La 5 octombrie APCE a adoptat în ședință plenară două rezoluții și recomandări pe marginea rapoartelor ”Spațiul European al Învățământului Superior și internaționalizarea” și „Guvernanța instituțiilor de învățământ superior în Spațiul European al Învățământului Superior”. Proiectele de rezoluție reiterează importanța respectării autonomiei universitare și libertăților academice în definirea politicilor educaționale, de predare și cercetare, asigurării mobilității academice în afara factorului politic, internaționalizării relațiilor academice, ducerii la bun sfârșit a reformelor sistemului de învățământ superior în conformitate cu Procesului Bologna.

Ana Guțu a ținut un discurs în numele grupului politic Alianța Liberalilor și Democraților.

Discursul deputatei Ana Guţu în cadrul dezbaterii rapoartelor „Consolidarea şi deschiderea internaţională a Spaţiului European al Învăţământului superior” şi „Guvernanţa instituţiilor de învăţământ superior în Spaţiului European al Învăţământului superior” , 5 octombrie 2012, sesiunea APCE, Strasbourg, Franţa

Doamnelor şi Domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să ne felicităm cu toţii pentru această dezbatere ce constituie o temă salvatoare pentru multe ţări membre ale CoE. Cu şase ani în urmă, APCE a adoptat o recomandare importantă ce ţine de libertatea academică şi autonomia universitară. Credeţi-mă, am citat de nenumărate ori această recomandare 1762 în cadrul multiplelor reuniuni, seminare ştiinţifice internaţionale, cu scopul de a convinge factorii de decizie să amendeze legislaţia naţională cu scopul acordării universităţilor a ceea ce le revine de drept. Şi iată-ne, şase ani mai târziu (mai bine mai târziu decât niciodată), dezbătând din nou un subiect vital pentru sistemele de învăţământ european.

Procesul Sorbona-Bologna a demarat în 1998, un an înainte de lansarea propriu-zisă a proiectului  în 1999, cu reuniunea a 4 miniştri ai învăţământului superior ai Franţei, Italiei, Marii Britanii şi Germaniei, la iniţiativa lui Claude Allegre, ministrul educaţiei al Franţei din acea perioadă. Europa şi-a propus, mai concret, după reuniunea miniştrilor educaţiei de la Bologna, să revitalizeze învăţământul superior european. Au urmat reuniuni bianuale ale miniştrilor educaţiei – Praga, Berlin, Bergen, Londra, Louvain-La-Neuve, Bucureşti. Liniile directoare au fost trasate: mobilitatea academică, recunoaşterea titlurilor şi diplomelor, asigurarea calităţii, noua arhitectură a învăţământului superior în trei cicluri.

Miniştrii au decis, dar, distinşi colegi, suntem noi, universitarii, cei care am realizat în mare parte aceste linii directoare, cel mai des sau chiar mereu fără remunerare suplimentară, am elaborat documente noi, curricula nouă, în termene demne de titlul de campioni. În calitatea mea de manager şi universitar, sunt participantă activă şi martor ocular al acestor procese deloc uşoare ale reformei, deorece suntem confruntaţi cu o rezistenţă vehementă a mentalităţilor vechi şi aceasta e valabil atât pentru ţările Europei de Vest, cât şi pentru ţările Europei de Est.

În 2010, din punct de vedere formal, procesul de constituire a Spaţiului European al Învăţământului Superior ar fi fost constituit. Însă, noi suntem încă în plin proces de reformare a sistemelor, procese care s-au dovedit a fi dificile şi lente. De exemplu, în spaţiul ex-sovietic legile educaţiei sunt obsolete, admiterea unor state în Procesul Bologna nu a însemnat şi conformarea lor liniilor directoare ale acestui proiect european, academiile de ştiinţe în aceste state reprezintă modele sovietice învechite în materie de tratare a cercetării şi  incarnează ineficienţa crasă în materie de gestionare, academiile revendicându-şi domeniul de cercetare ca fiind în exclusivitate de competenţa lor.

Este de asemenea adevărat că universitarii şi managerii instituţiilor de învăţământ superior sunt preocupaţi de multe întrebări arzătoare: cum să combini tradiţiile clasice şi exigenţele din ce în ce mai crescânde ale societăţilor post-industriale în criza de astăzi? Cercetarea este oare comercializabilă sau un cercetător trebuie să-şi caute modest de opera sa limitându-se la finanţarea statului care diminuează din an în an? Cum să împaci filosofia veche a universităţii prin care aceast se situează de asupra societăţii, aidoma unei mari doamne din turnul de fildeş cu necesităţile partenerilor sociali care cer profesionalizare imediată?

Desigur ambele rapoarte şi proiecte de rezoluţii şi recomandări nu răspund la aceste întrebări, dar ele sunt de o importanţă vitală, repet, şi eu susţin ambele texte, mai mult decât atât, ambele proiecte de rezoluţie şi recomandare ce ţin de Spaţiul European al Învăţământului superior şi Guvernanţa instituţiilor de învăţământ superior vor deveni un instrumentariu indispensabil, imediat disponibil pentru ţara mea şi ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est, instrumentariu pe care eu îl voi utiliza  în viitorul apropiat în cadrul activităţilor mele academice şi politice.

Felicitări încă odată pentru Comisia Cultură, Educaţie, Cercetare, Mass-media, Tineret şi Sport, cât şi raportorilor pentru aceste două rapoarte şi rezoluţii/recomandări.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Blogul deputatei Ana Gutu http://anagutu.net/