• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Tineretul Liberal din RM – în colaborare cu VVD (Partidul Popular pentru Libertate și Democrație din Olanda)

    Tineretul Liberal din RM – în colaborare cu VVD (Partidul Popular pentru Libertate și Democrație din Olanda)

    28.07.2013  
    În perioada 26-28 iulie, anul curent, Tineretul Liberal a participat la un seminar organizat cu suportul VVD (Volkspartij voor Vrijheid en Democratie - Partidul Popular pentru Libertate și Democrație din Olanda)  pe tema: „Consolidarea organizațiilor politice de tineret”.

    La seminar au participat mai mulți reprezentanți ai Organizațiilor Liberale de Tineret din Europa, printre care: Jeroen Diepemaat, Președintele LYMEC (Tineretul Liberal European); Jelleke van Rantwijk, Trainer și Purtător de cuvânt VVD (Volkspartij voor Vrijheid en Democratie - Partidul Popular pentru Libertate și Democrație din Olanda); Wouter Schroer, Ofițer Internațional al VVD; Tudor Cojocariu, fondator al Ligii Studenţilor Basarabeni din România. Totodată, tinerii liberali au avut ocazia să întrețină discuții și cu liderii Partidului Liberal din Republica Moldova – Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal și Ion Cebanu, Președinte al Tineretului Liberal.

    Scopul principal al seminarului este de a îmbogăți cunoștințele liderilor filialelor PL din republică despre managementul unei organizații politice de tineret și modalitățile de consolidare a unei structuri teritoriale de succes.

    Participanții la seminar s-au încadrat cu interes la sesiunile interactive legate de liberalism, în cadrul cărora au propus soluții și argumente liberale pentru domeniile cheie ale dezbaterilor politice actuale și au analizat amănunțit structura și consolidarea unei organizații politice de tineret de succes.

    La discuția liberă cu Președintele PL, Mihai Ghimpu, tinerii liberali s-au arătat interesați de situația politică din republică, viitorul European al republicii și cauzele care au împiedicat semnarea Acordurilor de Asociere cu UE în toamna acestui an, la summit-ul de la Vilnius. Mihai Ghimpu le-a explicat participanților că: „Viitorul European al republicii a fost și încă mai este pus în pericol de V. Filat, întrucât acesta nu apără interesele naționale, ci pe cele ale Kremlinului. Din cauza că V. Filat a denunțat Acordul la 13 februarie 2013 și a distrus AIE-2, anul acesta Acordurile de Asociere cu UE vor fi doar parafate, astfel Federația Rusă a mai câștigat un an, dar un an este foarte mult pentru noi, căci, mai mult ca sigur, Moscova politică are déjà un scenariu pregătit ca să ne împiedice Integrarea în UE. Republica Moldova va avea Libertate, Dreptate, Bunăstare și Unitate doar când la putere vor fi oameni  cinstiți și adevărați patrioți, dar, după cum vedeți, actuala guvernare are grijă de interesele personale, are grijă cum să-și mențină funcțiile, se ocupă cu delapidări, contrabandă, trafic de influență și a uitat complet de cetățeni și de problemele lor. Această luptă pe care a început-o Partidul Liberal pentru cauza națională, asumându-și schimbarea până la capăt, nu este deloc ușoară. Dar noi vom continua să luptăm pentru cauza oamenilor și vom arăta cetățenilor pe cine au ales la conducere și cu ce se ocupă ei cu adevărat ”.

    Participanții au mai  discutat cu Președintele PL și alte probleme cu care se confruntă cetățenii din republică: lipsa locurilor de muncă, emigrarea, salariile și pensiile mici, corupția, netransparența în Instituțiile de Stat, sărăcia etc.

    Un mare interes pentru tinerii liberali a provocat subiectul diferendului transnistrean, despre care Mihai Ghimpu a menționat: „Republica Moldova trebuie să convingă UE prin acțiuni concrete că se realizează reforme pentru cetățeni, căci actuala guvernare nu face decât să mimeze reformele, iar europenii acum au mai puțină încredere în noua Coaliție, formată fără Partidul Liberal. Constat cu regret că Declaraţia Parlamentului, adoptată la 21 iunie, anul curent, cu privire la situaţia actuală a procesului de reglementare a diferendului Transnistrean, a susţinut, indirect, mai mult interesul Federaţiei Ruse decât a RM. Parlamentul  trebuia să adopte nu o declaraţie politică, care nu rezolvă şi nu obligă la nimic, ci o hotărâre prin care Republica Moldova să  garanteze Parlamentului European şi Comisiei Europene controlul frontierei de Est a republicii.  Soluţia pe care am propus-o eu, ca Președinte PL, pentru a stopa fluxul de cetăţeni  străini către UE şi fluxul de mărfuri de contrabandă pe piaţa europeană, este instalarea posturilor vamale şi fiscale de-a lungul Nistrului şi la ieşirea din Tighina. În afara de instalarea acestor posturi, Parlamentul trebuia să se expună în problema retragerii armatei şi muniţiilor Federaţiei Ruse şi să propuna schimbarea statutului forţelor pacificatoare ale Rusiei. Formatul 5+2 este ineficient, de aceea trebuie de schimbat în formatul 6+1, adică modificarea statutului Rusiei din mediator şi garant,  în observator, deoarece Rusia nu poate fi garantul soluţionării diferendului Transnistrean, întrucat este statul care a declanşat acest conflict militar şi a creat autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană”.

    În ultima zi a seminarului, participanții au analizat importanța gândirii strategice și de planificare pentru o mai bună consolidare a organizațiilor politice de tineret.

    La sfârșitul seminarului, Wouter Schroer, Ofițer Internațional al VVD, a punctat: „Suntem deschiși să colaborăm în continuare și promitem să revenim cu alte proiecte și seminare pentru a asigura o strânsă legatură dintre tinerii liberali din Republica Moldova și instituțiile europene, astfel vor fi implicați activ tinerii în viața politică la nivel European”.

    Sergiu Boghean, Ofițer Internațional al PL, a mulțumit participanților și organizatorilor seminarului și a menționat: „Le suntem recunoscători colegilor liberali din Olanda pentru sprijinul acordat și vă mulțumesc și vouă, celor care  ați participat, pentru că vă pasă de viitorul republicii și vă implicați activ. Mai avem proiecte de colaborare la care vor participa și ceilalți colegi din PL și sperăm, astfel, să învățăm cât mai multe lucruri utile și să contribuim la schimbarea în bine a societății”.

    Departamentul Imagine și Comunicare al PL
    28 iulie 2013
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com