• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Alina Zotea: Avem nevoie de un program #veritabil de prima casă, similar cu cel din #România, unde contribuţia tinerilor să fie de cel mult 5% iar termenul de rambursare a creditului nu mai puțin de 30 de ani

    Alina Zotea: Avem nevoie de un program #veritabil de prima casă, similar cu cel din #România, unde contribuţia tinerilor să fie de cel mult 5% iar termenul de rambursare a creditului nu mai puțin de 30 de ani

    06.12.2017  

    Deputatul liberal Alina Zotea a venit astăzi cu un pachet de amendamente privind proiectul „Prima Casă” pe care Guvernul dorește să-l implimenteze din 2018.

    Pentru că proiectul „Prima Casă” este unul #populist care nu urmărește interesul tinerilor, am depus la Comisia ec.,buget și finanțe câteva amendamente pentru îmbunătățirea proiectului. Personal, pledez pentru un program #veritabil de prima casă, similar cu cel din #România, unde contribuţia proprie a tinerilor să fie de cel mult 5% iar termenul de rambursare a creditului nu mai puțin de 30 de ani. Un program prin care statul să vină în ajutor tinerilor și să contribuie cu un anumit procent la procurarea locuinţei, iar la program să poată accede și tinerii care au un salariu de 3-4 mii lei lunar.

    Mai jos găsiți #amendamentele propuse:

    1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
    ” Scopul prezentei legi constă în facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia sau construcţia unei locuinţe prin contractarea de credite bancare garantate parţial de stat şi crearea cadrului juridic pentru implementarea Programului de stat „Prima casă” (în continuare – Program).”
    2. Articolul 2, aliniatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
    ” (1) Obiectul Programului îl reprezintă locuinţele sub formă de apartamente din blocurile locative sau casele de locuit individuale care urmează a fi construite de către beneficiari, amplasate pe teritoriul Republicii Moldova.”
    3. Articolul 1, aliniatul (2), cuvântul ”locuințele” se substituie cu sintagma ”Apartamentele din blocurile locative”.
    4. Articolul 3, litera a), se exclude sintagma ”şi care procură o locuinţă prin creditare”.
    5. Articolul 3, litera c), după cuvântul ”procurarea” se adaugă sintagma ”sau construcţia”. După cuvântul ”locuințe”, se adaugă cuvântul ”individuale”.
    6. Articolul 4, litera c), se exclude sintagma ”50% din”.
    7. Articolul 4 se completează cu litera ”g)” cu următorul cuprins:
    ” g) în cazul contractării creditului în scopul construcţiei locuinţei individuale, să deţină în proprietate exclusivă sau comună cu soţul/soţia terenul pe care urmează a fi construita locuinţa liber de orice grevări.
    Să prezinte creditorului și garantului proiectul tehnic şi detaliile de execuţie a locuinţei, întocmite conform legii și să deţină autorizaţia de construire a locuinţei valabilă, eliberată conform legii, precum şi avizele şi acordurile necesare conform legii.”
    8. Articolul 6, aliniatul (1), litera b), ”10%” se substituie cu ”5%”, după cuvântul ”procurare” se adaugă cuvîntul ”/construcție”.
    9. Articolul 6, aliniatul (1), litera c), cifra ”25” se substituie cu cifra ”30”.
    10. Articolul 6, aliniatul (4), ”1%” se substituie cu ”0,3%”.
    11. Articolul 6, aliniatul (7), după cuvântul ”procurată” se completează cu sintagma ”/construită sau în proces de construcție”.
    12. Articolul 6 se completează cu aliniatele (9) și (10) cu următorul conținut:
    ” (9) În cazul rambursării anticipate de către beneficiar a creditului contractat, creditorul nu este în drept să perceapă careva taxe, comisioane sau dobânzi suplimentare.
    (10) Prin derogare de la aliniatul (8), beneficiarul poate solicita substituirea sa cu o alta persoana înaintea termenului de 5 ani de la procurarea locuinţei, care la rândul ei întruneşte condiţiile de eligibilitate stabilite pentru Program, în cazul survenirii unei situaţii prin care beneficiarul își pierde parţial sau total capacitatea de muncă.
    Totodată, în cazul decesului beneficiarului, rudele de gradul I al beneficiarului pot solicita substituirea sa cu o altă persoană înaintea termenului de 5 ani de la procurarea locuinţei, care la rândul ei întruneşte condiţiile de eligibilitate stabilite pentru Program.”

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com