print
Mihai Ghimpu: În ordonanța de învinuire este scris una, iar cetățenilor CNA le prezintă altceva
28.04.2017
2499 Accesări

Mihai Ghimpu, Președintele PL a ieșit în fața presei pentru a aduce un pic de claritate în urma arestărilor membrilor Partidului Liberal. Mihai Ghimpu spune că nu are de gând să apere pe cineva sau să învinuiască, dar menționează că informațiile publicate de către CNA presei și cele din ordonanța prin care a fost arestat Iurie Chirinciuc, nu corespund.

În briefingul de astăzi, Mihai Ghimpu a declarat că în comunicatul de presă a Centrului Național Anticorupție este indicat că Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, în complicitate cu alte persoane, ar fi exercitat presiuni unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi.

În realitate însă, învinuirile ce îi se aduc în mod oficial de către CNA ministrului Iurie Chirinciuc sunt de altă natură și nu au nici o tangență cu circumstanțele expuse în comunicatul de presă al CNA și ulterior preluate de mass media.

Liberalii consideră că potrivit circumstanțelor indicate în ordonanța enunțată, ministrului Iurie Chirinciuc i se impută că, acesta, „de comun acord și în urma unei înțelegeri prealabile cu persoane neidentificate de organul de urmărire penală, urmărind scopul de cupiditate, provocând impedimente în activitatea agenților economici, manifestate prin refuzul avizării actelor decisive, a organizat o schemă infracțională pentru a dobândi foloase și bani care nu i se cuvin, în exercițiul funcției.”

Potrivit lui Ghimpu, acuzațiile ce i se aduc lui Chirinciuc în ordonanță nu au nimic în comun cu circumstanțele invocate de către CNA în comunicatul plasat pe pagina oficială și care ulterior a fost remis presei.

Urmărește conferința de presă a Președintelui Mihai Ghimpu: 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.