Bună seara şi Hristos a înviat, stimaţi prieteni!

„Rusia, recunoaşte ocupaţia” a fost şi rămâne insistenţa, cerinţa noastră. Ei spun “Nu, noi v-am eliberat!”, noi le spunem “1812 – 200 de ani de ocupaţie rusească”. Aceste lumânări sunt aprinse în memoria tuturor celor care au murit ca patrioţi ai acestui pământ şi ai anilor când acest pământ era Moldova lui Ştefan cel Mare.

Ei spun “eliberare”, noi din nou spunem ocupaţie, dovadă sunt tancurile ruseşti timp de 178 de ani pe pământul Basarabiei, în Cetatea lui Ştefan cel Mare, la Tighina şi 200 de ani astăzi, pe teritoriul de dincolo de Nistru, dovadă este moartea lui Vadim Pisari de anul acesta, în zile paşnice, în zile democratice, produsă de un soldat străin, care a împuşcat ca pe timpuri, fiindcă niciodată nu ne-au considerat oameni, un popor care au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii Federaţiei Ruse.

“Ocupă şi dezbină!”, iată politica principală a Imperiului Rus, începând încă în perioada semnării Tratatului de la Luţk, semnat de Petru I şi Dmitrie Cantemir, care credea săracul că Rusia va ajuta ca poporul să devină liber şi n-a prevăzut că asta a fost intenţia lor să lărgească Imperiul Ţarist şi să nu le încurce Imperiul Otoman. “Ocupă şi dezbină!” este şi sloganul unor politicieni, unor partide politice, care folosesc tragedia naţională, care se folosesc de faptul că cetăţenii acestui mult pătimit pământ nu cunosc istoria şi vin pe seama sărăciei lor ca să obţină puterea, iar puterea să le aducă banul. Nu-i doare, nu i-a durut şi n-o să-i doară pe aceşti “patrioţi”, ei sunt neghina poporului nostru şi datoria noastră este să ajutăm ca lumea să nu-i asculte, să nu-i voteze, ci să-i blameze şi să-i trimită în imperiul care îi conduce şi le spune “Dezbinaţi, ocupaţi, conduceţi!”.
Aţi auzit în seara asta şi cunoaşteţi că Imperiul sovietic pretindea înainte de a ocupa la 28 iunie 1940 acest teritoriu că acest teritoriu aparţinea Rusiei. Vreau să vă spun Dvs., iar lor, celor de la Moscova, să le amintesc că Petru I, împăratul Rusiei moderne, a recunoscut acest pământ al Ţării Moldovei în Tratatul de la Luţk. Şi atunci ne întrebăm de unde apar pretenţiile dacă avem document semnat de ei. Cu atât mai mult că pe acest teritoriu n-a existat şi nici nu s-a vorbit în limba Imperiului Otoman.

Noi, aştia mai în vârstă, toţi am învăţat scriitorii clasici, dar ei, ocupanţii nu spun că timp de 106 ani, pe pământul Basarabiei, cât a fost Rusia Ţaristă, n-am avut niciun vers, nicio poezie scrisă de scriitorii noştri. Şi dacă n-ar fi fost plecaţi basarabenii  peste Prut n-am fi avut clasicii noştri, născuţi pe acest pământ. Iată adevărul! N-am avut o şcoală cu predare în limba română, aministraţia era în limba rusă, totul. Aceasta înseamnă eliberare?!

Ruşine unora de la noi care ştiu că limba e română, că în aceste trei principate care au format România locuiau români, şi ei acum umblă ca nişte slugi. Aţi văzut cum umbla din urma mea unul şi spunea “N-ai să ajungi speaker, n-ai să ajungi speaker!” şi i-am spus “Eu nu mă tem, domnule!”. Aţi înţeles de ce nu am ajuns Preşedintele Parlamentului? E una când eram Preşedinte de Parlament şi alta când doar Preşedinte de partid. Iată politica Rusiei făcută cu mâinile politicienilor noştri.

Încă un răspuns pentru politicienii noştri. Istoricul rus Leon Casso, ministrul rus al învăţământului, care în cartea sa a recunoscut că în Basarabia locuiesc români şi limba-i română, scria: “În 1806, am crezut că vom cuceri cele două Principate fără lupte şi că vom organiza din ele patru guvernăminte ruse. Împrejurările ne-au silit, până la sfârşit, să ne mulţumim cu un câştig mult mai modest. Din ceea ce am dobândit, am alcătuit provinciile (oblasti – în slavă) Rusiei”. Această extindere a însemnat pentru Rusia o apropiere de Peninsula Balcanică, cu putinţa de a sta cu un picior solid la Dunăre, pentru a se “putea întinde în viitor mai departe în paguba imperiului turcesc, potrivit dorinţei politicii Ecaterinei a II-a”. Despre noi – nicio vorbă, pe noi nu ne considerau oameni. Suferinţele noastre pe ei nu-i interesau.

Un ofiţer rus Zaşciuk, în 1863 spunea: „Moldovenii sunt un popor paşnic şi liniştit care până astăzi nu poate uita anii îndelungaţi de robie; trecutul lui trist deopotrivă se reflectează în legendele populare, în credinţele lui şi vibrează în cântecele pline de durere şi fără de sfârşit, ca şi veacurile lungi de suferinţă”. Erau şi ruşi care înţelegeau cât de mult suferă acest popor.

Mitropolitul Veniamin Costachi, exprimându-şi durerea ocupaţiei Basarabiei a spus: “Vulturul Uralului îşi înfrânsese adânc ghearele blestemate în trupul sângerând al Moldovei şi nu mai putea fi înduplecat de a slobozi prada de la Prut”.

Iată, stimaţi prieteni, că noi am reuşit ceea ce credea Mitropolitul şi mulţi moldoveni de atunci că nu vor reuşi. În 1918, pentru prima dată, a fost scoasă Basarabia din ghearele Imperiului Rusesc. Că-i sovietic, că-i ţarist, el este Imperiul Rusesc. Şi astăzi, o dovadă în plus că noi am continuat această luptă, începută în anii 88-89, şi ne-am rupt încă o dată din aceste gheare care ne-au înhăţat în 1940 şi după război. Însă, pe acest pământ, dincolo de Nistru, sunt moldovenii noştri, care au suportat mai mult decât noi şi cred că este de datoria noastră să ajutăm ca şi aceşti cetăţeni să devină liberi şi să construiască viaţa împreună cu noi, ajungând în marea familie europeană.

Eu am găsit un argument care confirmă politica rusească de azi, începând cu intenţiile lui Petru I şi ale Ecaterinei. Mareşalul rus Rumianţev, adresându-se populaţiei  Moldovei privind alipirea acestui Principat la preaînaltul stat al împărătesei a toată Rusia i-a asigurat pe moldoveni de integritatea ţării lor, dar numai “ca aparţinând imperiului şi maiestăţii împărăteşti”. Cât de bine sună şi astăzi aceste cuvinte. Iată asta e politica Federaţiei Ruse. Dacă sunteţi stat neutru, dacă sunteţi sub conducerea noastră ca stat independent, atunci aveţi un stat integru. Dacă nu ascultaţi de noi şi luptaţi pentru limbă, alfabet, tricolor, dreptate, adevăr, atunci nu-i integritate. Iată care este adevărul şi care coincide suta de procente cu vorbele lui Rumianţev. Nu i-a reuşit nimănui să înăbuşe libertatea şi libertatea pe care am cucerit-o noi, chiar dacă nu este deplină, noi vom cuceri-o. Şi nu prin laşitate, nu prin cedări, dar prin dorinţa şi lupta noastră de a trăi împreună într-un stat aşa cum ni l-a dat Dumnezeu.

Eu vă mulţumesc foarte mult tuturor celor care aţi venit în seara aceasta să comemorăm această dată. Este pentru prima dată în istoria de la 1812 când noi avem posibilitatea să spunem adevărul că am fost ocupaţi şi punctum şi nimeni n-o să reuşească să înlocuiască acest adevăr tragic, dureros pentru noi. În afară de această zi, 16 mai, dureroasă pentru noi, pentru alţii e şi zi de naştere, a dat Dumnezeu şi bucurie în această zi mamelor, îi felicit pe toţi născuţi astăzi, e un semn bun şi înseamnă moartea Imperiului. Totodată, avem şi o ştire nu prea plăcută. S-a stins din viaţă, a plecat dintre noi Maria Bieşu, primadona Operei Naţionale şi rog un minut de reculegere. Mulţumesc.

De ce ne-am adunat la această oră? Poate vor vedea şi vor simţi cei care consideră că ne-au eliberat, şi străini, şi de-ai noştri, aceste lumânări aprinse în memoria celor care au murit în urma regimului de ocupaţie, fiindcă ziua nu văd, n-aud, nu citesc cărţi şi eu cred că acest an este ultimul în care numai noi, cei care am pornit lupta pentru renaştere naţională, ţinem la acest pământ, la aceşti oameni care au suferit.

E puţin a spune ruşine şi laşitate celor care sunt departe de suferinţele poporului, chiar e o crimă şi sper ca aceasta se va întâmpla ultima dată în acest an, iar începând cu anul viitor, cei cărora le-a încredinţat puterea poporul vor lumina, aşa cum luminează astăzi aceste lumânări în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Fiindcă poporul nostru merită şi nu mai există un popor pe acest pământ care să fi suferit cât a suferit poporul nostru, să treacă prin atâtea războaie. Ba Imperiul Habsburgic, ba Imperiul Austro-ungar, ba Imperiul Otoman, ba Imperiul rus, ba Imperiul sovietic, ba Imperiul transnistrean. Cine n-a vrut a trecut pe pământul acesta.

E păcat să nu aprinzi o lumânare fiindcă popor înseamnă şi tatăl tău, şi mama ta, şi bunicul tău, şi bunica ta, şi străbuneii tăi, şi fraţii tăi şi cei care au acelaşi sânge şi durere în inimă. Chiar dacă unii fac păcate că nu cunosc această istorie, dar o fac din cauză că toată conducerea a fugit de adevăr, s-a temut.

Un popor poate fi stimat doar atunci când are conducători deştepţi şi care conduc cu demnitate poporul său spre bine, spre libertate.

Vă mulţumesc foarte mult şi vă rog să aprindeţi lumânările pe care le aveţi în memoria celor care au suferit după anii 1812, 1940, chiar şi în memoria celor care au murit în războiul de pe Nistru, în memoria lui Vadim Pisari şi ai tuturor celor care au opus rezistenţă ocupanţilor. Să ridicaţi lumânările în sus să se vadă şi de la Guvern, şi de Preşedinţie, şi de la Parlament, şi de la Moscova, şi de la Bucureşti. Îmi pare rău că nici Bucureştiul astăzi n-a aprins în Ţara în care s-au unit toţi românii o lumânare în memoria moldovenilor care au stat la baza fondării Statului Român.

Vă mulţumesc!      

16 mai 2012, Piaţa Marii Adunări Naţionale