• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Start pentru Prima Casă

    Start pentru Prima Casă

    13.10.2010  

    Primăria municipiului Chişinău anunţă că începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2010, cetăţenii pot depune dosarele pentru Programul „Prima casă”, la preturile de sector.

    Pentru a se înscrie în Programul „Prima casă”, beneficiarul trebuie să depună următoarele acte:

    1)     Cerere-tip, în care se va consemna numărul de camere solicitat, în original;

    2)     Copia buletinului de identitate al solicitantului şi a membrilor familiei adulţi şi/sau altor persoane aflate la întreţinere (însoţite de original);

    3)     copia certificatului de naştere al membrilor familiei şi/sau a altor persoane aflate la întreţinere (însoţit de original);

    4)     copia certificatului de căsătorie (însoţit de original);

    5)     copia sentinţei de divorţ definitivă şi irevocabilă (după caz, însoţit de original);

    6)     documente din care să rezulte luarea la întreţinere a altor persoane (după caz);

    7)     certificat eliberat de Oficiul Cadastral Teritorial, precum că subsemnatul (şi membrii familiei, inclusiv persoanele aflate la întreţinere) nu deţine în proprietate locuinţă sau teren pentru construcţia casei individuale, sau deţin în proprietate o locuinţă, cu suprafaţa spaţiului locativ pentur fiecare persoană nu mai mare de 12 m² (originalul); Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Biroul de deservire a populaţiei, str. Puşkin 47.

    8)     certificat de la locul de muncă însoţit de o copie a carnetului de muncă, autentificat cu ştampila întreprinderii;

    9)     certificat privind venitul fiecărei persoane (membru al familiei) pentru ultimele 6 luni;

    10) certificat privind componenţa familiei;

    11) copia diplomelor de studii (însoţite de original);

    12) documente din care să rezulte dacă solicitantul, un alt membru al familiei şi/sau aflat la întreţinere ori suferă de o boală care necesită, potrivit legii, o cameră separată;

    13) declaraţie pe proprie răspundere, privind suma avansului;

    14) certificat privind participarea la privatizarea spaţiului locativ a membrilor maturi ai familiei;

    15) alte documente sau înscrisuri pe care le consideră necesare în sprijinul aplicării prevederilor criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererii.

    Potrivit prevederilor Programului, iniţial beneficiarul va achita un avans în mărime de 5 – 30 la sută din costul apartamentului şi va obţine un credit, pe o perioadă de la 10 până la 30 de ani, cu o rată de 9 % anual. După care, va beneficia de o perioadă de graţiere, până la darea în exploatare a blocului locativ. Pe perioada de creditare, apartamentele vor fi gajate, iar beneficiarii devin adevăraţi proprietari ai locuinţei după onorarea în totalitate a angajamentelor faţă de bancă.

    Lucrările de construcţie a primului bloc locativ din programul „Prima Casă”, din str. Ghioceilor, vor începe săptămâna viitoare. Primăria Chişinău a eliberat deja autorizaţia de construcţie în acest sens. În general, perioada prevăzută pentru construcţia locuinţelor nu va depăşi 30 de luni. Se negociază şi cu companiile private, pentru a include blocurile de locuinţă nefinalizate în acest program.

    Primăria Chişinău nu a stabilit un termen limită de depunere a dosarelor. Programul va continua mai mulţi ani. După ce persoana va depune dosarul la pretură, acesta va fi examinat de o comisie din cadrul Primăriei şi de către reprezentanţii băncii.

    1)     Dispoziţia primarului general „Cu privire la modalitatea de depunere a dosarelor în baza Regulamentului privind cadrul, modalitatea şi criteriile de analiză şi soluţionare a cererilor de achiziţie a locuinţelor”;

    2)     Regulamentul privind cadrul, modalitatea şi criteriile de analiză şi soluţionare a cererilor de achiziţie a locuinţelor.  

    chisinau.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com