• Abonare la noutăţi
        

    test bloc

  • Prima    /   Documente    /   Declaraţii politice  /  DECLARAŢIE cu privire la planul de soluţionare a problemei transnistrene propus de Ucraina

    DECLARAŢIE cu privire la planul de soluţionare a problemei transnistrene propus de Ucraina

    24.05.2005  
    Partidul Liberal consideră că în forma sa actuală, planul privind solutionarea problemei transnistrene propus de Ucraina, nu va putea asigura soluţionarea acesteia în interesul Republicii Moldova, întrucât admite legitimarea regimului ilegal de la Tiraspol şi nu abordează problema retragerii arsenalului şi a contingentului militar al Federaţiei Ruse ca o precondiţie pentru reglementarea problemei transnistrene şi democratizarea regiunii.
     
    Salutăm întelegerea atinsă de guvernele Republicii Moldova şi al Ucrainei privind deschiderea de posturi vamale mixte moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean al hotarului dintre ambele părţi, totodată considerând că acest lucru ar fi trebuit inclus în planul propus. Salutăm de asemenea faptul că Ucraina doreşte soluţionarea problemei transnistrene prin asigurarea supremaţiei legii, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a integrităţii teritoriale, a suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Totuşi planul propus de Ucraina conţine cel putin următoarele inadvertenţe şi contradicţii:
     
    1. Punctul a), etapa I, cap. III al planului prevede adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a unei legi cu privire la statutul regiunii transistrene, lege care va putea fi adoptată numai având la bază condiţiile convenite anterior cu privire la statutul special al regiunii. Această prevedere înseamnă de fapt nerecunoasterea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem şi duce la încălcarea suveranităţii Republicii Moldova. De asemenea condiţionarea adoptării legii de existenţa unor întelegeri convenite anterior privind statutul special al regiunii, poate determină imposibiliatea adoptării ei în virtutea neacceptării de către separatişti a propunerilor Chişinăului în acest sens, aşa cum s-a întâmplat până în prezent.
    2. Subpunctul 2, punctul a), etapa I, cap. III al planului prevede că ”Transnistria este o unitate administrativ teritorială specială sub formă de republică”. Conform dreptului constituţional “republica” este o formă de guvernământ a unui stat. Prin urmare prin sintagma “sub formă de republică” se urmăreşte conferirea unui caracter statal regiunii transnistrene, fapt confirmat şi de subpunctul 6, punctul a), etapa I, al aceluiaşi capitol conform căruia “Transnistria participă la realizarea politicii externe care îi afectează interesele”. Aceste prevederi afectează statalitatea Republicii Moldova, caracterul unitar al statului şi contravin subpunctului 1 din acelasi capitol conform căruia “singurul subiect al dreptului internaţional este Republica Moldova”. În fapt  acceptarea subpunctului 6 oferă “Transnistriei” dreptul de veto în privinţa retragerii armatei ruse.
    3. Subpunctele 1 şi 2,  de la punctul b), etapa I, cap. III contravin dreptului şi practicii inernaţionale întrucât unităţile administrativ teritoriale nu dispun de dreptul la autodeterminare.
    4. Punctul b), etapa a II-a, cap. III prevede că legea privind statutul special al “Transnistriei” poate fi elaborată numai cu participarea “deputaţilor din Sovietul Suprem al Transnistriei”, ceea ce de fapt înseamnă recunoasterea aşa zisului Soviet Suprem actual şi respectiv şi aşa zisei “rmn” înaintea adoptării unei legi cu privire la statutul regiunii. Mai mult decât atât, această prevedere practic sterge întreg conţinutul planului care este construit pe ideea formării unui organ reprezentativ al regiunii doar după desfăşurarea unor alegeri în baza statulului adoptat de Parlamentul Republicii Modlova.
    5. Punctul a), etapa a III-a, cap. III prevede semnarea unui acord între Republica Moldova, Rusia, Ucraina şi OSCE despre garanţiile respectării legii cu privire la statutul special al “Transnistriei”, iar punctul b) prevede intrarea în vigoarea a legii numai după ratifcarea acordului de către Parlamentului Republicii Moldova. Aceasta înseamnă că intreg planul propus de Ucraina depinde de existenţa acordului sus menţionat. Acest acord ar putea fi semnat, în special de Rusia, numai dacă Republica Moldova va acorda „Transnistriei” un statut special care în conformitate cu planul prezentat este de „republică”. Practic esenţa planului se reduce la acordarea statutului pe care-l va impune Federaţia Rusă prin intermediul „deputaţilor din actualul Soviet Suprem” în comisia parlamentară din Parlamentul Repblicii Moldova. În oricare alt caz, Federaţia Rusă nu va semna un acord care să asigure respectarea garanţiilor statutului acordat regiunii transnistrene, iar conform planului lipsa acordului reprezintă imposibilitatea punerii în aplicare a procesului de reglementare.
     
    Partidul Liberal consideră că, în conformitate cu Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în dosarul Ilaşcu, trebuie să plecăm de la premisa că un grup de persoane, cetăţeni ai Federaţiei Ruse, în frunte cu Igor Smirnov, au uzurpat puterea de stat în Republica Moldova. Aceste persoane sunt suspectate de a fi comis şi de a comite şi în prezent infracţiuni grave împotriva Republicii Moldova precum şi împotriva locuitorilor acestui stat, în special împotriva celor domiciliaţi în regiunea transnistreană. Nu în ultimul rând acest regim este alimentat şi se bucură de susţinerea Federaţiei Ruse.
     
    În aceste condiţii este necesară lărgirea formatului de negocieri şi includerea SUA, UE şi a României în noua formula. Faptul că în planul propus de Ucraina se acorda doar statut de observator SUA şi UE şi nu se face nici o referire la participarea României în soluţionarea problemei transnistrene reprezintă o deviere de la cursul conturat în ultima perioadă în ceea ce priveşte consolidarea eforturilor comune ale noilor democraţii din Europa de Sud Est şi din spatiul post sovietic pentru soluţionarea problemei transnistrene cu susţinerea comunităţii internaţionale democratice. Menţionăm că România a făcut parte din formatul iniţial de negocieri alături de Federaţia Rusă şi Ucraina.
     
    În ceea ce priveşte organizarea unor alegeri considerăm însă, că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte în regiune şi nici nu vor putea fi întrunite atât timp cât teritoriul este controlat de reţeua serviiciilor speciale ale Federaţiei Ruse şi de administraţia ilegală de la Tiraspol, în condiţile absenţei pluripartitismului, a societăţii civile autentice, a accesului la informaţie şi nu în ultimul rând în prezenţa armatei şi a arsenalului militar al Federaţiei Ruse. Organizarea unor alegeri în aceste condiţii va duce la legitimarea acestei grupări ilegale, consolidarea poziţiei sale şi crearea premiselor pentru ieşirea regiunii din componenţa Republicii Moldova, ceea ce va echivala cu o bombă cu efect întârziat atât pentru Republica Moldova, Ucraina cât şi pentru UE şi NATO.
     
    Partidul Liberal consideră că adoptarea unei legi de către Parlamentul Republicii Moldova cu privire la acordarea unui statut de autonomie regiunii transnistrene şi organizarea unor alegeri separate nu poate avea loc înainte de retragerea completă şi necondiţionată a trupelor şi a arsenalului militar rus ca primă condiţie pentru reglementarea problemei transnistrene, urmată de decriminalizarea regiunii şi democratizarea acesteia (strategia „3D”).
     
     
     
    Chisinau, 24 mai 2005
    Comentarii Adaugă comentariu
    Nume, Prenume *:
    E-mail:
    Comentariu * caractere rămase

    test bloc

  • dsfsdfsdf

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com