• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Mihai Ghimpu: Alegerea șefului statului ar constitui un cadou de ziua mea

    Mihai Ghimpu: Alegerea șefului statului ar constitui un cadou de ziua mea

    04.11.2011  

    ”În viața politică cine folosește o conjunctură creată înseamnă că pricepe în politică și câștigă. Pasul făcut demonstrează că Dodon și echipa sa știe ce vrea și că interesul statal este mai presus de cel de grup. Obiectivul principal este depășirea crizei constituționale și alegerea președintelui”. Așa a comentat liderul liberal, Mihai Ghimpu, plecarea din PCRM a deputaților Igor Dodon, Zinaida Grecianîi și Veronica Abramciuc.

    Președintele Partidului Liberal și-a exprimat speranța că declarațiile făcute astăzi de Igor Dodon vor rămâne în vigoare și data de 18 noiembrie va demonstra acest fapt. ”Cred că soluţia lui Dodon e mai bună decât soluţia lui Filat. E mai uşor să spui că votez, dar nu ajung voturi, decât să spui că sunt voturi, dar nu votez”, a menționat Mihai Ghimpu. Preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova a menționat  că speră ca cei trei deputați care au demisionat din grupul PCRM vor vota candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) . "Dacă din start se opoziționează, înseamnă că degeaba au făcut pasul acesta”, a  spus Mihai Ghimpu.

    În același timp, liderul liberal a opinat că mișcarea făcută de Igor Dodon "îi va deschide şi domnului Voronin calea spre a vedea lucrurile mai larg” și-l va determina pe liderul comunist să declare că și PCRM este gata să voteze noul șef al statului. Potrivit lui Mihai Ghimpu, decizia de astăzi îi va aduce mai mulți simpatizanți lui Igor Dodon.

    În final, Mihai Ghimpu a menționat că alegerea șefului statului ar constitui un cadou de ziua sa (n:n 19 noiembrie este ziua de naștere a lui Mihai Ghimpu).

    ARENA reamintește că vineri, 4 noiembrie,  Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc au anunţat că părăsesc Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.

    www.arena.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com