• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Deputata Ana Guţu despre motivele pentru care PL este împotriva organizării referendumului legislativ cu privire la aderarea la Uniunea Euroasiatică

    Deputata Ana Guţu despre motivele pentru care PL este împotriva organizării referendumului legislativ cu privire la aderarea la Uniunea Euroasiatică

    01.10.2012  

    Discursul deputatei Ana Guţu pe marginea proiectului de hotărâre a Parlamentului referitor la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică

    Domnule Președinte,

    Doamnelor și Domnilor deputați,

    La această oră crucială pentru destinul european al Republicii Moldova am ajuns să dezbatem în plenul Parlamentului, la inițiativa PCRM, necesitatea organizării unui referendum legislativ prin care populația votantă s-ar pronunța asupra necesității aderării Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică. Or, ce poate servi drept dovadă a avansării Republicii Moldova pe calea democrației decât condescendența AIE de a include în ordinea de zi acest proiect de hotărâre a Parlamentului. Într-o societate democratică orice idee are dreptul la viață, atâta timp cât va găsi susținători și promotori în rândul populației active.

    Toate par a fi judicios aranjate pe polița democrației emergente a Republicii Moldova, numai că, stimați deputați din fracțiunea PCRM, argumentele dumneavoastră în favoarea Uniunii Euroasiatice nu țin în actuala conjunctură politică.

    Apropierea Republicii Moldova de UE este un fapt împlinit, prin viteza cu care AIE a realizat punctual și consecvent angajamentele ce țin de încheierea Acordului de Asociere cu UE, inclusiv acordul de instituire a Zonei de Comerț Liber, aprofundat și cuprinzător și a Acordului de liberalizare a regimului de vize. În condițiile developării rapide a agendei europene, brusc, stimați colegi comuniști, ați simțit nevoia de a contrapune dezideratului de integrare europeană un proiect care stupefiază prin opacitatea sa. Acest proiect existent doar în strategiile visătorilor de la Kremlin  pare să ia contur mai ales în Republica Moldova – un stat în derivă identitară pronunțată, unde dispozițiile nostalgice par să fi găsit un teren propice – o adevărată terra grata – pentru animatorii ideii de refacere a URSS. Unde mai pui că această idee este abundent alimentată de o armată întreagă de gangsteri mediatici, generos plătiți din caznaua estului petrolifer, care niciodată nu seacă.

    Membrii PCRM tot cheamă oponenții politici să le fie lăsat în pace trecutul comunist, plin de crime odioase săvârșite sub semnul secerii și ciocanului, dar, în afară de acest trecut, care continuă să le modeleze tehnologiile politicianiste, nu au găsit nimic original, decât să le propună cetățenilor o schimbare cu 180 de grade a vectorului de politică externă – integrarea pleanară în viitoarea Uniune Euroasiatică.

    Brusc, stimați colegi din PCRM, v-ați pătruns de umilă apreciere a plebiscitului ca formă a democrației electorale, trecând cu buretele uitării peste scurta dumneavoastră memorie a boicotării referendumului din 5 septembrie 2010. Atunci ați făcut din referendum o sperietoare și ați dezavuat cetățenii în a participa la soluționarea blocajului instituțional, pe care tot dumneavoastră l-ați alimentat timp de doi ani și jumătate. Ca să nu mai amintim schimbarea de către partidul dumneavoastră a vectorului de politică externă, cel puțin de trei ori pe parcursul anilor 2001-2009.

    Stimați colegi din PCRM, nu creați speranțe apropo de acest referendum, nu vă faceți iluzii deșarte referitor la deziluzia poporului cu privire la ideea integrării europene. Integrarea europeană este mai viabilă ca oricând! Cele mai mari investiții ne vin din UE, granturi și proiecte de infrasctructură ne vin tot din UE, exporturile produselor din Republica Moldova se îndreaptă deja mai mult spre UE, învățământul se integrează în spațiul european al cunoașterii și cercetării. Din păcate, calitatea de membru CSI nu ne-a adus nicidecum gaze ieftine și nici pe viitor nimeni nu ne dă garanția că în Uniunea Euroasiatică ne așteaptă edenul economic. Lucoarea, stimați membri ai PCRM, demult nu mai vine de la răsărit, chiar dacă nu negăm necesitatea menținerii unor relații economice bazate pe parteneriat echitabil și paritar.

    Cunoaștem cu toții simplul adevăr al modernității: pentru dezvoltarea socio-economică durabilă a unei țări este imperios necesar să fie asigurată funcționarea inalienabilă a instituțiilor democratice. La acest capitol Uniunea Europeană constituie un etalon și un garant al proceselor democratice ireversibile atât pentru statele-membre UE, cât și pentru cele care aspiră la acest statut, inclusiv Republica Moldova.

    Ce se întâmplă în spațiul estic la capitolul democrație? Pedeapsa cu moartea, abolită demult în lumea civilizată? Amenzi și încarcerări pentru dreptul la libertatea de exprimare? Autoritarism și șantaj în plan internațional? Finanțarea separatismului și ocupație militară în fostele colonii sovietice? Spre aceste pseudo-valori doresc oare să se îndrepte cetățenii Republicii Moldova? Cu siguranță nu, stimați colegi.

    Republica Moldova este un stat cu vocație eminamente europeană, în primul rând, prin valorile sale civilizaționale românești, care sunt deja integrate plenar în cultura europeană. Când spunem Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuși, Liviu Rebreanu, Emil Cioran – memoria genetică europeană ne asociază cu Victor Hugo, Schopenhauer, Auguste Rodin, Ortega y Casset, Umberto Eco.

    Nu avem nimic împotriva Rusiei lui Dostoievski, Lomonosov și Ceaikovski, dar (și suntem foarte expliciți în acest sens), nu dorim să ne legăm destinul geopolitic de Uniunea Euroasiatică, unde domină incertitudinea, șantajul și serioase derapaje de la procesul democratic.

    La întrebarea cu subtext biblic Quo vadis, Republica Moldova? Partidul Liberal, dar și întreaga AIE răspunde: în Europa.

    În consecință logică a celor spuse mai sus, Fracțiunea Partidului Liberal va vota împotriva proiectului de hotărâre a Parlamentului ce ține de organizarea referendumului legislativ cu privire la aderarea la Uniunea Euroasiatică.

    Vă mulțumesc pentru atenție!

    Discursul a fost rostit în şedinţa Parlamentului din 26 septembrie 2012.

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com