• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Votăm PL! Votăm pentru viitorul copiilor noştri!

    Votăm PL! Votăm pentru viitorul copiilor noştri!

    14.11.2014  

    Joi, 13 noiembrie, locuitorii satului Varniţa, Anenii Noi, au avut ocazia să discute cu conducerea Partidului Liberal despre problemele lor, dar şi despre alegerile de la 30 noiembrie. La întâlnire au fost prezenţi Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, Veaceslav Untilă, vicepreşedinte PL şi Vladimir Meleca, Preşedintele OT PL Tiraspol.

    Preşedintele PL a vorbit despre semnificaţia sloganului „Cu PL în familia NATO şi UE”, explicând cetăţenilor că situaţia geopolitică arată clar că nu suntem un popor liber. „Libertatea şi siguranţa de care avem nevoie se află în familia UE, iar Uniunea Europeană nu-şi doreşte un stat pe teritoriul căruia se află armata străină şi persistă  instabilitatea. De aceea, strada spre Europa trece prin NATO”, a subliniat Mihai Ghimpu. Deputatul a mai menţionat că toate statele UE aparţin familiei NATO şi de această Organizaţie depinde şi securitatea RM, deoarece „a fi stat neutru înseamnă a fi în pericol, iar Federația Rusă nu are nevoie de mult timp să-şi instaureze tancurile pe pământul românesc”.

    „Un alt motiv, mai puţin evident pentru unii, dar fundamental, este că noi suntem urmaşii unui popor cu rădăcini înfipte adânc în grădina europeană. Am fost baza culturii europene,  suntem un popor vechi care şi-a construit o identitate, o demnitate şi o libertate. Ar fi păcat ca acum să rămânem în afara acestor valori!”, a spus Mihai Ghimpu.

    Tot în cadrul întâlnirii s-a discutat despre consecinţele dezastruoase ale ocupaţiei sovietice şi despre rolul pe care îl are PL în aducerea la suprafaţă a adevărului şi comemorarea victimelor regimului totalitar comunist,  prin inaugurarea monumentelor în mai mult de 100 de localităţi rurale.

    Veaceslav Untilă a adus la cunoştinţa cetăţenilor punctele forte ale PL, evidenţiind că:

    ·         PL-ul este unicul partid care promovează și garantează asumarea identității și demnității românești, prin decretarea zilei de 28 iunie 1940 - zi de ocupație sovietică, oficializarea limbii române, condamnarea crimelor regimului comunist de ocupație, desecretizarea arhivelor KGB;

    ·         PL-ul este unicul partid care insistă ca RM să nu mai fie un stat neutru şi să adereze la umbrela NATO;

    ·         PL-ul îşi doreşte, în primul rând, eliminarea corupţiei şi a economiei tenebre, pentru a putea oferi cetăţenilor un salariu şi un mod de viaţă european;

    ·         PL-ul este un partid care nu luptă pentru voturi, ci pentru cetăţeni.

     

    Spre final, Mihai Ghimpu a mai adăugat: „Noi nu avem nicidecum dreptul moral să lăsăm copiilor noştri o situaţie economică şi socială ca cea de astăzi. Este responsabilitatea fiecărui cetăţean să meargă şi să decidă soarta copiilor săi. Căile sunt două: ori aderăm la NATO şi UE, ori vom trăi în sărăcie și umilință în UV.  Viitorul copiilor noştri este în Europa!  Nu votaţi PL pentru mine, ci pentru tinerii care au ieşit în PMAN la 7 aprilie, pentru cei deportaţi în Siberia, pentru cei care au fugit din ţară. Votaţi PL pentru viitorul copiilor voştri!”

    Locuitorii Varniţei s-au arătat mulţumiţi de cuvântarea preşedintelui şi de meritele PL-ului şi au arătat toată susţinerea lor pentru PL la alegerile de la 30 noiembrie.

     

    Serviciul de presă al PL

    14 noiembrie 2014

     

     

     

     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com