• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Deputaţii Mihai Ghimpu şi Oleg Bodrug au avut o întrevedere cu Președintele Consiliului de Programe al Forumului Economic de la Krynica Zygmunt Berdychowski

    Deputaţii Mihai Ghimpu şi Oleg Bodrug au avut o întrevedere cu Președintele Consiliului de Programe al Forumului Economic de la Krynica Zygmunt Berdychowski

    06.09.2012  

    Deputaţii liberali Mihai Ghimpu şi Oleg Bodrug au avut o întrevedere la Krynica cu Președintele Consiliului de Programe al Forumului Economic de la Krynica Zygmunt Berdychowski.

    Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii au vizat perspectivele de cooperare moldo-poloneze, în special pe plan economic şi comercial. Interlocutorii au subliniat importanţa atragerii investiţiilor poloneze în economia Republicii Moldova.

    În cadrul întrevederii a fost discutată şi perspectiva de integrare europeană a Republicii Moldova, inclusiv agenda de reforme asumată de alianţa de guvernare, modul şi gradul de implementare a reformelor. Interlocutorii au efectuat un schimb de opinii pe marginea situaţiei social-economice din Republica Moldova şi a obiectivelor care vor fi realizate pentru susţinerea dezvoltării economice şi a avansării pe calea integrării europene. 

    Tot în cadrul întrevederii Zygmunt Berdychowski i-a adresat invitaţia lui Mihai Ghimpu să participe la Forumul moldo-german, care se va desfăşura la Berlin în toamnă.

    Deputaţii liberali Mihai Ghimpu şi Oleg Bodrug au participat în perioada 5-6 septembrie la Forumul Economic de la Krynica, Republica Polonia. În cadrul acestei reuniuni deputatul Mihai Ghimpu a susţinut un discurs referitor la implementarea agendei de reforme în Republica Moldova. Mihai Ghimpu, ex-Preşedinte al Parlamentului şi ex-Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a fost principalul vorbitor în cadrul panelului de discuţii “Reformele din Republica Moldova – realizări şi perspective”.

    Forumul Economic de la Krynica este organizat anual, începând cu 1991 şi reprezintă una din cele mai mari şi mai importante reuniuni din Europa Centrală şi de Est.

    Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com