• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Asistenții parlamentari ai deputaților PL au efectuat o vizită de studiu la București

    Asistenții parlamentari ai deputaților PL au efectuat o vizită de studiu la București

    04.03.2015  

    Partidul Liberal, în colaborare cu Fundația Friedrich Nauman, a organizat un training de instruire pentru asistenții parlamentari ai deputaților Fracțiunii PL din Parlament. Trainingul s-a desfășurat la București, în perioada 2-4 martie 2015, și a inclus și o vizită la Parlamentul României.  Întrucât funcția de asistent parlamentar este nouă în Republica Moldova, participanții au avut un schimb de experiență cu asistenți parlamentari din România.

    Raimar Wagner, Coordonator programe România – R. Moldova în cadrul Fundației Friedrich Nauman, a participat la deschiderea oficială și a accentuat rolul acestei vizite de studiu: „Asistentul deputatului este prima lui persoană de încredere, fapt pentru care, cu cât mai eficient și mai bine pregătit este el, cu atât sporește și eficiența activității deputatului.”

    Principalele subiecte de instruire au fost:

    -          Tehnici și strategii de comunicare politică;

    -          Relația cu mass media;

    -          Elaborarea de documente pentru media;

    -          Creșterea prestigiului parlamentarilor și a grupurilor de parlamentari – moderate de Radu Magdin, expert în domeniul comunicării.

    De asemenea, Ciprian Ionuț, asistent parlamentar senatorial, a definit rolul asistentului Parlamentar în România, iar despre elaborarea de legi, inițiative și amendamente legislative a vorbit Ruxandra Teju, director programe ISL (Institutul de Studii Liberale), expert parlamentar.

    Participanții au fost instruiți și despre cum să faci o opoziție eficientă și diferențierea de celelalte partide, astfel, devenind adevărata alternativă pentru cetățeni.

    Vizita de studiu la București s-a încheiat cu Turul Parlamentului României cu ghid, astfel, asistenții parlamentari ai deputaților PL au asistat și la ședința Parlamentului României din 4 martie 2015. 

    Serviciul de presă al PL
    4 martie 2015
     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com