• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Sărbătoare în satul Selişte, raionul Orhei: A fost sfinţită o cruce înaltă de 24 de metri

    Sărbătoare în satul Selişte, raionul Orhei: A fost sfinţită o cruce înaltă de 24 de metri

    01.10.2012  

    Satul Selişte din raionul Orhei este vegheat de o Cruce a Biruinţei, care luminează toată noaptea. Construcţia este din fier şi are o înălţime de 24 de metri. Aceasta a fost ridicată de către un sătean, pe un deal din localitate. Iar astăzi, locuitorii satului au participat la slujba de sfinţire a crucii.

    Ion Godoroja este un şofer de curse lungi. El transportă coletele moldovenilor în Franţa şi de acolo, în Moldova. Visa să construiască o cruce, care să ocrotească satul de rele. Nu a stat mult pe gânduri. A adunat 15.000 de euro şi a construit Crucea Biruinţei.

    "Ideea a venit acum trei ani în urmă s-o construiesc, dar am văzut din 2002 aşa lucru, mi-a plăcut şi am hotărât să o construim. Cred în cruce, cred în puterea ei, cred în Hristos şi mi-a plăcut să fac aşa ceva. Asta a fost dorinţa mea", spune Ion Godoroja.

    Crucea poate fi văzută chiar din oraşul Orhei. Locuitorii satului se mândresc cu aceasta.

    "Nu doar satul Selişte, dar o jumătate de raion o va privi şi poate se va apropia mai mult toată lumea de credinţă."

    "O văd de-acasă. Când se aprind luminile şi mă uit la dânsa parcă aş zbura să vin aici. Aş sta o noapte toată aici."

    "Chiar aici trăiesc. Sunt aproape de sfânta cruce şi mă bucur foarte mult."

    Primarul satului susţine că zona, unde este amplasată crucea, va fi transformată într-o destinaţie turistică. "Aici vom face şi un parc de odihnă, fiindcă acesta este şi un traseu turistic: mănăstirea Curchi este aproape. În primul rând trebuie să facem înverzirea împrejurul crucii", a declarat primarul satului, Vasile Scripnic.

    O cruce similară există şi în raionul Nisporeni. Aceasta are o înălţime de 32 metri.

    www.publika.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com