înmatriculată la doctorantură la Chişinău prin corespondenţă, aşa cum era înainte. Timp de patru ani am lucrat asupra tezei de doctor pe care am susţinut-o în 1992. E adevărat, nu m-am încadrat în cei patru ani de doctorantură am mai făcut încă trei ani extra pentru că a scrie o teză de doctor în filologie nu este atât de uşor. Nu am avut posibilitatea să am acces la toată literatura ştiinţifică occidentală şi am fost nevoită să plec la bibliotecile din Moscova, fiindcă frontierele erau închise şi de aia teza mea de doctor s-a bazat, din punct de vedere doctrinar, dar şi critic, pe lucrările lingviştilor ruşi de pe atunci. Când am venit la Chişinău, mi-am reînceput cariera la Universitatea Agrară, după care la ASEM şi pe urmă la ULIM unde am activat în calitate de profesor, şef de catedră, de decan, de vicerector pentru relaţii internaţionale, de vicerector pentru studii, iar din 2005 sunt prim-vicerector.

T: Cât timp vă ia activitatea la ULIM?

A.G.: Mai mult timp îmi ia activitatea managerială, pentru că nu prea am multe ore active. Am doctoranzi care scriu teza sub conducerea mea şi mă bucură acest fapt. Anul acesta am trecut la sistemul modular. Într-o manieră foarte intensă susţin toate orele pentru ca activităţile politice să nu se interfereze cu cele didactice. O bună parte de timp este consacrată cercetărilor ştiinţifice, fiindcă am circa 200 de publicaţii ştiinţifice. Cam aşa se perindă aceste activităţi şi care îmi par a fi esenţiale pentru cariera mea, fiindcă politica a fost şi este o deturnare de la axa mea principală şi, probabil, va fi una de scurtă durată. Nu am proiecte legate de cariera politică, nu am ambiţii politice care să mă facă să abandonez completamente activitatea mea universitară.

T: Cum reuşiţi să îmbinaţi activitatea de profesor, de deputat şi de mamă?

A.G.: După mine, familia este esenţială. Dacă este bine în familie, ies bine şi celelalte activităţi. Dar ca să-ţi iasă bine, trebuie să fii bine organizată. Statutul de deputat este ceva temporar - sunt în serviciul cetăţeanului, mă ocup şi eu de careva interpelări, demersuri, fac iniţiative legislative, care de altfel au şi ele tangenţă cu experienţa mea profesorală, fiindcă nici o iniţiativă care ţine de domeniul educaţiei nu este vagă. Un profesor universitar vede cu trei-patru paşi înainte şi ştie mult mai multe decât un politician şi nu doar.

T: Ce aţi dori să schimbaţi în domeniul învăţământului?

A.G.: Mi-aş dori ca în domeniul învăţământului din Republica Moldova să fie realizate reforme. Este nevoie de reformat sistemul în profunzime şi de urgentă şi cu cât mai repede cu atât mai bine. Această reformare depinde, în primul rând, de voinţa politică, fiindcă până în prezent nu a fost adoptat Codul educaţiei şi îmi pare foarte rău. Suntem 64 de autori, este un proiect bun şi din cauza că întârzie să fie adoptat, vor întârzia şi celelalte reforme.

Mă bucur că am discipoli care s-au realizat nu doar aici, dar şi peste hotare. Şi foarte mulţi dintre ei au ales să facă carieră politică, dar nu neapărat ca şi politicieni, ci în staff-ul marilor grupuri parlamentare europene. Am discipoli care au rămas pe loc şi au susţinut teza de doctor sau sunt în funcţii manageriale.

Nu am visat niciodată să devin profesoară. Mi-am dorit să am de a face cu limbile străine, pentru că mi-au plăcut totdeauna. Tatăl meu a fost profesor de istorie şi limbă română, dar a avut momente când a predat şi limba franceză, a făcut şi versuri în limba franceză şi mi-a transmis această dragoste pentru limbi şi, în general, pentru arte. De aceea, am avut această facilitate de a le învăţa, însă aşa s-a întâmplat că Republica Moldova, fiind un stat închis pe timpul sovietic, nu puteai altfel să-ţi realizezi capacităţile lingvistice decât în cadrul unei instituţii de învăţământ.

Poate mi-aş fi dorit să lucrez în domeniul diplomaţiei - mulţi colegi de-ai mei au ajuns diplomaţi în serviciul Republicii Moldova, mai apoi în serviciul organismelor internaţionale. Apropo, marea majoritate a diplomaţilor sunt filologi, după specializarea iniţială. Dar, asta deja e altă temă.

Oxana Mititelu, www.tribuna.md