• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  La propunerea deputaţilor PL publicitatea comercială în cinematografe a fost interzisă

    La propunerea deputaţilor PL publicitatea comercială în cinematografe a fost interzisă

    05.10.2012  

    Spoturile publicitare comerciale, ideile sau iniţiativele de informaţie publicitară  au fost interzise în sălile de cinema din R. Moldova înainte și după începerea filmelor. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat de către Parlament în cadrul ședinței de astăzi, 5 octombrie, anunță Politik.md. Potrivit autorului proiectului, Valeriu Munteanu, cetățenii care achită pentru vizionarea unui film, trebuie să fie scutiți de vizionarea spoturilor publicitare.
    „În acest proiect de lege interzicem doar publicitatea comercială, pe când cea socială este permisă. Spectatorii care au achitat costul biletului pentru vizionarea peliculei cinematografice au plătit pentru prestarea unor servicii de calitate, care, în nici un caz, nu includ vizionarea pentru o perioadă îndelungată a unei serii de reclame, luând în consideraţie că preţurile biletelor stabilite de către cinematografe descurjează unii potenţiali clienţi. Este firesc că acolo unde sunt mulţi spectatori inevitabil apar şi multitudinea de reclame, şi iarăşi, pentru unii din iubitorii de film acesta este un motiv de refuz de a vizita cinematografele”, a menționat Valeriu Munteanu.
     
    Comuniștii nu au susținut acest proiect de lege, menționând că acesta împiedică activitatea economică liberă a celor care dețin cinematografe. Potrivit comuniștilor, oamenii sunt liberi să vizioneze spoturile, iar la dorință acestea pot fi ignorate. „Important este ca filmul să înceapă la ora prestabilită, dar ce se difuzează în afara orelor programate pentru film, să difuzeze câtă publicitate vrea”, a menționat deputatul PCRM, Igor Vremea.
     
    Potrivit Legii adoptate, articolul 15 din Legea cu privire la publicitate din 27 iunie 1997, se completează cu un nou aliniat: „Se interzice difuzarea publicităţii în cinematografe înainte şi după demonstrarea filmului.”       
     
    În cazul în care legea nu va fi respectată, în Codul contravenţional al R. Moldova au fost introduse modificările cu sancțiunile ce urmează: „difuzarea publicităţii în cinematografe înainte şi după demonstrarea filmuluise sancţionează cu amendă de la 50 la 300 de unităţi convenţionale”.
     
    Menționăm, că o unitate convențională se echivalează cu 20 de lei. Legea a fost adoptată în lectura I , cu majoritatea voturilor celor prezenți în sală.

    www.politik.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com