print
Reacție la refuzul CEC Chișinău de a-l înregistra pe Dorin Chirtoacă ca participant la referendumul local, din 19 noiembrie
16.10.2017
1495 Accesări

Pe data de 13 octombrie, Dorin Chirtoacă a depus actele necesare pentru a fi înregistrat în calitate de participant la referendumul local, din 19 noiembrie 2017. Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău era obligat, în decurs de trei zile calendaristice să ia o decizie privind înregistrarea acestuia. Pentru comparație, pe data de 12 octombrie, socialiștii au depus actele necesare și în aceiași zi au fost înregistrați.

În cazul lui Dorin Chirtoacă, Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău a evitat să ia o decizie astăzi, 16 octombrie și a retrimis actele către Comisia Electorală Centrală, care deja și-a expus părerea în acest sens, pasând responsabilitatea de luare a unei decizii către CEC Chișinău. Astfel, asistăm la un ping-pong inexplicabil, care nu este altceva decât o tragere de timp.

Subliniem că Dorin Chirtoacă este parte interesată în acest referendum, fapt recunoscut și de instanța de judecată, prin urmare, CEC Chișinău, era obligat să-l înregistreze în calitate de participant la referendumul organizat împotriva lui.

Prin refuzul CEC Chișinău, de a-l înregistra pe Dorin Chirtoacă, a fost încălcat art. 2, alin. 2, art. 47, alin 1 și art. 194 din Codul Electoral, iar asta demonstrează, că inițiatorilor acestui referendum, le este frică de un scrutin organizat pe principiul egalității și parității, fiind speriați și de faptul că Primarul General, Dorin Chirtoacă ar putea participa la dezbateri electorale și întâlniri cu alegătorii, în care să demonteze minciunile acestora.

Serviciul de presă al PL

16 octombrie 2017

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.