• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Petrișor Peiu, expert FUMN: Dreapta românească îl susține pe Mihai GHIMPU

    Petrișor Peiu, expert FUMN: Dreapta românească îl susține pe Mihai GHIMPU

    20.09.2016  

    Dreapta intelectuală din România îl susţine pe Mihai Ghimpu!. Prestigiosul portal inliniedreapta.ro, de orientare conservatoare, anticomunistă şi pro-americană a publicat un articol despre alegerile din Basarabia şi a postat filmul de prezentare al acestuia. La inliniedreapta.ro publică autori de prestigiu internaţional din România şi străinătate, ca Olavo de Carvalho, Bronislaw Wilderstein, Anca Maria Cernea, Traian Ungureanu şi mulţi alţii.

     

    Alegeri cruciale la Chişinău. Mihai Ghimpu cere Unirea Basarabiei cu România

     

    La 30 octombrie 2016 vor avea loc alegeri pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

    Rezultatul acestora este important pentru întreaga regiune, inclusiv România de dincoace de Prut, nu doar pentru fosta republică sovietică.

    Forţele pro-ruse sunt încurajate de destrămarea visului european al basarabenilor, ca urmare a opririi evidente a extinderii UE şi a crizei profunde social-economice, politice şi identitare de la Chişinău.

    O victorie a pro-ruşilor la alegeri ar însemna federalizarea Republicii Moldova, sub pretextul „reglementării” conflictului transnistrean. Adică alipirea Transnistriei la Republica Moldova şi conferirea în cadrul noului stat reunificat de pârghii administrative şi politice separatiştilor de la Tiraspol, astfel încât Moscova să fie sigură că va păstra veşnic controlul asupra Basarabiei. Un asemenea proiect ar însemna „transnistrizarea” Republicii Moldova şi întoarcerea ruşilor la Prut, la frontiera României, după 25 de ani de la „colapsul” URSS.

    De asemenea, prin crearea unui asemenea precedent, se urmăreşte exercitarea de presiuni asupra Ucrainei astfel încât aceasta să accepte acelaşi model de rezolvare a conflictului, cu separatiştii din Donbass care să aibă drept de veto la Kiev.

    În afară de forţele pro-ruse, mai încearcă să obţină funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi candidaţi „pro-europeni”.

    În esenţă, aceştia sunt moldovenişti statalişti cu mască europeană. Decodificat, discursului lor de tip „vrem în UE” înseamnă de fapt „nu vrem să ne unim cu România”, iar lozinca „susţinem neutralitatea Republicii Moldova” înseamnă de fapt „nu vrem cu NATO şi americanii”.

    Iluzia „integrării europene” vizează de fapt menţinerea pe aparat de respirat a statului de peste Prut, care este deja mort clinic, un stat eşuat. „Independenţa republicii”, sub pretextul că aceasta „are viitor” şi va adera vreodată la UE, înseamnă de fapt menţinerea Basarabiei în orbita Rusiei.

    O fostă republică sovietică „neutră”, adică fără garanţii de securitate, incapabilă să trăiască din propriile resurse, este condamnată să rămână un „stat tampon”, un stat clientelar al Rusiei.

    Unii dintre aşa-zişii „pro-europeni” au ca principal mesaj lupta cu oligarhii şi corupţia.
    Dar aceştia nu pot explica cum poate scăpa de corupţie prin propriile puteri o fostă republică sovietică.

    Până acum, cu excepţia celor trei state baltice, membre UE şi NATO, toate celelalte 12 foste republici sovietice, sunt bântuite de corupţie, abuzuri ale puterii şi banditism.
    Singura posibilitate a eradicării corupţiei şi oligarhilor din Republica Moldova ar fi ca „DNA să treacă Prutul”, după cum scandează exasperaţi manifestanţii din pieţele Chişinăului.

    Să nu ne facem că nu-i auzim. Nu e o simplă lozincă, chiar am putea să trăim să vedem şi asta.

    Pentru că:

    În contrast puternic față de toată fauna care şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte, se distinge Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal.

    Ghimpu, un veteran al luptei de eliberare naţională din Basarabia, şi-a propus să facă Unirea Basarabiei cu România, dacă va fi ales.

    Vă rugăm să vizionaţi filmul de prezentare al lui Mihai Ghimpu și să-l faceți să circule cât mai mult.

    Prezintă un exemplar dintr-o specie tot mai rară în politica de pe ambele maluri ale Prutului. Adică un patriot român.

    Sursa: www.http://inliniedreapta.net

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com