• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Corina FUSU, Președinta Grupului de prietenie cu Republica Franceză din Parlamentul Republicii Moldova, a avut o întâlnire cu delegația deputaților din Adunarea Națională a Republicii Franceze

    Corina FUSU, Președinta Grupului de prietenie cu Republica Franceză din Parlamentul Republicii Moldova, a avut o întâlnire cu delegația deputaților din Adunarea Națională a Republicii Franceze

    15.04.2014  
    În perioada 13 – 16 aprilie 2014 are loc Vizita delegației Grupului de prietenie în Republica Moldova, la invitația dnei Corina Fusu, Președinta Grupului parlamentar de prietenie cu Franța din Parlamentul RM.

    Delegația deputaților din Adunarea Națională a Republicii Franceze are următoare componenta: Dl Frédéric REISS, Președintele Grupului de prietenie, deputat Bas-Rhin, Grupul UMP (Uniunea pentru o Mișcare Populară), membru al Comisiei Cultură și Educație; Dna Catherine QUERE, Vicepreședinte al GP, deputat Charente, Grupul Socialist (Grupul Socialist, Republican și Cetățean), membră a Comisiei Dezvoltare Durabilă și Amenajarea Teritoriului;  Dl Thierry MARIANI, Secretar al GP, fost ministru, deputat pentru francezii din străinătate, Grupul UMP, membru al Comisiei Afaceri Externe; Dl Denis JACQUAT, deputat Moselle, Grupul UMP, membru al Comisiei Afaceri Sociale; Dl Jérôme LAMBERT, deputat Charente, Grupul Radical, Republican, Democrat și Progresist, Vicepreședinte al Comisiei Afaceri Europene;  Dl Jean-Louis ROUMEGAS, deputat Hérault, Grupul Ecologist, membru al Comisiei Afaceri Sociale;Dl Damien CESSELIN, consilier, Comisia Afaceri Europene, AN.

    În cadrul întrevederii de astăzi  cu delegația franceză,  Corina Fusu a mulțumit Republicii Franceze pentru sprijinul permanent acordat întru promovarea democrației și valorilor europene. D-na Fusu a menționat faptul că  limba franceză a fost forța salvatoare pentru limba română supusă mutilării și marginalizării în timpul ocupației rusești de 200 de ani.

    Atât deputații francezi, cât și cei din RM, au ajuns la concluzia că relațiile dintre cele două Parlamente trebuie fortificate. În acest context, Corina Fusu a venit cu următoarele propuneri:
    „    - După  semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea europeană, rugămintea noastră este ca Adunarea Națională a Republicii Franceze  să ratifice acest Acord și să susțină parcursul european al Republicii Moldova, dar și asigurarea implementării eficiente a agendei de Asociere;
    - Inițierea unei colaborări între Comisiile Parlamentare de profil pe domeniul cultural, în special oferirea de suport și expertiză în ceea ce ține procesul legislativ. La acest capitol a fost subliniată necesitatea instruirii specialiștilor
    în  restaurarea monumentelor de artă de importanță istorică;
    - Instituirea mai multor parteneriate  între Autoritățile Partidului Liberal din RM și Franța, menționată fiind înfrățirea dintre Chișinău și Grenoble;
    - Dezvoltarea și consolidarea relațiilor între Organizațiile de femei ale Partidelor Politice și preluarea experienței privind Comisia franceză  în legătură cu drepturile femeii și egalității de șanse între bărbați și femei în Parlamentul RM”.

    Corina Fusu a mai accentuat, în  contextul relațiilor bilaterale, că avem o prezentă numeroasă a cetățenilor RM în Franţa, cca 40.000-60.000, o mare parte dintre aceștia fiind studenții şi persoanele înalt calificate, angajate în câmpul muncii, care se integrează plenar în societatea franceză. Nu au fost atestate crime sau cazuri de trafic de fiinţe umane, care ar implica cetăţeni moldoveni (Franţa este a 4-a ţară ca destinaţie pentru studenţi).

    PL prin activitatea pe care o desfășoară a creat mai multe Cluburi Liberale în Europa, inclusiv în Franța. D-na Fusu a solicitat sprijinul deputaților francezi în vederea deschiderii a mai multor secții de votare pentru cetățenii RM de peste hotare.
     
    Departamentul Imagine și Comunicare al PL
    15 aprilie 2014
     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com