• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Adunarea Moldovenilor din Italia

    Adunarea Moldovenilor din Italia

    19.05.2014  
    În data de  18 mai 2014, Partidul Liberal, împreună cu Cluburile Liberale din Italia, a organizat în orașul Padova   Adunarea Moldovenilor din Italia. La evenimentul de amploare  au fost prezenți liderii Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, Președintele PL, Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreședinte PL, Primarul General al mun. Chișinău, Anatol Șalaru, Prim-vicepreședinte PL, Corina Fusu, Vicepreședinte PL, Președinta OFL, Mihai Moldovanu, Vicepreședinte PL și Ion Apostol, Secretarul General al Partidului .  Gazda evenimentului a fost  Artur Gutium, coordonatorul- responsabil de activitatea Cluburilor Liberale din Italia, precum și  echipele Cluburilor Liberale din Italia în frunte cu președinții acestora: Iurie Petrachi - CL Padova, Sergiu Bondari - CL Venezia-Mestre,  Anghel Gurițan -CL Milano, Aurelia Vozian -CL Bologna și  Adic Șișcanu -CL Brescia.

    La evenimentul cu  suflu de sărbătoare au participat  mii de moldoveni,  veniți din diferite orașe ale Italiei, pentru a fi prezenți la Adunarea Moldovenilor care a avut loc la Padova, Italia.  A fost și un prilej deosebit de a se întâlni cu liderii Partidului Liberal, de a simți  atmosfera de speranță insuflată de către Domniile lor. A fost o posibilitate de a se întâlni  la o sărbătoare care i-a adus cu sufletul și gândul  mai aproape de casă și, nu în ultimul rând, de a-și delecta sufletele ascultând  muzica nemaipomenită a marilor artiști ai neamului nostru, precum:  Maestrul Nicolae Botgros, Corneliu Botgros, Lidia Bejenaru, Ioana Căpraru, Ion Paladi, Cătălin Josan și Alex Calancea Band și tenorul Marcel Furnică.

    Românii moldoveni prezenți la eveniment și-au exprimat gratitudinea  față de organizatorii și invitații evenimentului, vorbind cu aceștia și imortalizând prin fotografii momentele frumoase. Muzica i-a îndemnat să joace hore în spirit românesc.  Prezența a mii de persoane la această Adunare a demonstrat, încă o dată, că segmentul diasporei este unul de o valoare incontestabilă pentru viitorul noastru, precum și pentru integritatea morală, istorică și intelectuală a neamului.

    Alina Zotea,  unul din liderii Tineretului Liberal, fiind moderatoarea evenimentului, a menționat în mesajul de deschidere:  „Avem o istorie bogată, o limbă frumoasă, o cultură cu cele mai inedite tradiții și obiceiuri! Valorile noastre naționale sunt un motiv de mândrie pentru fiecare dintre noi, iată de ce trebuie să le păstrăm cu sfințenie și să le promovăm indiferent unde ne aflăm - acasă sau în străinătate. Un popor fără memorie istorică este ca un copac fără rădăcină”.

    De asemenea,  a mulțumit concetățenilor noștri aflați departe de casă  pentru faptul că le pasă de valorile noastre naționale, de soarta și viitorul nostru, că sunt  gata și de această data să se implice în realizarea schimbării în bine -
    „Astăzi, mai mult ca niciodată, suntem aproape de visul și obiectivul nostru principal – integrarea europeană. Suntem ajutați de țările membre UE și SUA în înfăptuirea reformelor și construirea unui stat de drept și democratic în care legile să fie respectate, iar instituțiile de stat să funcționeze în interesul cetățenilor.
    Din 28 aprilie 2014 orice cetățean al Republicii Moldova poate circula liber în UE în baza pașaportului biometric. Liberalizarea regimului de vize în spațiul european reprezintă o victorie a democrației, un real câștig pentru cetățenii Republicii Moldova, o victorie care aparţine tuturor celor care au ales opţiunea europeană, inclusiv și Dumneavoastră,  cei aflați în străinătate, atunci când ați acordat votul la alegerile parlamentare din 2009-2010 partidelor democratice, inclusiv Partidului Liberal. Acest succes, idee pentru care a optat și a luptat ani la rând Partidul Liberal, reprezintă un pas important în contextul integrării europene a Republicii Moldova, cu atât mai mult că mulți dintre liderii PL, împreuna cu Dumneavoastră, cei care vă aflați în Italia și-n alte țări, au luptat pentru acest obiectiv încă din anii ’88, atunci când schimbarea părea a fi imposibilă.
    Această victorie am obținut-o doar  împreună, reușind, astfel, să facem real visul de a merge spre un viitor european.
    Revenirea comuniștilor la putere în 2001 ne-a spulberat pe o perioadă de opt ani viitorul european, noi, însă, nu am cedat, lupta a continuat și speranța în schimbare a venit în 2005, odată cu lansarea în politică a lui Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreședinte PL  și victoria PL-ului prin Dorin  Chirtoacă la alegerile municipale din 2007 pentru funcția de Primar General al mun. Chișinău. Aceasta victorie a readus încrederea cetățenilor în democrație și i-a încurajat pe mulți să continue lupta pentru vectorul european, astfel, la parlamentarele din 2009-2010, cetățenii au demonstrat că nu-și mai doresc să trăiască în trecut, ci vor o viață mai bună, un viitor alături de țările membre UE.
    Datorita votului Dumneavoastră și celor de acasă, Partidul Liberal ajuns la guvernare și în câţiva ani a pornit şi, în bună parte, a realizat un amplu proces de recuperare a memoriei istorice a românilor moldoveni: au fost desecretizate arhivele KGB,  iar ziua de 28 iunie a fost declarată Ziua Ocupației sovietice prin Decretele Președintelui interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, au fost înălţate, în diferite localităţi, zeci de monumente în memoria victimelor regimului sovietic de ocupaţie, au fost condamnate, prin lege, crimele regimului totalitar comunist, iar la Gara Feroviară a fost ridicat de către Primarul General, Dorin Chirtoacă, monumentul în memoria victimelor Deportărilor regimului comunist. Limba română este limbă oficială și în Republica Moldova, datorită sesizării depuse de către deputații PL –  Mihai Ghimpu, Corina Fusu, Valeriu Munteanu, Boris  Vieru și Gheorghe Brega. De asemenea, tot la inițiativa PL, moldovenii din R. Moldova pot sărbători oficial Crăciunul pe 25 decembrie, de rând cu toată lumea; iar în acest an, de 9 mai, pentru prima dată la Chișinău a fost marcată oficial Ziua Europei, tot datorită liberalilor. Toate acestea s-au făcut doar pentru că Partidul Liberal a ajuns la guvernare și aici merită să vă mulțumim și Dumneavoastră, celor care ați ales PL.
    Dragi romani moldoveni, dacă ne dorim un trai decent, un viitor mai bun, acasă și nu printre străini, daca ne dorim Libertate și Dreptate, oameni cinstiți și corecți aleși în funcții, capabili să apere interesele cetățenilor, dar nu buzunarele proprii, trebuie să pledăm pentru o guvernare cu oameni cinstiți, cu oameni care-și iubesc pamântul natal, oamenii acestui pamânt, și nu banul. O guvernare corectă și capabilă să transforme sărăcia în viață bună, iar nedreptatea - în dreptate. Partidul Liberal are această echipă și dovadă sunt lucrurile făcute de PL, fiind la guvernare, și schimbările realizate în capitala noastră, în fruntea căreia se află liberalul Dorin Chirtoacă.
    Știm cu toții că Republica Moldova trece printr-o perioadă grea, salariile și pensiile sunt foarte mici, nu există destule locuri de muncă, prețurile și cheltuielile sunt mari, însă, trebuie să conștientizăm că fiecare dintre DVS  deține puterea de a schimba ceva, de a se implica și a contribui la construirea viitorului european. Doar ÎMPREUNĂ vom putea realiza schimbarea mult-dorită, doar împreună putem construi o viață mai bună!
    Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ne consolidăm și să salvăm viitorul european, viitor care doar el ne va asigura o viață decentă pe care o merităm și acest lucru îl putem face doar împreună și doar la alegeri.
    Indiferența, neprezența la vot, înseamnă un avantaj adus comuniștilor! Iată de ce trebuie să ieșim cu toții, iar Dumneavoastră, cei aflați în Italia și-n alte țări europene, vă revine misiunea să salvați din nou cursul european!
    De noi și de Dvs depinde foarte mult cum vor evolua lucrurile acasă! Noi, Partidul Liberal, ne dorim ca cei plecați, adică Dumneavoastră, să vă întoarceți acasă și să regăsiți un stat de drept, aşa cum sunt statele membre UE, unde legea este singurul factor de decizie, iar prioritatea celor de la guvernare este omul şi valorile lui – Libertate, Dreptate, Adevăr şi Bunăstare.
    Iată, dragi prieteni, motivele pentru care ne-am adunat astăzi aici și vă rugăm să nu uitați că diaspora este un factor decisiv în ceea ce privește viitorul nostru european.
    Partidul Liberal a venit aici să spună cu voce tare că R. Moldova își vrea cetățenii acasă, dar nu oricum, ci prin crearea condițiilor necesare ca toți cei plecați să poată reveni la familiile lor, la casele lor.
    Împreună vom construi casa noastră bogată și frumoasă și drumurile către casă a celor fugăriți de către guvernările comuniste, împreună vom aduce fericirea pe mult pătimitul nostru pământ  și în sufletele copiilor,  părinților,  buneilor noștri, și în sufletele tuturor, indiferent de naționalitate. Republica Moldova aparține tuturor celor ce locuiesc împreună cu noi pe acest pământ. Și nu uitați, puterea e în unire. Împreună spre o viață liberă și bună!”

    Cu un cuvânt de salut s-au alăturat și reprezentanții studenților liberali din Padova, Victor Chitoroagă și Diana Stratan, care le-au mulțumit celor prezenți pentru unitate, menționând faptul că liniile trasate de Republica Moldova în ultima perioadă, prin parafarea Acordului de Asociere cu UE și Liberalizarea regimului de vize, reprezintă un mare prilej de bucurie și ne dă un imbold să ne menținem spiritul de unitate în vederea realizării schimbării până la capăt spre bine, prin unirea noastră ca forță care va genera schimbarea necesară.  Obiectivul nostru principal fiind integrarea într-o Europă unită, prosperă, unde pacea, libertatea, respectarea legilor și  valorilor sunt directive imperioase. În același context, tinerii liberali din Padova, au mai menționat:  “Precum știți cu toții, nu a fost ușor în ultimii ani pentru noi, dar dorința de a fi liberi și perseverența tinerilor și tuturor celor care au crezut în aceste idealuri au adus R. Moldova la această etapă. Acesta  este un motiv în plus de a continua ceea ce au început părinții noștri. Pe această cale, dorim să mulțumim Partidului Liberal, care a fost un promotor neobosit al acestor valori, îndeosebi îi asigurăm de cele mai înalte sentimente de gratitudine și le mulțumim Președintelui PL, Mihai Ghimpu, Prim-vicepreședintelui PL, Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreședintelui PL, Anatol Șalaru, Vicepreședintei PL, Corina Fusu, Vicepreședintelui PL, Mihai Moldovanu și Secretarului General, Ion Apostol, care se află astăzi, aici, la Adunarea Moldovenilor din Italia”.

    Președintele PL, Deputatul Mihai Ghimpu, cu referire la această zi deosebită pentru unitatea noastră, a declarat - “Limbă, alfabet, noi suntem acasă, răsuna tot Chișinăul! Ce  zile frumoase, câtă speranță, câtă încredere în tot ceea ce am început în lupta noastră sfântă în anii '88 – '89. Ani  de aur pentru libertatea noastră, pentru limba noastră, pentru identitatea noastră. Perioada cea mai frumoasă a existenței noastre în lupta contra celor care ne-au ocupat, perioada în care s-a pus fundamentul libertății noastre.Totul decurgea bine, însă dușmanul n-a dormit și din cauza unor „patrioți”, pe care i-am întâlnit și astăzi, viața a luat o altă întorsătură. De 20 de ani tot batem pasul pe loc, nu știm ce limbă vorbim, nu știm ce vrem, nu știm încotro să mergem și cu cine să mergem, și asta numai din cauza celor care ne-au ocupat și încă mai vor să ne ocupe din nou , dar și din cauza sateliților lor, care se află printre noi, în calitate de „mari patrioți” și „mari proeuropeni”.
    Dragi compatrioți,  după cum spuneam, am vorbit foarte mult, dar acasă, și nu m-am gândit niciodată că va veni timpul să vorbesc în fața concetățenilor mei în străinătate, aici, pe acest stadion din Padova. Dar sunt nespus de mulțumit că ne-am întâlnit. Am fost, sunt și voi rămâne mereu alături de Dvs, indiferent unde veți fi, deoarece sunteți sânge din sângele neamului meu. Și vă rog să-mi permiteți să vă cer scuze în numele celor care v-au adus aici. Am și eu greșeli, dar jumătate din viața mea am trăit-o pentru adevăr și dreptate, pentru neamul meu, pentru bunăstarea societății din care fac și eu parte. N-am trădat, nu trădez, n-am furat, precum o fac mulți alții, nu fur nici acum, vreau doar să-mi văd neamul liber și prosper. Lupta e grea, libertatea nimeni nu ți-o dă, ea se cucerește și nu se cerșește. Oricum, astăzi, după cum ați auzit din discursul D-rei Alina Zotea, avem rezultate, și asta datorită celor care au demnitate, curaj, datorită celor ce-și iubesc țara, omul și neamul. Datorită majorității dintre Dvs, care la început au salvat neamul de ocupanți, limba, graiul, iar acum își salvează neamul și familia în străinătate.  Vă mulțumesc din suflet pentru curajul și patriotismul de care dați dovadă. Sunt convins că noi vom învinge, pentru că adevărul e de partea noastră, pentru că astăzi, alături de tragedia noastră, adusă cu baionetele și tancurile rusești, de nevoile noastre se află Uniunea Europeană și SUA, pentru că Dvs sunteți cei ce dați tonul și direcția, nu suntem singuri,  suntem mai mulți și mai puternici!  Nu uitați, puterea e în unire! Împreună pentru viitorul nostru european! Schimbarea  până la capăt! Împreună, pentru o viață mai bună!”

    Președintele PL a mai accentuat: “Anume Dvs sunteți cei care ați salvat republica de fosta zonă sovietică, fosta zonă țaristă, rusească. Anume Dvs ați pus temelia cursului european, fie votând acasă, dacă erați, fie votând aici. Anume de Dvs depinde cum vom trăi, unde vom trăi, cu cine vom trăi, cine ne vor fi prietenii, cine ne vor fi dușmanii. Dvs ați fost și veți rămâne salvatorii neamului nostru. De Dvs depinde cursul european, de Dvs depinde viața acestor copii frumoși, talentați și deștepți. Cât nu am munci noi, liberalii, eu cu Dl Anatol Șalaru suntem de la început, Corina Fusu, Gheorghe Brega, Boris Vieru, Dorin Chirtoacă mai târziu, dar fără Dvs nu ne-a reușit și nu ne va reuși să ducem schimbarea până la capăt. Dvs sunteți puterea neamului nostru, fiindcă numai Dvs aveți curajul, demnitatea să luptați acolo unde e mai greu. Dvs mențineți R.M. prin banii pe care îi transferați, Dvs sunteți salvarea neamului nostru. Eu cred în Dvs, cred în fiecare din noi, și vreau să ducem la bun sfârșit ceea ce am început noi în '88 – '89, fiindcă nu-i dreptate când copiii trăiesc aceeași viață ca și părinții. Nu este dreptate atunci când copii trebuie să urmeze drumurile pe care le-au luat părinții. Democrația înseamnă Libertate, Dreptate, Bunăstare și Viață bună. Dar acest lucru poate fi realizat numai dacă avem la guvernare oameni cinstiți.  Însă la noi, astăzi, din păcate, dacă furi ești om mare și știut, dacă muncești nu ai nimic și nu te știe nimeni. Nu mai poate dura această nedreptate! Noi trebuie să o corectăm. Iar acest lucru îl putem înfăptui doar cu Dvs. Vă mulțumesc mult și vă doresc sănătate și succes! ”

    Corina Fusu, Vicepreședinta PL, Deputat, în alocuțiunea sa a precizat faptul că se simte foarte bine în această zi deosebită, alături de acești oameni minunați, alături de care, Partidul Liberal a adus, de fapt, R.M. în Italia și în Europa - “Totodată, avem astăzi ocazia să ne simțim ca acasă, ca în acea localitate din R.Moldova unde ne-am născut și unde gândul și dorul ne poartă în fiecare zi. Astăzi am venit aici, la Dvs, să vă transmitem suflul de acasă, să vă lăsăm o părticică din inima noastră, pentru că vă admirăm din tot sufletul pentru curajul de care ați dat dovadă cu ani în urmă, atunci când ați decis să vă luați soarta în propriile mâini, pentru că aveați acasă de crescut copii, pentru că aveați acasă părinți în vârstă, pentru că știați că studiile bune necesită investiții. Vă mulțumim pentru acest curaj. Vă  mulțumim pentru faptul că ați menținut economia R. Moldova, pentru că cei ce au rămas acolo nu s-au simțit umiliți, pentru că nu au un ban ca să-și cumpere ceva de mâncare. Sunteți extraordinari! Iar pentru că astăzi am adus aici R. Moldova, următorul pas este de a aduce Europa  la Chișinău, și asta putem să o facem. Astăzi trăim timpuri extrem de importante, timpuri istorice, și avem toată încrederea că vom putea realiza împreună această dorință și necesitate a noastră. Ne-ați ajutat de atâtea ori, și în alegerile din 2009, și în alegerile parlamentare din 2010, când ați dat votul Dvs pentru ca democrația și Europa să vină la Dvs acasă, la Chișinău și în Republica Moldova. Dar  să nu credeți vreodată că Libertatea, Democrația, Adevărul, Demnitatea sunt valori cucerite pentru totdeauna. Și pentru  că sunt valori deosebite, trebuie să luptăm mereu pentru a le proteja și a le promova. și pentru că valorile noastre, și cele de identitate națională, și cele de limbă română, și cele de Europa să poată dăinui în continuare, depinde de Dvs și de noi, ca în alegerile din această toamnă, din 2014, liberalii, ideile liberale, ideile despre dreptate, despre om, despre concureță liberă, despre valoarea omului să învingă pentru cel puțin încă mulți, mulți ani înainte. Vă îndemn să fim împreună, noi, liberalii de la Chișinău, și toți acești oameni minunați care astăzi ați venit aici, în semn că apreciați valorile liberale, să facem în așa fel încât să învingă libertatea, să nu mai permitem ca acel partid totalitar comunist să mai vină vreodată la putere, pentru că altminteri riscați să mai rămâneți aici. Noi vrem să vă aducem și să vă transmitem o doză de curaj, să nu spuneți niciodată că sunteți răzlețiți și nu știm cum va fi. Va fi extraordinar de bine, dacă vom fi împreună uniți și vom duce schimbarea până la capăt. Aș vrea să mă adresez, de asemenea, în special doamnelor, care știu că v-ați călcat pe inimă pentru a veni aici să munciți, și știu că vă visați noaptea acasă, în localitatea de unde ați venit. Ca să fie mai bine și la noi acasă, nu doar aici la Padova sau în alt oraș din Italia, trebuie să vă reîntoarceți, dacă nu acum, să știți că de Dvs depinde soarta republicii când veți face alegerea corectă la alegeri. Trebuie împreună să schimbăm soarta republicii spre bine, să putem trăi la noi cu demnitate, în libertate și bunăstare.  Trăiască libertatea, bunul simț și alegerea corectă! Să ducem schimbarea până la capăt!”

    Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreședinte PL, Primarul General al mun. Chișinău a ținut să mulțumească celor prezenți pentru aportul incomensurabil  în realizarea obiectivului nostru european, în vederea schimbării spre bine a viitorului republicii noastre, menționând totodată că diaspora noastră reprezintă  vectorul important în dezvoltarea republicii și a realizării parcursului european. “ Dacă nu noi,  cel puțin copiii care se joacă astăzi aici, ar trebui să aibă o viață mai bună, un viitor prosper european. Dar pentru această realizare sunt necesari ani de muncă și nu doar un rând de alegeri parlamentare, cele din toamnă, dar este vorba despre toate alegerile care vor avea loc de acum încolo, până când Republica Moldova va deveni stat membru al UE.  Abia atunci am putea face o adunare și mai mare pentru a ne bucura că am scăpat de  riscul de a reveni sub Federația Rusă, sub fostul imperiu țarist, sau să revenim din nou sub hoție, sub corupție, așa cum este astăzi. Ne pasc trei pericole majore: situația externă, situația internă și obstacolele în realizarea parcursului european...  Abia acea etapă, pe care trebuie să o încheiem, ca R. Moldova să devină stat membru al UE, ne va asigura un viitor sigur și șanse de a evolua. Așa cum au devenit România, Polonia, Bulgaria, state membre UE și au început să se transforme și au început să ofere locuri de muncă mai bine plătite, să aibă o infrastructură mai dezvoltată. Dar exemplele nu sunt departe, Slovenia, care era mult mai săracă la începutul anilor '89, dar odată integrați în UE, au primit asistență și ajutoare în multe domenii și acum au un standart de viață mult mai bun. Da, este greu, democrația presupune multe greutăți, probleme care nu pot fi rezolvate din prima dată, dar aceasta este singura cale spre dezvoltare, este singura cale și pentru Republica Moldova.  Dacă nu vom merge pe această cale, suntem pierduți. De aceea vă chem să luăm în vedere pentru toți anii de acum înainte ce alegeri vom face. Fiindca de Dvs depinde în mare parte schimbarea spre bine, deoarece Dvs sunteți transmiteți mesajul european pentru cei de acasă. Împreună cu Dvs vom reuși să realizăm schimbarea! Felicitări cu ocazia obținerii liberei circulații!  Este important să continuăm schimbarea până la capăt pentru a scăpa de sărăcie, hoție și corupție. Drumul nostru spre Europa continuă și vă îndemn să mergem împreună, umăr la umăr, precum am făcut-o până acum, pentru a realiza obiectivul propus!” - a accentuat Dorin Chirtoacă.

    Cu un mesaj pentru cei prezenți la adunare a venit și Artur Gutium,  coordonatorul-responsabil de activitatea Cluburilor Liberale din Italia, care a precizat: “Fiind, ca și Dvs, de mulți ani în Italia, am simțit fiecare moment al vieții grele departe de casă pe care suntem obligați să o avem aici, nefiind acasă. De aceea, unica salvare, unica șansă pe care o avem, este de a ne implica în activitatea politică pentru a putea influența schimbarea spre bine. Iar acest lucru îl putem face doar alături de PL. Din acest considerent, împreună cu Cluburile Liberale din Italia, vrem să lansăm inițiativa –“ Moldova, eu vreau să votez!”. Deoarece noi trebuie să avem posibilitatea de a ne decide soarta. Doar cu PL putem să facem o schimbare în republică! ”

    Spre finalul  Adunării Moldovenilor din Italia, a fost extras câștigătorul  tombolei “Un billet acasă”, care a fost orgnizată cu ocazia desfășurării Adunării, iar cei prezenți au avut șansa de a câștiga un bilet dus-întors acasă. Câștigătorul tombolei, Dl Gheorghiță Prolipcean, originar din Cantemir, va beneficia, împreună cu soția, de câte un bilet dus-întors acasă.

    Evenimentul a culminat cu o prezentare de rochii cu elemente și motive autentice românești, realizate de către doi designeri din R. Moldova, care activează în Italia. Oameni minunați, promotori ai culturii românești din diverse domenii și în diferite colțuri ale lumii.


Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com