Ion Hadârcă, deputat în primul, dar şi actualul Parlament, îşi aminteşte în detaliu perioada anilor în care lupta pentru independenţa Republicii Moldova. Povesteşte despre momentul în care s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov, conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991 şi declară de ce se mândreşte că locuieşte în această ţară.

Aţi luptat cu putere în perioada anilor 1990 pentru ca R. Moldova să-şi capete independenţa. Care sunt cele mai importante momente de care vă amintiţi?

Proclamarea independenţei şi adunarea naţională care a precedat şi postfaţat. Totul a început cu elita politică prezentă în faţa adunării naţionale unde s-a citit această moţiune de ex-prim-ministrul Mircea Druc, s-a pus la vot şi trebuia să fie împlinită. În Parlament, fiecare se ridica şi spunea pro sau contra. Au fost câţiva care au votat cu anumite rezerve la unele din aliniatele din Declaraţie şi apoi am plecat toţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) unde au fost nişte discursuri patriotice.

Emoţiile toate şi luciditatea cu care s-a purces la proclamarea acestui act istoric poate vine şi din faptul că tuturor le-a fost clar după puciul de la Moscova, care a precedat această acţiune, că noi nu avem altă soluţie. Deşi s-a votat unanim, totuşi  au existat unii care nu ştiau ce votează, alţii vedeau că nu au încotro, iar alţii au împărtăşit bucuria unui program care a durat mai mult.

Atunci la 27 august 1991 era foarte multă lume adunată în PNAM. Care era mesajul oamenilor ce vi-l transmiteau?

Era o bucurie generală. Se citeau diferite lozinci. Una, îmi amintesc, era adresată lui Gorbaciov să recunoască independenţa R. Moldova. Asta era cel mai important să nu cedăm în faţa presiunilor. Iar după o săptămână după aceasta am fost mandatat să prezint declaraţia parlamentului în plenul congresului deputaţilor din URSS. Acolo l-am întâlnit pe Gorbaciov demoralizat după eliberarea din arestul său. Am prezentat această solicitare, însă, în fond lucrurile erau clare că toate ţările din fosta URSS spre aceasta merg, şi l-a rugat să ne recunoască. L-am văzut cu totul în depresie şi a zis doar da şi atât. Mi-am dat seama că este un om pierdut şi am înţeles că nu mai avem ce aştepta de la ei.

Au trecut 20 de ani de când R. Moldova şi-a căpătat independenţa, Dvs. fiind unul dintre semnatarii acesteia. De ce vă mândriţi că locuiţi în R. Moldova?

Este o mândrie neafişată. Am avut nişte părinţi demni cu care mă mândresc, o localitate, Sângerei care a dat oameni iluştri Moldovei.

Dorina Arsene, www.arena.md