• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    La 6 iulie 2018 se împlinesc 69 de ani de la cel mai mare val al deportărilor comuniste din 6 iulie 1949
    06.07.2018     
    Happy Independence Day, America!
    04.07.2018     
    PL a adus un omagiu domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt
    02.07.2018     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  La Mulți Ani, Dna Maria Sarabaș!

    La Mulți Ani, Dna Maria Sarabaș!

    02.01.2018  

    Cântăreața de muzică populară Maria Sarabaș, Artistă a Poporului, își sărbătorește astăzi cea de-a 70-a aniversare. Îndrăgita artistă s-a născut în 1948 în satul Câşliţa-Prut, raionul Vulcăneşti.

    Dragostea de muzică, poezie și tradițiile populare a deprins-o din fragedă copilărie de la tatăl său, care era profesor. El a îndrumat-o spre artă. Pe când avea 9 ani, părinții s-au mutat cu traiul în orașul Reni, regiunea Odesa, Ucraina.

    A absolvit Școala Medie din Reni, apoi Școala Pedagogică din Cahul (1967), unde a luat primele lecții de teorie muzicală, canto și de acordeon. În perioada 1968-1974 a studiat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova.

    A debutat în scenă pe când era studentă la Cahul cu piesele ”Bondița” și ”Lele, lelișoara ea”. La vârsta de 16 ani, a înregistrat primele trei cântece la postul de radio „Luceafărul”. După un concurs al tinerilor interpreți, desfășurat în 1965 la Chișinău, ziaristul Nicolae Bătrânu a supranumit-o „Privighetoarea Bugeacului”. În 1971-1974, Maria Sarabaș a fost solistă a Orchestrei de muzică populară ”Lăutarii” a Filarmonicii din Chișinău. A activat în calitate de redactor literar la Filarmonica din Chișinău (1974-1995) și la Agenția concertistică și de impresariat artistic ”Moldova-Concert” (1995-1997).

    De-a lungul carierei sale, Maria Sarabaș a colaborat cu mai multe orchestre de muzică populară: ”Miorița”, ”Folclor”, ”Doina Moldovei”, ”Busuioc Moldovenesc”, ”Ciocârlia”, ”Struguraș”, ”Veselia”, ”Basarabia”, ”Fluieraș”, ”Mugurel”, ”Trandafir de la Moldova” etc. A înregistrat cântece populare la Radio Chișinău, CD-uri, casete, precum și un CD în duet cu Arsenie Botnaru.

    Cântecele care au consacrat-o sunt: ”Doina ca din bucium”, ”M-ai făcut, maică, frumoasă”, ”Dragu-mi-i și mult mi-i drag”, ”Foaie verde ca alunul”, ”Tot de dragoste și dor”, ”De la Galați mai încoace” etc. De asemenea, a dat o viață nouă unor cântece cunoscute din folclorul românesc și din repertoriul patriotic: ”Tudorițo, nene”, ”Ce frumoasă este viața”, ”Hora Unirii”, Vântul bate, apa trece…”, ”Doină, dor și omenie” etc.

    În 1985 Maria Sarabaș a devenit laureată a Festivalului Mondial al Tineretului și Studenţilor de la Moscova. În 1994 i-a fost conferit titlul onorific Maestru în Artă din Republica Moldova, în 2007 ‒ titlul de cetăţean de onoare al satului Câşliţa-Prut și în 2010 - titlul onorific de Artistă a Poporului.

    La Mulți Ani, Dna Sarabaș!

    Comentarii Adaugă comentariu
    Nume, Prenume *:
    E-mail:
    Comentariu * caractere rămase
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2018 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori: 3628283  | ieri: 1047 |  azi: 982 |  online: 32     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 23-26-89, 24-35-69, 22-80-97
Fax: +(373 22) 22-80-97