• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Anatol Şalaru a avut o întrevedere cu Secretarul General al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră

    Anatol Şalaru a avut o întrevedere cu Secretarul General al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră

    04.10.2012  

    Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Anatol Șalaru a avut astăzi, 4 octombrie 2012, o întrevedere cu Secretarul General al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), Ambasadorul Leonidas Chrysanthopoulos.

    În deschiderea discuțiilor,  Secretarul General OCEMN a solicitat suportul Ministrului  în promovarea proiectului comun privind implementarea certificatului de greutate pentru vehiculele internaționale. Acest proiect este susținut de către Organizația Națiunilor Unite și urmează să fie discutat și respectiv aprobat în cadrul reuniunii Miniștrilor de Transport care va avea loc în Izmir (Turcia), în noiembrie 2012.

    În alt context, Ambasadorul Leonidas Chrysanthopoulos a prezentat proiectul de anvergură al Coridorului Verde TIR care presupune un sistem electronic de declarații vamale care ar putea facilita tranzitul teritoriului Republicii Moldova prin simplificarea procedurilor vamale. Acest proiect necesită de asemenea suportul comun al Ministerului Finanțelor și Serviciului Vamal.
    În continuarea discuțiilor, părțile au menționat și despre proiectul Autostrăzii Inelare a Mării Negre și stabilirea punctelor de frontieră cu România și Ucraina.

    În context, Ambasadorul Leonidas Chrysanthopoulos a declarat că susține  în continuare Republica Moldova să fie inclusă în traseul Autostrăzii Inelare a Mării Negre. Ca urmare, a mai adăugat oficialul, este importantă intensificarea negocierilor trilaterale cu România și Ucraina, în special a celor bilaterale, cu Ucraina, în scopul determinării punctelor de tranzitare a frontierei moldo-ucrainene.

    La rândul său, Anatol Șalaru a apreciat drept foarte actuale subiectele abordate în cadrul întrevederii și interesul Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră pentru susținerea Republicii Moldova în implementarea proiectelor OCEMN. Ministrul l-a asigurat pe Ambasador în acordarea suportului deplin în promovarea implementării certificatului de greutate pentru vehiculele internaționale.

    Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova

    www.mtid.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com