• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Curtea Constituțională a ajuns pe mâinile lui Dodon
    19.08.2019     
    PSRM și ACUM au numit pe criterii politice judecătorii la CC
    16.08.2019     
    PL cere blocului ACUM să-l blocheze pe Dodon în preluarea Procuraturii Generale
    09.08.2019     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Comunicat de presă

    Comunicat de presă

    26.12.2008   1 Comentarii

    În noaptea de 24 spre 25 decembrie curent sediul Partidului Liberal, situat în strada Bucureşti, nr.87, Chişinău, a fost ţinta unui atac al unor elemente extremiste, care au zmuls drapelele Republicii Moldova, Uniunii Europene şi Partidului Liberal, arborate pe peretele clădirii, inclusiv soclul în care acestea erau instalate.  

    Partidul Liberal condamnă aceste acţiuni de vandalism şi consideră că sunt expresia aceluiaşi extremism care s-a manifestat şi în cazul vandalizării simbolurilor europene şi de stat în timpul desfăşurării Caravanei „Retragerea Armatei Ruse”,  la care s-a dedat un grup de persoane din oraşul Bălţi, în luna octombrie a acestui an. PL califică actul respectiv drept unul dintre efectele extrem de nocive ale politicii de intoleranţă, persecuţie şi obstrucţionare din partea autorităţilor comuniste centrale, la care este supusă activitatea Partidului Liberal  şi a Primarului General al Municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.

    Partidul Liberal este o formaţiune politică ce respinge categoric orice fel de extremism politic. În contextul celor întâmplate, PL face apel către toţi cetăţenii Republicii Moldova să nu se lase dezinformaţi şi provocaţi de acţiunile extremiste ale unor grupuri izolate, care încearcă şi, este de presupus, vor încerca în continuare să tensioneze situaţia social-politică  din republică, în perspectiva campaniei pentru alegerile parlamentare din anul 2009.   


    25 decembrie 2008                                                                         Departamentul de Comunicare al PL

    Comentarii Adaugă comentariu

    Nina Cadoppi / 26.12.2008 00:00
    E CONDAMNABIL LUPTA JOSNICA FARISEIASCA IMPOTRIVA PL. UN CAZ MAI REVOLTATOR DE RAZBUNARE NU S_A MAI VAZUT PIINA ACUM. AICI ISI ARATA NEPUTINTA DE A INVINGE ACEST PARTID;AU INCERCAT DEJA IN TOATE MODURILE CELE MAI INUMANE INCLUZIND TOATE MIJLOACELE CELE MAI MIRSAVE DE A SUGRUMA ADEVARATA DEMOCRATIE. ACUM , MAI MULT CA ORICIND SINTEM ALATURI DE PL.

    Răspunde
     

    Nume, Prenume *:
    E-mail:
    Comentariu * caractere rămase
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2019 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori: 4152638  | ieri: 1607 |  azi: 680 |  online: 19     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 23-26-89, 24-35-69, 22-80-97
Fax: +(373 22) 22-80-97