• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  (interviu) Veaceslav Untilă: „Am de gând să lupt în continuare”

    (interviu) Veaceslav Untilă: „Am de gând să lupt în continuare”

    13.10.2012  
    Într-un interviu acordat portalului TRIBUNA, Veaceslav Untilă, şeful Inspectoratului Ecologic de Stat, vicepreşedinte al Partidului Liberal, a povestit despre priorităţile sale în noua funcţie, despre cum a primit familia vestea privind numirea sa în funcţia respectivă, dar şi despre planurile politice de viitor.

    T: Dle Untilă, numirea Dvs. în funcţia de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat a însemnat şi revenirea Dvs. în viaţa publică, după o pauză de aproape doi ani. Care au fost primele impresii după numirea în noua funcţie?

    V.U.:
    Nu am dispărut din viaţa publică, poate am fost mai puțin vizibil. Eu cred că anume această stare de spirit m-a determinat să accept funcția de șef al Inspectoratului Ecologic de Stat, cu atât mai mult că pentru mine domeniul nu este unul străin. În Parlament, am activat în Comisia de Administrare Publică, Ecologie și Amenajare a Teritoriului. Mai mult chiar, pe parcursul a doi ani de zile am condus această Comisie. Cred că anume aceasta m-a determinat să revin în viața publică. Ceea ce ține de impresii, încă înainte de a veni în această funcţie știam că există un volum mare de lucru aici și, știți, impresiile s-au adeverit chiar din primele zile.

    T: Cu cine aţi consultat acest pas şi cine V-a convins să acceptaţi această nouă funcţie?

    V.U.:
    Am forțe suficiente și, după cum știți, fac parte dintr-o formațiune politică (Partidul Liberal), care și-a asumat această guvernare, alături de alte partide din AIE. Nu pot să stau într-o parte - vreau și eu să-mi aduc aportul pentru ca lucrurile în Republica Moldova să meargă pe calea cea bună. Mă conduc în viață de un principiu: „Dacă vrei să învingi, luptă” și eu am de gând să lupt în continuare.

    T: Cu ce gânduri veniţi în funcţie şi ce priorităţi, planuri aveţi?

    V.U.:
    Ceea ce îmi doresc este să ridicăm activitatea Inspectoratului Ecologic de Stat cât mai repede la un nivel calitativ nou. Vreau să fac mai repede acest lucru pentru că, dacă e să fim sinceri, astăzi, situația la capitolul ecologie este una tensionată. Toată lumea cunoaște despre acele gunoişti neautorizate, cariere neautorizate etc. În plus, se apropie sezonul rece, când au loc tăierile ilicite ale copacilor. Mai este şi problema poluării apei, a solului și noi trebuie să intervenim numaidecât. De asemenea, urmează să aducem legislația din acest domeniu în concordanţă cu realităţile şi cu standardele europene. În 2010-2011 au fost adoptate două hotărâri de Parlament (nr. 162 şi nr. 163), care limitează într-un fel unele competențe ale noastre. Mă refer la expertiza ce ține de domeniul construcțiilor. La primele ședințe, la planificări am vorbit mult şi despre importul în Republica Moldova a produselor genetic modificate. Pentru mine, dar și pentru colegii mei de la Inspectoratul Ecologic de Stat, este foarte importantă sănătatea populației Republicii Moldova, mai ales a viitoarelor generații.

    T: Veţi continua activitatea pe linie de partid?

    V.U.:
    Când am intrat în politică, ştiam că politica este un joc serios, unde fiecare trebuie să fie responsabil de consecințele faptelor sale. Acest deziderat a rămas valabil și până în ziua de astăzi şi mă mobilizează în activitatea mea. Vreau să vă spun că, cel puţin la moment, nu mă văd în afara politicii.

    T: Cum a primit familia Dvs. ştirea despre numirea în noua funcţie?

    V.U.:
    Am fost tot timpul sprijinit de familie, inclusiv şi de această dată. Evident, numirea în funcție îmi va lăsa mai puțin timp pentru familie, dar sunt convins că ei sunt deja deprinşi cu această situație.

    T: Ce pasiuni aveţi? Citisem undeva că aţi avea o colecţie de arme…

    V.U.:
    În viața fiecărui om, la diferite etape sunt diferite pasiuni. Care sunt pasiunile mele acum, eu aș vrea deocamdată să rămână o enigmă. Ceea ce ține de colecția de arme, a fost o pasiune mai veche, care, în momentul de față, mai puțin mă tentează.

    T: Acum deţineţi oficial două funcţii. Veţi reuşi şi în continuare să vă ocupaţi de blogul Dvs., dar şi să mai scrieţi materiale în mass-media, cum ne-aţi obişnuit deja?

    V.U.:
    Dacă nu eram convins că voi putea să fac față lucrurilor, nu acceptam această funcție. Ceea ce ține de prezența mea în mass-media şi gestionarea blogului, aceasta se înscrie de minune în activitatea mea politică.

    T: Ce planuri de viitor are politicianul Veaceslav Untilă?

    V.U.:
    Nu aș vrea să fiu declarativ, dar, prin activitatea politică pe care o desfăşor, aș vrea să fiu și în continuare util societăţii.

    Oxana Mititelu, www.tribuna.md 
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com