• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  DISCURS// Raport pe marginea moțiunii simple asupra activității doamnei Corina Fusu, ministru al educației

    DISCURS// Raport pe marginea moțiunii simple asupra activității doamnei Corina Fusu, ministru al educației

    09.06.2016  
    Raport prezentat de Corina Fusu, Ministru al Educației în Plenul Parlamentului Republicii Moldova.

    Bună ziua!
    Onorată asistență,

    I.           INTRODUCERE: descrierea situației

    Educaţia constituie baza oricărei societăţi democratice, care contribuie la pregătirea multilaterală a cetăţenilor pentru a fi capabili să se integreze în societate, atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere civic. Asigurarea accesului la educaţie de calitate pentru toţi cetăţenii, indiferent de gen, etnie, sex sau confesiune religioasă, este un drept fundamental al fiecăruia.

    Sistemul educațional trebuie să facă faţă nevoilor de dezvoltare economică, sporind calitatea, relevanţa şi accesul. Iar, învățământul pe tot parcursul vieţii va constitui suportul creşterii profesionale şi garanția afirmării. 

    O problema majoră cu care se confruntă astăzi Republica Moldova, dar și alte țări, constă în numărul mare de persoane excluse din viaţa economică, socială, politică şi culturală a comunității din care fac parte.

    Bineînţeles, o astfel de societate n-are cum să fie sigură şi eficace, iar educația, în acest context, poate oferi cheia pentru a ieși din impas, cheia care să permită ameliorarea aptitudinilor personale, lărgirea câmpului de opțiuni pentru a profita plenar de libertățile ce dau sens și valoare existenței. Contează, în primul rând, cunoștințele de bază obținute prin educație, lectura și scrierea având valoare intrinsecă.

    Iată de ce, în calitate de Ministru al Educaţiei, m-am ghidat în activitate de prioritățile trasate încă la început de mandatului:

    Promovarea bunei funcționări a limbii române în școală și în societate pentru a ameliora comunicarea bazată pe cunoaștere și respect reciproc;

    Modernizarea învățământul profesional tehnic pentru racordarea învățământului la necesitățile societății și cerințele pieței muncii;

    Orientarea cercetării către universităţi pentru a asigura studenţilor posibilitatea de a face cercetare la universităţile la care învaţă;

    Ridicarea prestigiului profesiei de pedagog prin îmbunătățirea stării materiale la nivelul ținutei pedagogice reclamate de situația actuală.

    Stimați deputați,

    Având în vedere cele expuse mai sus, vă prezint Raportul pe marginea moțiunii simple nr. 237 din 27 mai 2016 asupra activității mele în calitate de ministru al educației.

    II. MOȚIUNE: comentarii la pozițiile expuse

    1) Organizarea concursurilor pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ

    Potrivit art.50, alin. (5) și art.71, alin. (4) din Codul Educaţiei, funcţiile de director şi de director adjunct se ocupă prin concurs, în baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială.

    În conformitate cu prevederile legale menționate, a fost elaborat Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct în instituţiile de învăţământ (aprobat prin ordinul ministrului educației nr.163 din 23.03.2015) și Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de conducere în instituţiile de învăţămînt profesional tehnic (aprobat prin ordinul ministrului educației nr.673 din 09 iulie 2015).

    Proiectele regulamentelor prenotate au fost consultate public, în conformitate cu Legea privind transparența în procesul decisional și supuse expertizelor juridice și anticorupție, în conformitate cu Legea nr. 317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului. Propuneri de modificare/completare a prevederilor proiectelor Regulamentelor respective, referitoare la obligația de cunoaștere a limbii române, nu au parvenit în adresa ministerului.   

    Concursul pentru funcția de director al instituției de învățămînt general constă din 4 etape succesive:

    1)     verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la concurs;

    2)     evaluarea cunoștințelor profesionale și manageriale (testul);

    3)     evaluarea curriculum vitae;

    4)     interviul.

    În limba română se desfășoară doar o singură etapă a concursului: evaluarea cunoștințelor profesionale și manageriale (testul). Prin realizarea acestei etape a concursului se verifică și cunoașterea limbii române de către candidați. Celelalte etape ale concursului pot fi desfășurate și într-o altă limbă decât cea română.

    Absoluta majoritate a candidaților la funcția de director în instituţiile unde limba de predare este alta decât cea română, au promovat testul. Unii candidați nu au promovat din motivul necunoașterii răspunsurilor la întrebările din test, și nu din motivul necunoașterii limbii române.

    Din informația pe care o deține ministerul nu au fost cazuri de neadmitere a unor candidați la concurs din motivul necunoașterii limbii române. De asemenea, în adresa ministerului nu au venit contestații privind dezacordul cu susținerea testului în limba română.

    În situația în care am admite alegerea limbii de susținere a testului (română sau rusă) de către candidați, ministerul va trebui să includă o altă prevedere în Regulament referitoare la verificarea/confirmarea cunoașterii limbii române de către candidații care aspiră la funcția de director.

    Menționăm că obligația privind cunoașterea limbii române de către conducătorii instituțiilor de învățământ este stipulată și în art. 7 din Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești nr. 3465-XI din 01 septembrie 1989.

    Ministerul Educaţiei organizează și desfășoară doar concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori ai instituţiilor de învăţământ special, extraşcolar (de nivel naţional), profesional tehnic, ai alternativelor educaţionale, precum şi ai altor instituţii publice de învăţământ subordonate.

    Concursurile pentru funcția de director al instituţiilor publice de educaţie antepreşcolară (creşă), al instituţiilor publice de învăţământ preşcolar (grădiniţă de copii) şi al instituţiilor publice extraşcolare (de nivel local) sunt organizate și desfășurate de către primarul satului, oraşului, municipiului.

    Organul local de specialitate în domeniul învăţământului (direcțiile raionale/municipale de învățământ) organizează și desfășoară concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori ai instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial, liceal şi extraşcolar (de nivel raional/municipal/UTA Găgăuzia).

    Afirmația precum că concursurile organizate și desfășurate de Ministerul Educației se desfășoară „după criterii de partid” nu corespunde adevărului. Absoluta majoritate a contestațiilor parvenite în adresa ministerului se referă exclusiv la lipsa de obiectivitate a membrilor Comisiilor de concurs. Totodată, ținem să menționăm că rezultatele concursurilor pot fi contestate în instanța de judecată.

    2) Reducerea numărului de instituții cu predare în limba rusă

    În perioada anilor 2005-2014 au fost lichidate 176 de instituții de învățământ general, dintre care doar 38 de instituții au fost cu limba rusă de predare.

     

    2005

    2006

    2007

    2008

    2009

    2010

    2011

    2012

    2013

    2014

    2015

    Total

    Nr. de instituţii lichidate

    3

    3

    5

    8

    12

    14

    24

    57

    21

    14

    15

    176

    Inclusiv, cu predare în l. rusă

    0

    1

    2

    2

    3

    2

    1

    13

    5

    3

    6

    38

    3) Repartizarea planurilor de admitere în instituțiile de învățământ

    Repartizarea planului de admitere în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior nu poate avea loc pe criterii de partid, deoarece acesta se aprobă anual de către Guvern și servește drept temei pentru ordinele ministrului educației privind repartizarea pe instituții în conformitate cu următoarele criterii:

    a) capacitatea instituțională (la nivel de laboratoare/ateliere de instruire, cadre didactice);

    b) realizarea planului de admitere din anul precedent;

    c) solicitările instituțiilor de învățământ;

    d) necesitățile pieții muncii la nivel național și regional.

    În învățământul superior, se ţine cont de existenţa instituţiilor regionale, care trebuie să acopere necesarul de cadre în teritoriile respective pe o arie cât mai vastă de specialităţi, precum și de profilul instituției, iar la specialitățile din domeniul Științe ale educației se acordă prioritate pentru desfășurarea formării profesionale instituțiilor de învăţământ superior publice.

    Un accent aparte la repartizarea locurilor bugetare este pus pe profilul institutiei (de ex: locurile de la specialitățile economice să fie concentrate în instituțiile de profil în economie, iar cele în Drept – în instituţiile cu experienţă demonstrată de-a lungul anilor în domeniul justiţiei).

    În anul 2015, numărul de locuri bugetare la studii superioare s-a redus în concordanţă cu reducerea numărului de absolvenţi din învăţământul secundar general. Astfel, numărul de locuri bugetare la studii superioare de licenţă în anul 2015 faţă de anul 2014 s-a diminuat cu 408 locuri, iar la studiile superioare de master – cu  125 de locuri.

    4) Funcționarea unor instituții neautorizate/neacreditate

    Autorizarea de funcţionare şi acreditare a programelor de studii a demarat în anul 2014, odată cu intrarea în vigoare a Codului educaţiei. Aceste evaluări externe au fost realizate de agenţii internaţionale. Astfel, în scopul acreditării, au fost evaluate peste 50 de programe de licenţă şi master în peste 20 de instituţii de învăţământ superior. Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional (ANACIP) a demarat activităţile de autorizare provizorie de funcţionare a instituţiilor de învăţământ superior/acreditare. În anul precedent, 2015, de ANACIP au fost autorizate pentru funcţionare şcolile doctorale şi programele de doctorat, în curs de acreditare în anul 2016 sunt peste 40 de programe de studii de licenţă şi master, inclusiv acreditări instituţionale.

    Acolo, unde instituţiile nu au fost acreditare, examenele de finalizare a studiilor se susţin în instituţii de învăţământ superior cu programe de studiu acreditate.

    5) Salarizarea profesorilor din instituţiile de învăţământ superior

    Profesorii din instituţiile de învăţământ superior sunt remuneraţi în baza Hotărârii de Guvern nr.195 din 13.03.2013 privind condiţiile de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ superior de stat cu autonomie financiară, care stipulează clar cum se remunerează activitatea profesorilor. Această Hotărâre de Guvern a permis universităţilor, în condiţiile autonomiei universitare, să stimuleze performanța cadrelor didactice. Senatele universitare au elaborat și aprobat regulamente instituţionale de remunerare și stimulare a muncii salariaţilor sau pentru acordarea sporului la salariu pentru cadrele didactice. Astfel, sporurile salariale sunt cuprinse între 650,00 lei şi 1200,00 lei lunar. Recent, la dispoziţia universităţilor, în aceleaşi condiţii de autonomie universitară, a fost pus în aplicare un nou Regulament-cadru privind normarea activităţii didactice, care reduce numărul de ore de contact direct, oferindu-i mai multe posibilităţi cadrului didactic universitar pentru pregătirea către ore, cercetarea universitară etc.

    6) Realizarea orelor de educație fizică în învățământul superior

    Educaţia fizică în instituţiile de învăţământ superior se predă conform Planului-cadru, Componenta de formare a abilităţilor şi competenţelor generale, este obligatorie şi include un curs de Educaţie fizică pentru studenţii anului I/II, care nu se cuantifică cu credite, dar a cărui evaluare cu calificativul „admis” reprezintă o precondiţie de admitere la examenul de finalizare a studiilor superioare de licenţă.

    7) Promovarea în sistemul de învățământ al Republicii Moldova a culturii, istoriei și intereselor unui stat străin (România)

    Afirmația este fără temei. Cu atât mai mult, în conformitate cu Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal pentru anul de studii 2016-2017, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr.242 din 25 martie 2016, pentru elevii de naționalitate ucraineană, găgăuză, bulgară, în trunchiul disciplinelor obligatorii, pe lângă disciplina Istoria românilor și universală, se regăsește și disciplina Istoria, cultura și tradițiile popoarelor rus, ucrainean, găgăuz și bulgar.

    Stimată audiență,

    Analiza situației din învățământ a determinat spectrul activităților Ministerului Educației, care în perioada de referință (februarie-mai) a fost axat pe următoarele direcții:

    III. Activitățile realizate în perioada februarie-iunie 2016

    1)     În vederea asigurării calității învățământului profesional, la 13 aprilie 2016, a fost aprobată prin hotărîre de Guvern „Metodologia de evaluare externă a calităţii în vederea autorizării de funcţionare provizorie şi acreditării programelor de studii și a instituțiilor de învățământ profesional tehnic, superior și de formare continuă”, care va constitui instrumentul de bază al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional în procesul de evaluare externă și acreditare a instituțiilor de învățământ profesional tehnic, superior și de formare continuă; implementarea Metodologiei va facilita acreditarea programelor de studii și recunoașterea calificărilor și diplomelor în plan național și internațional.

    2)     În scopul organizării eficiente a activității instituțiilor de învățământ și a procesului educațional în anul de studii 2016-2017, prin ordinul ministrului educației au fost aprobate:

    a)     Regulamentul de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ primar și secundar general, ciclul I și II (ordinul ministrului educației nr.235 din 25.03.2016), care:

    - unifică într-un singur act normativ prevederile ce țin de reglementarea activității instituțiilor de învățământ la cele trei cicluri ale învățământului general: primar, gimnazial și liceal;

    - stabilește contextul de organizare și funcționare a organelor de conducere și a celor consultative din instituția de învățământ primar și secundar general;

    - instituie procedura de reorganizare a instituției de învățământ secundar, ciclul II, care pe parcursul a trei ani de studii consecutiv, nu a avut admitere în învățământul liceal, în instituție de învățământ secundar, ciclul I (gimnaziu), în baza deciziei OLSDÎ;

    - reglementează obligativitatea școlilor de circumscripție, indiferent de statut, de a școlariza elevii din districtele școlare ale instituțiilor de învățământ arondate prin decizia administrației publice locale de nivelul II;

    - eficientizează procedura înscrierii elevilor la disciplinele opționale, care se realizează la cererea elevilor, părinților/reprezentanților legali;

    b) Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, anul de studii 2016-2017 (ordinul ministrului educației nr.242 din 25.03.2016), care a fost suplimentat cu Planul-cadru de învățământ liceal seral și Planul-cadru de învățământ pentru instruirea generală a deținuților minori din penitenciare și prin care au fost extinse listele disciplinelor opționale recomandate pentru clasele I-IV, V-IX și X-XII;

    c)     Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I (ordinul ministrului educației nr.305 din 30.03.2016), care stabilește cadrul de funcționare al Comisiilor raionale/municipale de școlarizare a copiilor și etapele procesului de înscriere a copiilor în clasa I, reglementează posibilitatea determinării, la solicitarea părinților, a gradului de maturitate școlară a copiilor care n-au frecventat grupa pregătitoare;

    d)     Regulamentul de organizare a studiilor în învăţămîntul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar în baza Sistemului de Credite de Studii Transferabile (ordinul ministrului educației nr.234 din 25.03.2016), care reprezintă cadrul de reglementare a organizării și desfășurării procesului de instruire în învățămîntul profesional tehnic și asigură implementarea Sistemului de Credite de Studii în învățământul profesional tehnic;

    e)     Regulamentul privind stagiile de practică în producție în învățământul profesional tehnic secundar (ordinul ministrului educației nr.233 din 25.03.2016), care asigură reglementarea cadrului de organizare și desfășurare a procesului de instruire practică (organizarea și desfășurarea stagiilor de practică în producție, responsabilitățile școlii, agentului economic, drepturile și obligațiile elevului) în învățământul profesional tehnic;

    f)      Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea Concursului Republican al maiștrilor-instructori „Concursul maiștrilor-instructori” (aprobat prin ordinul ministrului educației nr.155 din 01.03.2016): concursul reprezintă o modalitate de promovare a profesiei de pedagog și de dezvoltare a competențelor profesionale ale maiștrilor-instructori din învățământul profesional tehnic;

    g)     Regulamentul-cadru privind organizarea admiterii în ciclul I - studii superioare de licență pentru anul universitar 2016-2017 (ordinul ministrului educației nr. 221 din 23.03.2016), prin care se eficientizează procesul de admitere la studii superioare pentru anul universitar 2016-2017 și se asigură informarea candidaților despre oferta educațională;

    h)     Instrucțiunea cu privire la personalizarea automatizată, eliberarea, evidența și păstrarea actelor de studii din învățământul general (ordinul ministrului educației nr.189 din 15.03.2016): au fost create modele de Registre de evidență a actelor de studii și duplicatelor, fiind astfel uniformizat procesul de evidență la nivel național.

    3)     Prin Hotărârea Colegiului Ministerului Educației a fost aprobat Regulamentul-cadru cu privire la normarea activităţii ştiinţifico-didactice şi de cercetare în învăţământul superior (Hotărârea Colegiului nr.1-1 din 22.03.2016). Regulamentul prenotat va asigura o normare adecvată a cadrelor universitare și micșorarea normelor de contact direct cu studenții, aspecte care vor sporesc calitatea studiilor.

    4)     A fost aprobată Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării competențelor digitale ale elevilor și Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării competențelor digitale ale cadrelor didactice.

    5)     Cu sprijinul UNICEF, au fost desfășurate 21 de seminare cu durata de 3 zile fiecare, în cadrul cărora au fost formate 142 de cadre didactice privind implementarea Standardelor de învățare și dezvoltare a copilului până la 7 ani. Scopul instruirilor a constat în studierea profundă a standardelor, precum și în identificarea și aplicarea practicilor educaționale de sprijin pentru fiecare copil, în funcție de vîrstă, ritmul propriu de dezvoltare, stilul de învățare și tipul de inteligență, nivelul de dezvoltare al fiecărui copil. Drept impact - sporirea calității acțiunilor educative și, în mod implicit, creșterea gradului de dezvoltare a copilului.

    6)     În contextul implementării Strategiei de reformare a justiției, a fost modernizată Curricula la programele de Drept pentru ciclurile I și II, conform recomandărilor experților europeni (USM, ASEM, USBălți, USPEE, UCCM, ULIM, UASM), astfel s-a îmbunătățit calitatea acestor programe de studii.

    7)     Pentru corelarea formării profesionale cu exigențele pieței muncii:

    a)     a fost coordonat procesul de revizuire a planurilor de învățământ pentru ciclul I ale USM, USPEE, USlavona. De asemenea, sunt în proces de verificare planurile de învățămînt ale UCCM, USTiraspol, USTaraclia, UPerspectiva, USCahul, AMTAP. Prin revizuirea planurilor de învățământ s-a asigurat corespunderea acestora cu piața muncii;

    b)     pe parcursul lunii martie, au fost efectuate vizite de monitorizare la întreprinderile care implementează învățământul dual (1. SRL STARLINE TEXTILE & SP or. Hîncești; 2. SA Bălțeanca (Bălți) & SP nr.3 Bălți; 3. SRL INFINITextile (Bălți) & SP nr.3 Bălți; 4. SA Artizana (Chisinau) & SP nr. 1 Chișinău; 5. SA Tricon (Cahul) & SP nr.1 Cahul; 6. ICS DRA Draexlmaier Automotive SRL (Bălți) & SP nr.5 Bălți), în vederea promovării și identificării noilor oportunități de implementare a învățământului dual, precum și stabilirea unor norme (angajamentele școlii, a mediului privat, relația ucenic - companie), care vor servi drept bază pentru implementarea formării profesionale prin sistem dual.

    8)     A fost organizată ședința Grupului de Coordonare a Ariei Prioritare nr.9 din cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), „Investiția în oameni și capacități”.

    9)     A fost organizată competiția instituțională a granturilor doctorale, în cadrul căreia 42 de școli doctorale de la 16 instituții organizatoare de doctorat au depus proiecte. Numărul total de proiecte înregistrat a depășit 500 de proiecte.

    În proces de elaborare sunt următoarele proiecte de acte normative:

    1) proiectul de lege de modificare a Codului Educației (art.104 privind Consiliul de dezvoltare strategică instituțională pentru asigurarea dualității structurilor de guvernare universitară);

    2) proiectul Nomenclatorului specialităților și domeniilor de formare profesională pentru ciclurile I, II, III;

    3) Regulamentul cu privire la modul de ocupare a funcțiilor științifico-didactice în învățământul superior;

    4) Regulamentul de conferire a titlurilor științifico-didactice;

    5) Standardele minime de conferire a titlurilor științifico-didactice în învățământul superior;

    6) Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului psihologic;

    7) Regulamentul-cadru cu privire la modul de ocupare a funcțiilor didactice, științifico-didactice și de conferire a titlurilor în învățământul superior.

    În cadrul Proiectului Reforma Învățământului în Moldova, finanțat de Banca Mondială, fost aprobată Compania de consultanță care va elabora o nouă metodologie de salarizare bazată pe performanțe a cadrelor didactice și manageriale școlare.

    Totodată, a fost selectată compania care va face studiul de fezabilitate a rețelei școlare.

    Conform Proiectului Bugetului 2016, de la 01 iunie 2016, au fost majorate salariile pentru cadrele auxiliare din învățămant pentru vechime în muncă (inclusiv pentru alt tip de muncitori în valoare de 56 mln 480 mii lei). Totodată, de la 01 septembrie 2016, au fost majorate salariile cadrelor didacte cu 3% în valoare de peste 97 mln lei. Vor fi majorate salariile cadrelor didactice de 01 septembrie 2016 cu 10%, suma totală fiind de aproape 83 mln lei.

    Pentru acordarea dejunurilor calde elevilor, conform prevederilor HG nr. 234 din 2005 cu privire la alimentarea elevilor claselor I – IV, norma zilnică de alimentație a fost majorată cu 6,4 % (7, 45 lei/zi).

    Țin să menționez că a fost majorat cuantumul burselor de studii pentru elevi și studenți, inclusiv în învățămantul superior, suma totală fiind de 14, 3 mln lei.

    La solicitările înaintate de APL-uri, au fost alocate 83 mln lei pentru învățămantul preșcolar. Din suportul bugetar al Băncii Mondiale pentru reforma în învățămant au fost alocati 180 mln lei pentru renovarea scolilor de circumscripție. Pentru învățamantul profesional–tehnic au fost alocați 160 mln lei, bani debursați din grantul UE. 

    Vezi imagini video de la dezbaterea moțiunii simple în Parlament:

    Serviciul de Presă al PL
    9 iunie 2016
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com