M-a mirat deunăzi reacţia unei femei invalide dintr-un sat din raionul Orhei pe care am vizitat-o împreună cu colegii de la filiala PL şi cu primarul localităţii. Prima vorbă rostită de ea a fost promptă şi dojenitoare: „De ce acolo, în parlament, nu alegeţi preşedintele? Cum se poate să nu avem preşedinte?" Iată că, îndurând atâtea lipsuri materiale oamenii simpli care se informează numai privind televizorul sau ascultând radioul, scot în prim plan o problemă politică atunci când au ocazia să formuleze o plângere. De ce se întâmplă asta? De ce înaintea nevoilor materiale foarte multă lume pune în capul lucrurilor de neamânat, alegerea preşedintelui. Cred că, şi în acest caz, ca şi în unele alte cazuri de importanţă majoră pentru Republica Moldova, intuiţia, acel mecanism desăvârşit al poporului, sugerează partidelor politice de la guvernare că alegerea preşedintelui este nu numai prioritatea numărul unu a agendei de stat, dar şi punctul ce va servi drept sprijin eforturilor de angajare a tuturor pârghiilor statului la soluţionarea multiplelor nevoi materiale ale oamenilor.

Săptămâna trecută parlamentul a stabilit că următoarea tentativă de alegere a preşedintelui va avea loc la 16 decembrie. Partidul Democrat a declarat că de data aceasta îşi va înregistra candidatul, iar Marian Lupu a anunţat că alegerea lui se va produce cu siguranţă. Liderii celorlalte două partide ale AIE şi-au dat consimţământul că vor participa la acest tur şi vor sprijini cu voturile fracţiunilor alegerea candidatului convenit. Comuniştii, şi ei au părut smeriţi, acceptând hazardul că ceea ce are să se întâmple, se va întâmpla oricum, având în vedere eventualitatea depunerii unor voturi ale fracţiunii lor în favoarea pretendentului oficial. Această stare a calmat societatea, aşezând-o într-o dulce aşteptare a unui deznodământ multaşteptat. Dar calmul n-a durat. La numai două zile apele au început să se tulbure din nou. Cineva se teme totuşi de alegerea preşedintelui. Cine şi de ce?, e firesc să ne întrebăm.

Primii care se tem sunt comuniştii. De ce? Pentru că intrarea Republicii Moldova întro zonă de stabilitate politică pe o perioadă relativ lungă îi va arunca pe comunişti întrun proces de instabilitate. Procesul va grăbi eroziunea pe dinăuntru a partidului, dar va stinge treptat şi interesul populaţiei pentru el. Ritmul procesului de erodare-dezintegrare va depinde foarte mult de felul în care guvernarea va şti să îşi facă temele de pe agenda de integrare europeană care presupune realizarea unor programe de îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor. Nu în zadar comuniştii sunt puşi acum pe bucluc. Ei au pornit o campanie isterică de defăimare a Alianţei de guvernământ. Parcă loviţi de dambla, ei urlă la microfoane să fie dată jos Alianţa, să fie pusă în locul ei guvernarea lor, comunistă, cea mai dreaptă, cea mai cinstită, cea mai curată, cea mai democratică. Ieşiţi departe peste câmpul constituţional, comuniştii organizează întruniri în zonele unde locuiesc compact minorităţile naţionale şi le incită la ură, la nesupunere, la violenţe. Xenofobia, ura faţă de români curge gârlă la congresele lor războinice. Cu spume la gură, comuniştii strigă în săli şi la microfoane numele victimei lor: Moldova, Moldova...

Moldova este prada care le-a scăpat din gheare în 2009 şi pe care ei o vor înapoi cu toţi porii, mai bine zis, cu toţi colţii. Ei înţeleg, că fără pradă îşi vor pierde vitalitatea, vor dispărea, până la urmă. Alegerea preşedintelui ar putea însemna pentru ei un Rubicon al pierzaniei peste care vor fi împinşi de circumstanţe să treacă. Mai mult fără de voie decât cu voie.

Al doilea care se teme de alegerea preşedintelui este chiar primul ministru Vlad Filat. Replica lui scurtă de la finele săptămânii că nu înţelege pe ce se bazează optimismul colegilor de Alianţă vorbeşte despre gândurile grele ce i-au furat liniştea şi provoacă neîncrederea premierului. Cel mai greu este gândul că după instituirea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte, acesta ar putea face o alianţă pe dos cu Voronin pentru a-l da jos din capul guvernului. Procedura este posibilă şi teoretic, şi practic. Filat s-a pomenit în faţa ogorului pe care l-a semănat din abundenţă cu buruiana ţepoasă a neîncrederii, a suspiciunii, a ranchiunei, a ambiţiilor deşarte. Numai că ispita detronării lui Filat nu poate să îi aducă lui Lupu satisfacţia răzbunării pentru umilirea îndurată de la Filat. Ispita detronării lui Filat nu va da lui Lupu satisfacţia răzbunării decât pentru o singură clipă, pentru că următoarea clipă va pune începutul blamului şi dispreţului veşnic al trădătorului.

Ori, trădarea şi scoaterea de la guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană va fi şi o trădare a intereselor naţionale ale Republicii Moldova. Iar în această ipostază, încă nici unul dintre marii trădători ai intereselor noastre nu a avut parte de un loc mai sigur, decât în cimitirul cadavrelor politice. Nu cred, că Marian Lupu şi-ar dori o asemenea perspectivă. Aşa că nu văd de ce Vlad Filat s-ar teme de alegerea preşedintelui în data de 16 decembrie.

În consecinţă, atât Marian Lupu, cât şi Vlad Filat, cât şi Mihai Ghimpu sunt obligaţi, prin semnăturile care le-au pus pe Acordul de formare a Alianţei-2, să asigure guvernarea Republicii Moldova pentru următorii trei ani, ei fiind conştienţi de faptul că aceşti ani sunt de mare importanţă. În această scurtă perioadă, Alianţa trebuie să restabilească încrederea populaţiei într-o guvernare democratică, încredere atât de mult zdruncinată în aceşti doi ani şi ceva de instabilitate politică. Drept punct de pornire poate fi ziua de 16 decembrie. Teamă că preşedintele va fi ales şi criza constituţională va lua sfârşit poate ţine doar de frica pentru viitor al comuniştilor. Nu au decât, ei oricum aparţin trecutului.

Pentru radio Vocea Basarabiei

Valeriu Saharneanu,

Deputat în parlamentul Republicii Moldova,

Fracţiunea Partidului Liberal

www.voceabasarabiei.net