• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Deputata Corina Fusu: Aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică este exclusă

    Deputata Corina Fusu: Aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică este exclusă

    28.11.2011  

    Deputatul liberal Corina Fusu susţine că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică este exclusă. Semnarea altor documente de uniune vamală decât cu UE ar însemna pentru ţară să-şi ia la revedere de la integrarea europeană, transmite Info-Prim Neo.

    „Avem mai multe reuşite în plan de discuţii cu partenerii europeni. O eventuală aderare a Moldovei la zona Euroasiatică ar însemna încetarea procesului de aderare la UE. Da, avem semnat un acord de liber comerţ cu CSI, dar acesta nu va afecta negocierile pentru Acordul de liber schimb cu UE”, a declarat Corin Fusu, co-preşedinte al Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-Republica Moldova, la o conferinţă de presă organizată cu ocazia Reuniunii a 14-a a Comitetului.

    Monica Macovei, co-preşedinte al Comitetului din partea UE, a menţionat că Republica Moldova este unica ţară care a reuşit atât de multe în procesul de aderare la Acordul de liber schimb aprofundat şi comprehensiv. „Moldova a reuşit foarte multe, dar instabilitatea politică nu contribuie deloc la evoluţia de mai departe a negocierilor. Am recomandat politicienilor moldoveni să se adune într-o cameră şi să discute în continuu – una, două sau trei zile, dar să ajungă la un compromis şi să pună capăt crizei politice din ţară”, a declarat europarlamentara la aceeaşi conferinţă.

    Reuniunea a 14-a a Comitetului de Cooperare Interparlamentară UE-Republica Moldova s-a desfăşurat la Chişinău, în perioada 25-26 noiembrie, la iniţiativa Monicăi Macovei. Europarlamentara s-a adresat preşedintelui Parlamentului European cu o cerere specială ca să poată organiza reuniunea în cauză. Reuniunea a 13-a a avut loc în perioada 15-16 iunie la Bruxelles. Potrivit co-preşedintelui, astfel de reuniuni au loc odată în an. 

    www.info-prim.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com