• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Comuniştii trimit fiscul la PL

    Comuniştii trimit fiscul la PL

    27.07.2009  

    Vineri, CEC a dispus ca Inspectoratul Fiscal să verifice toate conturile Partidului Liberal. Astfel, organul electoral a acceptat o contestaţie a PCRM, care susţine că PL a folosit în campanie bani din străinătate, lucru interzis de lege. Liderul partidului, Mihai Gimpu, respinge acuzaţiile care i se aduc şi spune că acest control este o intimidare şi o hărţuire din partea partidului aflat la guvernare.
    Reprezentantul comuniştilor la CEC, Serghei Sârbu, a afirmat că PL are pe pagina web un anunţ prin care se face apel la spijinerea financiară, donaţii, în sistemul de plăţi on-line PayPal. „Avem dubii serioase că PL foloseşte neconform sursele financiare. Probabil acest concurent electoral foloseşte surse financiare străine sau anonime”, a menţionat Sârbu. Şi alţi membri CEC simpatizanţi ai comuniştilor au spus că liberalii trebuie verificaţi, mai ales că au întârziat să prezinte cele două rapoarte financiare, fapt pentru care au şi fost avertizaţi repetat. Pe de altă parte, Roman Andrieş, reprezentantul PL la CEC, a relatat că acest sistem de plăţi on-line nu funcţionează în RM şi nicio bancă nu le poate suporta. „Poate să trimită şi Curtea de Conturi, şi Fiscul. La noi este totul legal şi n-avem niciun eurocent venit din afara republicii”, a spus Ghimpu.
    Conform legislaţiei, concurentul electoral deschide la bancă un cont cu menţiunea „Fond electoral”, virând în el mijloace financiare proprii, precum şi sume băneşti primite de la persoane fizice şi juridice din ţară. De menţionat că serviciul oferit de PayPal funcţionează ca un cont bancar în care, prin intermediul conexiunii la internet, se pot vira şi primi sume de bani în şi din toată lumea. „Printr-un astfel de serviciu de plăţi, concurentul ar fi putut obţine surse financiare din străinătate, de la persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, persoane anonime etc., fapt interzis atât de Legea privind partidele politice, cât şi de Codul Electoral. În acest context, CEC consideră că este necesară efectuarea unui control asupra surselor de venit ale PL, precum şi a corectitudinii evidenţei şi folosirii conform destinaţiei a banilor de către acest partid”, se spune în hotărârea Comisiei.
    Potrivit experţilor, anume PCRM, în campania pentru alegerile din 5 aprilie, a folosit cele mai multe donaţii anonime.

    www.timpul.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com