• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Cetățenii RM din Verona, Italia, militează pentru un viitor mai bun în familia NATO și UE!

    Cetățenii RM din Verona, Italia, militează pentru un viitor mai bun în familia NATO și UE!

    21.11.2014  

    Joi, 20 noiembrie, Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, candidat PL la funcția de deputat în Parlament, s-a întâlnit cu cetățenii din diasporă care locuiesc în orașul Verona, Italia. La eveniment a fost prezent și Artur Gutium, Președintele Asociației Cluburilor Liberale, candidat PL la funcția de deputat.

    Artur Gutium a subliniat câteva aspecte importante pentru cetățenii plecați la muncă peste hotare: „Dorința de a schimba ceva, de a lupta pentru viitorul republicii, mi-a trezit-o copilul meu, care avea 10 ani, tot el mi-a amintit cine, de fapt, sunt eu. La fel ca și voi, am venit aici din cauza greutăților pe care le aveam. Dar cuvintele lui, pe care l-am luat cu noi aici de când avea doar doi ani, mi-au trezit emoții inexplicabile. Astfel, am deja un an de când ajut la formare cluburilor liberale în străinătate pentru a aduce schimbarea pe care o așteptăm cu toții. Mihai Ghimpu și Partidul Liberal este „avocatul" nostru, al celor plecați, este vocea noastră acasă. Un exemplu elocvent a fost atunci când s-a introdus vinieta 600 de Euro, iar drumul acasă a devenit extrem de costisitor, și anume Clubul Liberal Paris a fost cel care s-a ridicat împotriva acestei sume enorme. Iar efortul acestora a avut un rezultat, datorită deputaților PL, astfel încât prețul a fost redus până la 300 de Euro."

    Artur Gutium a subliniat un aspect important, care, potrivit lui,  servește și ca imbold pentru promovarea valorilor Partidului Liberal -  „formațiunea nu este una autoritară, lucru confirmat de tendința liberalilor de a-l promova pe Dorin Chirtoacă la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.  Pentru noi, cei plecați de mulți ani peste hotare, Partidul Liberal a făcut posibilă păstrarea valorilor noastre naționale. Anume PL, prin sesizarea de la Curtea Constituțională, a adus în albia constituționalității limba română. Astfel, acum noi ne mai simțim stranieri la noi acasă."

    Mihai Ghimpu, Președintele liberalilor, în debutul discursului său a prezentat spoturile electorale ale Partidului Liberal. Aspectul principal pe care l-a abordat Mihai Ghimpu ține de problema identitară, amintind că nu este nici un popor respectat, dacă acesta își uită rădăcinile. „Cum un copil nu poate avea două mame prin naștere, așa și cuvintele „apă", „foc", „tată" ș.a.  nu pot avea două „mame", adică două limbi - română și moldovenească. Pentru ca nimeni, și în primul rând politicienii, să nu-și mai permită să mintă cetățenii, să ne umilească, Partidul Liberal a depus un efort colosal. Astfel, prin sesizarea deputaților PL la Curtea Constituțională, Limba Română a revenit acasă și în cadrul legal."

    Vorbind despre realizările PL în plan național, Președintele Partidului Liberal a subliniat: „Din păcate, a trebuit să treacă peste 20 de ani de la proclamarea independenței RM ca să desecretizez eu arhivele KGB-ului și să aflăm realitatea: pentru ce au fost uciși sau deportați apropiații noștri, dar și alte crime groaznice organizate de comuniști, cum ar fi actele de canibalism, o consecință a foametei organizate de regimul totalitar comunist de ocupație. A trebuit să treacă mai bine de 20 de ani de când ne-am rupt din componența imperiului răului ca să avem astăzi un Monument în memoria celor deportați, ridicat de Primarul General al Municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă. Nu ne mai putem ascunde identitatea, e timpul să spunem lucrurilor pe nume. Și eu aș fi putut să vă mint, dacă aș fi avut nevoie de bani și de funcții, dar eu mereu am luptat pentru cauză și pentru neam. Democrația nu înseamnă guvernanți bogați și cetățeni săraci! Democrația înseamnă un guvern pentru oameni!

    Acum ca niciodată, având în vedere contextul geopolitic extern, avem nevoie de umbrela NATO. Când războiul e atât de aproape și armata rusească nici nu a plecat de pe teritoriul nostru, noi nu mai avem dreptul moral să nu batem alarma. Securitatea statului a devenit un punct de plecare prioritar pentru prosperitatea Republicii Moldova."

    În final, Președintele PL a răspuns la întrebările apărute la cei prezenți la întâlnire, iar cetățenii au promis că nu vor renunța la cursul european și aderarea la NATO, întrucât doar în cadrul UE și NATO cetățenii vor avea o viață bună și un viitor în pace și bunăstare pentru copii.  

     

     

    Serviciul de presă al PL

    21 noiembrie 2014

     

     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com