• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Dorin Chirtoacă: „Ordine și bunăstare cu PL la guvernare!”

    Dorin Chirtoacă: „Ordine și bunăstare cu PL la guvernare!”

    20.11.2014  

    Astăzi, 20 noiembrie 2014, candidații PL la funcția de deputat în Parlament - Dorin Chirtoacă, Prim- vicepreședinte PL și Ion Cebanu, Președintele Tineretului Liberal, s-au întâlnit cu studenții și profesorii de la FRIȘPA.

    Întâlnirea cu studenții și profesorii de la FRIȘPA s-a bazat pe întrebările  pe care  participanții le-au adresat candidaților PL, inițiindu-se, astfel, un dialog constructiv între candidații PL la funcția de deputat și participanții la întâlnire.

    Studenții FRIȘPA au vorbit despre așteptările pe care aceștia de la viitoarea guvernare, în special  - lupta cu corupția,  mărirea salariilor, crearea locurilor de muncă,  oferirea de credite avantajoase, reformarea justiției, dezvoltarea infrastructurii, proiecte de susținere a tineretului ș.a.

    „Cât nu ar parea de straniu, dar rezolvarea acestor probleme rezultă din vectorul pe  care cetățenii Republicii Moldova  îl vor alege la 30 noiembrie. În ultimii 25 de ani, pe continentul european s-au conturat două modele de dezvoltare: modelul UE  și modelul CSI, redenumit, mai nou, modelul Uniunii Vamale. Dacă alegem Uniunea  Vamală, atunci toate aceste probleme rămân a fi nesoluționate pentru cel puțin încă 4 generații, adică peste 100 de ani, mai mult de atât, problemele vor deveni și mai accentuate. O privire de ansamblu demonstrează că țările influnțate de politica Kremlinului sunt caracterizate de războaie, conflicte înghețate, infrastructură învechită, nivel de trai scăzut. Pe de altă parte, în ultimii 70 de ani, Uniunea Europeană a un spațiu lipsit de războaie, cu o creștere economică stabilă, cu oportunități de a avea un trai decent pentru toată lumea, începând de la un simplu măturător de stradă și până la funcționari, profesori și demnitari de stat. Republica Moldova ce alege? Pace, bunăstare, dezvoltarea infrastructurii, funcționarea legii și ordine ?  Sau alege soarta Donețkului, Luganskului și Crimeii?" - a fost răspunsul Prim-vicepreședintelui PL.

    Dorin Chirtoacă a mai menționat că la alegerile din 30 noiembrie cetățenii republicii își vor exprima opțiunea fie pentru o clasă politică onestă și profesionistă, unde toți cei corupți sunt trași la răspundere (exemplul României), fie pentru un stat unde politicienii se pricopsesc cu avuții mari, din fonduri publice, fără să le fie frică de justiție.

    Vorbind despre sloganul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă a subliniat că „doar vectorul european și umbrela NATO vor garanta pace și securitate pentru cetățeni, și, astfel, vor crește și investițiile."

    Prim-vicepreședintele PL a menționat că pentru diminuare corupției în Republica Moldova,  Partidul Liberal propune promovarea unui pachet de legi anticorupţie, inspirat din cea mai avansată legislaţie europeană și  continuarea luptei pentru edificarea statului de drept și asigurarea efectivă a egalității tuturor în fața legii, asigurând independența reală a judecătorilor şi procurorilor.

    Referitor la starea deplorabilă a localităților rurale, PL propune modelul de success al suburbiilor din municipiul Chișinau - fiecare suburbie a primit anual circa 5 mln de lei, echivalentul a 10% din bugetul municipiului, dar și compensații pentru întreținere, acestea fiind direcționate în mod echitabil și transparent.

    „Suburbiile din municipiul Chișinau sunt un exemplu de urmat pentru întreaga republică! Dezvoltarea rurală a R. Moldova trebuie sa fie accelerată, pentru a diminua disparităţile teritoriale în dezvoltarea socio-economică şi pentru a reduce numărul de zone considerate a fi cele mai sărace şi nedezvoltate. Iată un motiv în plus pentru a alege la 30 noiembrie un partid care are deja realizări, un partid pentru care vorbesc faptele! Alegeți Partidul Liberal! Pace și bunăstare cu PL la guvernare!" - a conchis Dorin Chirtoacă.

    În final, conducerea FRIȘPA a mulțumit Primăriei Chișinău, în special Primarului General Dorin Chirtoacă, pentru suportul adus facultății și bunei desfășurări a studiilor pentru studenți.

    Întâlnirea a fost organizată în colaborare cu OT PL Centru, condusă de Roman Sofroni, iar la eveniment au mai participat membrii OT PL Centru și candidații PL la funcția de deputat -  Eugenia Iurco și Ștefan Schidu.

     

    Serviciul de presă al PL

    20 noiembrie 2014

     

     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com