print
VIDEO/FOTO: Unirea Principatelor Române marcată de liberali la Iași și Chișinău
24.01.2018
2758 Accesări

Partidul Liberal (PL) a organizat o manifestație cu ocazia celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Chișinău.

Prim-vicepreședintele PL, Corina Fusu, a vorbit despre consolidarea celor două state, prin cultură.

„Aceste evenimente consolidează neamul romanesc: aceeași limbă, aceeași cultură, aceeași istorie. Uniți pentru unire, uniți pentru acest ideal care este salvator!”, a precizat Corina Fusu.

Președintele PL, Mihai Ghimpu, a vorbit despre istoria celor 159 de ani de la Mica Unire.

„159 de ani de la Mica Unire, 100 de ani de la Marea Unire, dar cel mai important e că aceste evenimente, care au unit poporul român și prezența noastră, demonstrează că unitatea neamului românesc a depins și depinde de noi, românii. Nu a fost ușor nici lui Mihai Viteazul la 1600, au fost probleme și în 1918, dar Unirea s-a înfăptuit. Noi, cei care avem exemple, din păcate, tărăgănăm și întindem unitatea poporului român, care a fost dezbinată de puterea rusă. E trist să ajungem la 100 de ani de la Marea Unire, noi cei care trăim în acest stat și să nu reușim în acești 25 de ani să readucem acest pământ acasă. Unirea e aproape și unirea depinde de noi. Noi suntem acei care trebuie să ne hotărâm soarta noastră, iar pentru asta trebuie să măturăm acei trădători și acele partide care luptă împotriva noastră, a unității naționale. Noi nu suntem săraci doar spiritual că nu suntem împreună cu națiunea noastră românească, noi suntem săraci și spiritual, din cauza că avem partide care vor să ajungă la putere. Trăiască Unirea și să fim uniți pentru Unire! Să fim mândri de cei care în perioade foarte grele au unit poporul român sub o singură lege”, a conchis MihaiGhimpu.

De menționat că, Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a rămas în istorie ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza în calitate de domn al Moldovei și Țării Românești.

Imagini foto de la eveniment:

O delegație de aproximativ 300 de persoane, din care au făcut parte deputați, aleși locali, președinți ai OT PL și membri ai PL au participa la Iași în Piața Unirii la manifestările organizate de autoritățile locale.
 

Iurie Chirinciuc, Președintele Organizației Teritoriale PL, Ungheni a menționat că ”UNIREA ESTE INEVITABILĂ, iar Partidul Liberal a demonstrat astăzi la Iași că este unicul partid de dreapta care cu adevărat promovează Unirea. Într-un cuvânt, eu sunt sigur că nu este departe ziua când vom fi împreună cu frații dacă vom ține minte mereu că Mihail Kogălniceanu ne învăța:”Puterea şi fericirea unui stat se află în puterea şi fericirea mulţimii, adică a naţiei, că Unirea, Naţiunea a făcut-o!”, a spus liberalul.

Imagini de la eveniment:

 

Imagini video de la evenimente:

 

 

Serviciul de presă al PL

24.01.2018

 

 

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.