“Istoria nu-i decât o poveste despre frică” nota Octavian Paler în "Deşertul pentru totdeauna" şi trebuie să recunoaştem, românii basarabeni au cea mai mare frică faţă de adevăr, dar poate este oarecum explicabil acest fapt, pentru un popor căruia i-a fost siluită şi pervertită de nenumărate ori istoria.

Cine şi-ar fi imaginat, în 1812, că peste 200 de ani această aşchie de Ţară frântă, numită impropriu Basarabia, va avea parte de o clasa politică formată în mare parte din poltroni, incapabili de verticalitate?

Fracţiunea Partidului Liberal a propus ieri declararea zilei de 16 mai 2012 zi de doliu naţional, însă reacţia colegilor din Parlament a fost cel puţin neînţeleasă.

Desigur, nu am crezut ca această hotărâre să fie acceptată şi votată necondiţionat, cunoscută fiind denegarea aceloraşi colegi pentru declararea zilei de 28 iunie drept zi de ocupaţie sovietică, însă prestaţia camarazilor (sau deja, aproape tovarăşilor?) a lăsat un gust amar nu doar celor prezenţi, ci şi tuturor celor integri, care nu caută scuze pentru a evita răspunsul la anumite probleme, fie şi spinoase.

O primă dezamăgire au reprezentat-o “convingerile” preşedintelui Parlamentului care, alături de principiile şi valorile sale, nu i-au permis să supună votului includerea pe ordinea de zi a acestui proiect de lege. Totuşi, opţiunea acestuia poate fi înţeleasă oarecum, având în vedere interesele electorale ale acestuia, care tinde să extindă bazinul electoral al PD din contul descompunerii PCRM, însă ignoranţa fracţiunii PLDM a fost neprevăzută.

Atunci, când după o pauză de 30 minute, timp în care a avut loc şedinţa AIE, iar fiecare componentă a coaliţiei de guvernare şi-a spus punctul de vedere, şi proiectul declarării zilei de 16 mai drept zi de doliu a fost totuşi supus votului, reprezentanţii partidului prim-ministrului, declarat exponent al democraţiei şi valorilor europene, au respins proiectul propus şi au preferat să se pituleze în fotolii.

Onoarea deputaţilor liberal-democraţi a fost oarecum salvată de câţiva reprezentanţi mai în vârstă ai acestei fracţiuni, care au votat alături de liberali pentru acest proiect, printre care: Vladimir Hotineanu, Maria Ciobanu, Andrei Vacarciuc, Ghenadie Ciobanu, Maria Nasu, iar unicul tânăr deputat liberal – democrat care a susţinut necondiţionat acest proiect, precum şi alte proiecte de acest gen, a fost Gheorghe Mocanu, voturile acestor colegi fiind oricum insuficiente pentru a include pe ordinea de zi acest proiect al demnităţii şi verticalităţii.

Mă întreb şi vă întreb — oare tinerii deputaţi liberal-democraţi, cu vârste în jur de 30 de ani I. Chiorescu, S. Grişciuc, V. Ioniţă, A. Agache, A. Dimitriu, dar şi ceilalţi colegi ai lor, nu (re)cunosc importanţa acestei date pentru Republica Moldova? Oare tinerii deputaţi, la fel ca şi tânărul preşedinte al fracţiunii V. Streleţ, istoric de profesie şi  fost profesor de politologie, au nevoie „de mai mult timp” pentru a face cunoştinţă cu proiectul prezentat, de parcă atunci când cineva te întreba: „Cum o cheamă pe mama?” ai nevoie de şedinţe de partid unde să-ţi formezi opinia?

Credeam că cel puţin pentru cei educaţi şi formaţi după declararea independenţei este absolut evident raptul teritorial care a avut loc la 1812, se pare însă că în fracţiunea liberal-democrată certitudinea şi relevanţa unor date istorice este apreciată de conducerea de partid, care “are nevoie de timp” pentru a studia ce s-a întâmplat acum 200 de ani sau poate şi ei consideră că ocuparea Basarabiei de către Imperiul Rus a fost benefică pentru locuitorii acesteia?

Cum poate un mandatar al poporului să aibă nevoie de timp pentru a reflecta dacă dezbinarea unei naţiuni, exodul intelectualilor în dreapta Prutului (să ne amintim cel puţin de A. Donici, C. Stere sau B. Petriceicu-Hasdeu), închiderea şcolilor, deportările românilor şi colonizarea excesivă a găgăuzilor şi bulgarilor, care au urmat, au fost sau nu benefice? Este insuficientă înjumătăţirea ponderii naţiunii titulare de la 95 la 56% în mai puţin de 100 de ani, pentru comemorarea acestui tragic eveniment cu drapele coborâte în bernă?

Poate dacă rămâneau în R. Moldova doar 10% de moldoveni, ar fi fost dispus şi Dodon să voteze pentru proiectul liberalilor?

Ne-am convins ieri odată în plus, că în continuare frica este cea care îi conduce pe unii colegi: pentru unii — frica faţă de stăpân, pentru alţii — frica de alegători.

Atât cât ne vom scrie istoria cu frică, alţii o vor rescrie!

Blogul deputatului Valeriu Munteanu http://munteanu.md/blog/frica-deputatilor