• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Partidul Liberal susține cerințele cadrelor didactice

    Partidul Liberal susține cerințele cadrelor didactice

    15.04.2014  
    Astăzi, 15 aprilie 2014, Conducerea PL  - Mihai Ghimpu, Președintele PL, Corina Fusu, Valeriu Munteanu și Lilian Carp, vicepreședinți ai Partidului - a susținut o conferință de presă cu tema: „Poziția PL cu privire la cerințele pedagogilor”.

    În cadrul conferinței de presă, Mihai Ghimpu a anunțat că sâmbătă, 12 aprilie 2014,  a avut loc ședința Consiliului Republican al PL, care a adoptat o declarație  de susținere a cerințelor cadrelor didactice în contextul protestelor pedagogilor.

     „Conform practicii europene,  statul trebuie să investească în educație 10 % din PIB.  Știm problemele cu care se confruntă R. Moldova, cunoaștem situația economică din republică, dar mai știm că sunt bani, dar acești bani  nu sunt gestionați transparent și corect, fapt pentru care am ajuns să avem guvernanți bogați, dar cetățeni săraci” – a menționat Președintele PL.

    Corina Fusu, vicepreședinte al PL, a dat citire Declarației Partidului Liberal în susținerea cerințelor cadrelor didactice, care a fost adoptată de către Consiliul Republican al PL.

    Vicepreședintele PL Lilian Carp a  accentuat necesitatea implementării unei strategii concrete în domeniul educației, care ar soluționa problemele cadrelor didactice și ar îmbunătăți calitatea studiilor -  „Salariile mici constituie doar una din problemele pe care le avem sistemul educațional. Deși suntem în 2014, tehnicile de predare sunt sovietice. În instituțiile de invățământ nu există table interactive, proiectoare, iar unele nu au nici măcar destule calculatoare.  Profesorii sunt nevoiți muncească în 2 sau mai multe locuri pentru a avea un venit acceptabil, iar din această cauză scade calitatea studiilor”.

    Deputatul Valeriu Munteanu a precizat că unele partide și-au început déjà campania electorală  care, în mod normal,  ar fi trebuit să înceapă în luna octombrie.  „ Analizând bugetul pentru anul  2014, este vizibil că conține mai multe rezerve bugetare astfel încât  anumite surse să poată fi folosite în scopuri electorale. Bugetul de stat permite majorarea considerabilă a salariilor cadrelor didactice din luna mai, resurse sunt,  doar că acestea nu sunt gestionate de guvern în mod corect și transparent. Guvernarea, pentru a avea un avantaj la alegeri, preferă „să dea la toți câte o fărâmitură”.   Aceasta demontrează că se guvernează în mod sovietic. Oamenii sunt folosiți de partidele de la guvernare pentru a-și rezolva deficiența lor electorală, din păcate” – a enunțiat Valeriu Munteanu.

    Mihai Ghimpu a mai menționat că din  cele 300 mln lei care urmau să fie sustrase pentru diferite interese de către cei de la guvernare și care au fost reîntoarse în Bugetul statului datorită sesizărilor PL la Curtea Constituțională, ar fi fost posibilă cumpărarea tablelor interactive în mai multe instituții de învățământ sau ar fi putut fi direcționate majorării salariilor pedagogilor.

    „Cea mai mare datorie a Guvernului este sa gestioneze corect banii publici. La noi, din păcate,  nu există o politică clară, legală, de gestionare a bugetului de stat. Aceasta este  problema. Noi susținem cerințele pedagogilor și credem că pentru a avea o republică europeană trebuie să avem și salarii decente. Evident că aceasta depinde de economia statului, dar pentru a dezvolta economia avem nevoie de infrastructură, lucru pe care PL nu numai că l-a conștientizat, dar am și am muncit asupra construcției și restabilirii drumurilor în republică cu A. Șalaru în fruntea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor” – a mai completat Președintele PL.

    Lilian Carp a evidențiat faptul că atunci când a fost constituită AIE-1 și AIE-2, în componența căreia era și PL , în proiectul de guvernare au fost incluse majorările de salarii, pensii etc, lucru pe care nu îl au în proiectul de guvernare cei din actuala Coaliție.

    Departamentul Imagine și Comunicare al PL
    15 aprilie 2014


Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com