• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Armata Națională va primi un grant de peste 15 mln de lei din partea Ministerului Apărării al Chinei

    Armata Națională va primi un grant de peste 15 mln de lei din partea Ministerului Apărării al Chinei

    13.09.2012  

    Ministerul Apărării al Republicii Populare Chineze (RPC) va acorda Armatei Naționale a Republicii Moldova un grant în valoare de peste 15 mln de lei. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi la Beijing de conducătorii instituțiilor militare Liang Guanglie și Vitalie Marinuța.

    Potrivit ministrului Apărării RPG, Liang Guanglie, grantul oferit Armatei Naționale este o confirmare în plus a relațiilor de prietenie și colaborare fructuoasă dintre China și Moldova în diferite domenii, printre care cel militar. ”China promovează o politică de cooperare în domeniul militar pe principii de pace cu toate statele din regiune și lume, inclusiv cu Republica Moldova. Până în prezent noi am acordat armatei moldovenești trei granturi în valoare totală de circa 15 mln de yuani (cca 30 mln lei), care au fost valorificate eficient. Suntem siguri că și acest ajutor va fi folosit rațional în procesul de reformare și modernizare a armatei Republicii Moldova”, a specificat oficialul chinez în cadrul întrevederii cu omologul său moldovean.

    Liang Guanglie a specificat că asistența tehnică oferită Armatei Naționale a Republicii Moldova reprezintă un pas important în dezvoltarea relațiilor moldo-chineze. ”Guvernul chinez este dispus să identifice noi dimensiuni de cooperare multidimensională atât cu Republica Moldova la nivel de state, cât și cu Ministerul Apărării în domeniul militar”, a menționat Liang Guanglie.

    Vitalie Marinuța a exprimat sincere mulțumiri poporului chinez și conducerii Armatei Populare de Eliberare a Republicii Populare Chineze pentru asistența financiară acordată, specificând că toate acestea au fost folosite pentru modernizarea și reformarea mai multor domenii din structura militară a Moldovei. ”Datorită suportului partenerilor din armata chineză am reușit să modernizăm sistemelor de comunicații, informaționale, medicale, și altele. Și acest grant va fi utilizat pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare a Armatei Naționale, inițiate de noi în ultima perioadă de timp”, a spus Marinuța.

    Granturile oferite anterior Ministerului Apărării de armata chineză au cuprins unități de transport de logistică și medicale, tehnică de calcul și comunicații, echipamente pentru conferințe video,  stații de purificare a apei, utilaj medical, și altele.

    Colaborarea militară moldo-chineză se desfășoară în baza Acordului semnat la Beijing la 23 iunie 2002 între ministerele Apărării ale Republicii Moldova și Republicii Populare Chineze.

    Ministerul Apărării al Republicii Moldova www.army.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com