• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu: Scrisoare către tinerii mei prieteni unioniști

    Mihai Ghimpu: Scrisoare către tinerii mei prieteni unioniști

    21.09.2016  

    Dragi unioniști,

    Vă scriu acest mesaj în calitate membru al unei generații care s-a ridicat împotriva „Imperiului Răului” și a cerut alfabet latin și limba română, tricolor, libertate și independență. Am obținut independența R. Moldova. O parte dintre noi am dorit atunci mai mult, am fi dorit să mergem până la capăt - să facem Unirea. Nouă nu ne-a reușit, pentru că eram puțini. Nu mai are rost să discutăm acum cauzele acestui eșec: lipsa noastră de unitate, teama unora, contextul internațional, presiunile Moscovei, lipsa de hotărâre a celor care au condus Republica Moldova etc. Aceasta este deja istorie.

    Dacă a avut însă un merit generația care a adus independența este că, indiferent unde a activat, în politică, la Uniunea Scriitorilor, în Academia de Știință, în instituțiile de învățământ, în institute de cercetare a reușit să ducă mai departe și să mențină vie flacăra unionismului și a Unirii. Nu am lăsat-o să se stingă și, la lumina ei și la căldura acestui ideal, a apărut generația voastră. A doua generație unionistă din R. Moldova și România. O generația care trebuie să reușească ceea ce noi nu am dus la bun sfârșit.

    Acesta este motivul principal pentru care vă scriu.

    Dragi unioniști,

    V-ați constituit în diverse organizații și ați început o amplă campanie de informare a cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului despre beneficiile Unirii. Activismul vostru este de lăudat, la fel entuziasmul și dorința de a împlini un ideal sfânt. Problema este ce faceți/facem mai departe?

    Oricât de mult am vrea, nu putem ignora bătălia politică. Fără politică unionistă nu se poate, așa cum nici politica unionistă nu poate fi eficientă fără susținerea celor din sate și orașe, din presă, de la televiziuni, din spațiu public, de pe Facebook și Twiter.

    Campania electorală prezidențială care ne așteaptă este cel mai bun prilej pentru a populariza, a discuta, și propune publicului idealurile noastre comune. Vor fi săptămâni cruciale care ne așteaptă. Va trebui să le folosim la maximum.

    Promovarea Unirii și a unionismului în această campanie prezidențială, inclusiv în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018 trebuie să fie un scop comun. Singurul și cel mai important dintre ele.

    Ca singurul candidat unionist care va participa la această bătălie, vă cer să continuați această luptă. E o luptă în care nu persoanele sunt cele mai importante, ci Idealul. Idealul pe care ni-l dorim cu toții.

    Dragi unioniști,

    Un Președinte unionist nu este cel care spune, pasiv, că votează „da” la un referendum pentru Unire. Un Președinte Unionist nu e cel care spune că „ne vom uni cu România în interiorul UE”. Un Președinte unionist nu este cel care spune că „vom discuta despre Unire atunci când vor fi condițiile ideale”.

    Cei care vorbesc așa sunt falși unioniști, unioniști de conjunctură, „unioniști la rezultat” - cum scria cineva dintre voi pe Facebook.

    Un Președinte unionist NU este cel care asistă pasiv la evoluția evenimentelor și nu face nimic pentru ca să pregătească Unirea.

    Un Președinte unionist NU se scuză că „nu sunt condiții favorabile”. Un Președinte unionist înțelege că niciodată condițiile pentru Unire nu vor fi nici favorabile, nici ideale. NOI trebuie să creăm aceste condiții. NOI trebuie să le facem favorabile. Niciodată nu ne va oferi cineva Unirea pe tavă, așa cum nu a oferit-o nici strămoșilor noștri care au făcut Unirea Mică de la 1859 sau Unirea Mare din 1 decembrie 1918. Pentru un Președinte unionist, singura soluție este integrarea în UE prin Unire cu România.

    Unirea va trebui să o luăm singuri! Un Președinte unionist este cel care pregătește Unirea, în interior și în exterior, și luptă ca să obțină majoritatea în Parlament pentru a se face Unirea în 2018.

    Dragi unioniști,

    În această bătălie trebuie să fim împreună. Umăr la umăr. Am adus împreună cu mine istoria unei familii întregi, care a luptat și luptă pentru reunire de jumate de secol. Am în spate o carieră politică de 30 de ani, de luptă pentru alfabet latin și limba română, tricolor, libertate și independență, istorie românească și Unire. O luptă de 30 de ani are și suișuri și coborâșuri. Are și lumini și umbre. Politica este arta posibilului, și, din păcate, foarte multe lucruri nu erau posibile atunci când noi am încercat să le împlinim.

    Candidatura mea la Președinția Republicii Moldova este legătura dintre generația Independenței și generații Unirii - adică generația Dumneavoastră!

    Indiferent însă cum ne privim unii pe alții, avem mult mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne despart. Să nu uităm asta niciodată.

    În această bătălie comună pentru Unire nu avem nimic de pierdut. Avem însă totul de câștigat! Să facem din alegerile prezidențiale un pas decisiv pentru atingerea obiectivului nostru comun, UNIREA tuturor românilor într-o Țară mare, prosperă și sigură!

     

    Așa să ajute Dumnezeu!

    Mihai GHIMPU

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com