• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu, în vizită de lucru în Slovenia

    Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu, în vizită de lucru în Slovenia

    15.07.2011  

    Viceprim-ministrul Mihai MOLDOVANU a efectuat în perioada 11-14 iulie o vizită de lucru în Slovenia.


    În cadrul vizitei, delegaţia Republicii Moldova, din care au mai făcut parte reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor şi Confederaţiei Naţionale a Patronatelor a avut mai multe întrevederi cu reprezentanţii celor mai importante Confederaţii sindicale şi patronale din Slovenia.

    Discuţiile au fost axate pe expunerea experienţei părţilor în dialogul social, care în Slovenia are loc în cadrul Consiliului Economic şi Social.

    Viceprim-ministrul Mihai MOLDOVANU a menţionat în cadrul discuţiilor că experienţa partenerilor sociali din Slovenia este foarte importantă şi pentru Republica Moldova, deoarece în cadrul unui dialog social constructiv pot fi găsite soluţii pentru rezolvarea problemelor sociale şi economice.

    De asemenea, delegaţia condusă de Mihai MOLDOVANU a avut o întrevedere cu dl Ivan SVETLIK, ministru al Muncii, Familiei şi Afacerilor Sociale al Sloveniei.

    Ivan SVETLIK a vorbit despre experienţa părţii guvernamentale slovene în conlucrarea cu partenerii sociali, menţionînd că un dialog eficient, între parteneri sociali puternici, are ca rezultat evitarea conflictelor sociale, în pofida provocărilor pe timp de criză economică.
    Mihai MOLDOVANU a mulţumit pentru disponibilitatea Guvernului Sloveniei de a împărtăşi din experienţa acumulată în cadrul parteneriatului social, accentuînd că această experienţă va fi benefică şi pentru ţara noastră, în vederea atingerii scopurilor de integrare în comunitatea europeană.

    O altă întrevedere a fost cu dna Danica CVETKO, Secretar General al Consiliului Economic şi Social din Slovenia, care a făcut o prezentare a structurii şi principiilor de activitate a Consiliului Economic şi Social, această instituţie fiind echivalentul Comisiei Naţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective din Republica Moldova.

    www.gov.md 

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com