print
Mesajul Dlui Mihai Ghimpu, adresat cu ocazia Zilei naționale a Poliției Republicii Moldova
18.12.2015
2805 Accesări

Anul acesta, Poliția marchează - 25 de ani de la fondare, cu această ocazie transmit tuturor, comandanţi, poliţişti şi angajaţi ai Poliţiei, aprecierea mea faţă de eforturile dumneavoastră în îndeplinirea numeroaselor misiuni de protecţie a comunităților, a cetăţenilor şi a bunurilor acestora.

Seriozitatea şi profesionalismul de care daţi dovadă în aplicarea legii arată că Poliţia Republicii Moldova este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere. Prin natura activităţii pe care o desfăşuraţi, vă aflaţi deopotrivă în slujba cetăţenilor şi a statului – Republica Moldova

Îmi exprim încredere în capacitatea Poliţiei Republicii Moldova de a răspunde prompt, eficient și în continuare la toate provocările care pot afecta ordinea publică, precum și siguranța cetățenilor. Misiunea Dstră este una nobilă, de înalt prestigiu social, dar în acelaşi timp este una care presupune o înaltă doză de responsabilitate, iată de ce trebuie să dați dovadă în activitatea permanentă a  Dstră de verticalitate, demnitate şi corectitudine.

 Vă urez, în numele Partidului Liberal şi al meu personal, performanţe şi realizări noi, fericire, sănătate, prosperitate şi succese remarcabile în activitatea dificilă şi importantă pe care o desfăşuraţi întru promovarea Dreptăţii.

Mihai GHIMPU
Președintele Partidului Liberal      

 

 

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.