Ca în bancurile proaste, din când în când - de fapt, periodic - în AIE are loc acelaşi lucru, de parcă ar fi vorba de leitmotivul politicii moldoveneşti – „aliaţii” sar pe Mihai Ghimpu.  

Sar atât de des şi de constat, încât şi Voronin a lăsat-o mai moale cu glumele de colhoznic faţă de Ghimpu, văzând că prietenii acestuia din AIE îşi fac sârguincios treaba.

Culmea e că Ghimpu e vinovat ori că există motive, ori nu. Când PL l-a propus pe Vasile Nedelciuc la funcţia de preşedinte, chiar dacă acest lucru a fost făcut foarte discret, atât de discret - până la negare sau, cum e mai moldoveneşte, până la făcutul pe mortul în păpuşoi -, n-a fost bine. Când Mihai Ghimpu deschide gura, inevitabil vine ecoul prietenilor: nu e bine. Ecoul vine ba de la un partid, ba de la altul, ba de la ambele, plus grupa mică – „grupul Dodon”.

Nu afirm că Mihai Ghimpu spune numai înţelepciuni, ar fi culmea, dar nici alţi politicieni moldavi nu spun numai înţelepciuni şi, oricum, dacă vrei să fii politician în Moldova, trebuie să deţii cunoştinţe solide la capitolul glumelor proaste. Însă atacurile constante spre Ghimpu mă fac uneori să cred că prietenii din Alianţă, plus „grupul Dodon”, au un scenariu cu un grafic după care se ghidează când trebuie să sară la colegul liberal. Sau deasupra tuturor e un mare-mare Pavlov, care îi dresează, avându-l ca momeală pe Ghimpu.

Săptămâna asta toată presa moldovenească şi prietenii, plus „grupul Dodon”, au făcut spume la gură de indignare că Mihai Ghimpu a declarat că PL nu va propune vreo candidatură pentru funcţia de preşedinte. Normal ar fi fost să se bucure. Că au scăpat de-un obstacol, că mai uşor vor pune gheara pe funcţie. În schimb, toţi s-au ofticat. De zici că Moldova niciodată, nici o zi, nici o secundă, nu a stat fără preşedinte. De zici că nu mai poate răbda niciun moment fără preşedinte.

I-aş sugera lui Mihai Ghimpu, măcar pentru a face o glumă, să propună acum pe cineva pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Oricum şi restul glumesc. E o veselie de nedescris. Când preşedintele nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă. Să vedem de ce se va face vinovat atunci. Că vinovat, inevitabil, se va face. Aşa-i scenariul.  

Alexandru Vakulovski, www.timpul.md