-
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, la vizitat ieri, 19 iulie 2011, pe artistul plastic Glebus Sainciuc, care a împlinit vârsta de 92 de ani. Cu această ocazie, edilul capitalei i-a adus în dar o floare de cameră. Dorin Chirtoacă i-a urat maestrului Sainciuc mulţi ani înainte, multă sănătate şi inspiraţie pentru a realiza noi lucrări.
La rândul său, Glebus Sainciuc a menţionat că în pofida vârstei pe care o are se simte foarte bine. Maestrul a ţinut să-i facă primarului o vizită prin grădina sa, dar şi în atelierul în care îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, soţia artistului, Valentina Rusu-Ciobanu, l-a servit pe Dorin Chirtoacă cu plăcinte şi dulciuri, pe care dânsa le-a pregătit.
Soţii Glebus Sainciuc şi Valentina Rusu-Ciobanu sunt Cetăţeni de Onoare ai oraşului Chişinău, titlu care le-a fost oferit în anul 2010, la iniţiativa primarului general, Dorin Chirtoacă.